ICCJ. Decizia nr. 1601/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1601/2008
Dosar nr. 1933/2/2007
Şedinţa publică de la 11 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 martie 2007 reclamantul V.M. a solicitat, în contradictoriu cu M.A.I., anularea dispoziţiei din 15 februarie 2007 a Secretarului General al M.A.I,. chestor general B.N. prin care s-a dispus mutarea sa din cadrul Serviciului Managementul Formării Iniţiale şi Continue a Personalului din D.G.M.R.U. în cadrul D.G.I. şi Relaţii Publice din M.A.I., precum şi suspendarea executării acesteia.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că solicită şi suspendarea executării actului administrativ - dispoziţia de mutare din 15 februarie 2007, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ întrucât această măsură abuzivă şi nelegală de mutare îi prejudiciază în mod grav situaţia financiară, lipsindu-l de drepturile salariale ce i se cuvin şi îi afectează cariera profesională.
Consideră că situaţia care i s-a creat prin această mutare abuzivă şi netemeinică reprezintă un caz bine justificat şi care impune aplicarea art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi înlăturarea de urgenţă a efectelor actului administrativ care îi prejudiciază grav interesele.
A mai arătat reclamantul, că prin dispoziţia de mutare din 15 februarie 2007 a fost mutat, cu tot cu post, de la D.G.M.R.U., Serviciul Managementul Formării Iniţiale şi Continue a Personalului la D.G.I. şi Relaţii Publice, Serviciul Sport.
În opinia reclamantului, mutarea sa nu este justificată de interesul serviciului, deoarece în statul de organizare al Serviciului Managementul Formării Iniţiale şi Continue a Personalului figurează mai multe posturi, dintre care unul era vacant, iar pârâtul a declarat că este în interesul serviciului mutarea unui post de la Serviciul Managementul Formării Iniţiale şi Continue a Personalului la Serviciul Sport, însă nu poate justifica de ce nu a mutat postul vacant sau cum de a fost ales reclamantul dintre ceilalţi angajaţi.
Apreciază reclamantul că nu se impunea mutarea sa de la acest serviciu din următoarele motive:
vechimea sa în acest post este de 7 ani;
- toate calificativele anuale cu ocazia aprecierii activităţii au fost „foarte bun";;
- este autorul Regulamentului educaţiei fizice şi sportului din M.A.I. ediţie 2004 precum şi al altor programe tematice de pregătire, după care îşi desfăşoară activitatea toate specialităţile profesionale din M.A.I.;
- este doctor în educaţie fizică şi sport, cu teza de doctorat vizând chiar pregătirea continuă a personalului din M.A.I.
- era singura persoană cu atribuţii suplimentare în domeniul educaţiei fizice la nivelul instituţiilor de formare iniţială şi continuă din M.A.I.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 46, 48 şi 78 din Legea nr. 360/2002 şi cele ale Legii nr. 188/1999, precizând că întrucât Legea nr. 360/2002 nu reglementează condiţiile de modificare a raporturilor de serviciu prin mutare ci doar menţionează posibilitatea acestei modificări a raporturilor de serviciu, prin coroborare cu art. 78 din Legea nr. 360/2002 apreciază că sunt incidente prevederile Legii nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare privind modificarea raporturilor de serviciu ale unui funcţionar public, respectiv cele ale art. 79 din Legea nr. 188/1999.
Pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (fost M.A.I.) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1259 din 14 mai 2007, a respins ca neîntemeiată acţiunea (contestaţia) reclamantului ca neîntemeiată, constatând că V.M. nu a suferit vreo vătămare în sensul art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 de natură a atrage anularea dispoziţiei din 15 februarie 2007.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut, după cum urmează:
Dispoziţia din 15 februarie 2007 a fost emisă ca urmare a notei comune din 07 februarie 2007 privind activitatea de educaţie fizică şi sport în M.A.I.
Raţiunea pentru care măsura a fost dispusă rezidă în reorganizarea structurală şi delimitarea clară a atribuţiilor între unităţile centrale ale M.A.I. - D.G.M.R.U. şi D.G.I. şi D.G.I.R.P. pe problematica responsabilităţilor ce revin domeniului educaţiei fizice şi sportului.
În acest context, contestatorul a susţinut netemeinicia măsurii şi nelegalitatea acesteia faţă de dispoziţiile art. 46 şi 78 din Legea nr. 360/2002 şi art. 79 din Legea nr. 188/199.
S-a reţinut că potrivit art. 46 din Legea nr. 360/2002 „Poliţistul poate fi mutat într-o altă unitate, aflată în aceeaşi localitate sau în altă localitate decât cea de domiciliu, în următoarele situaţii: a) în interesul serviciului; b) la cerere, iar art. 78 din Legea nr. 360/2002 statuează că „Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare şi ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcţionarului public, în situaţia în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislaţia specifică poliţistului.
Cum Legea nr. 360/2002 nu reglementează condiţiile de modificare a raporturilor de serviciu prin mutare, prevăzute de art. 79 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 188/1999 devin incidente, astfel: (1) „Mutarea în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei publice poate fi definitivă sau temporară; (2) Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în următoarele situaţii: a) când se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public, pe o funcţie publică vacantă de aceeaşi categorie, clasă şi grad profesional sau cu repartizarea postului corespunzător funcţiei publice deţinute, cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public şi a salariului acestuia. În acest caz este necesar acordul scris al funcţionarului public";.
În speţă, mutarea a survenit ca urmare a dispoziţiei conducătorului instituţiei publice centrale, determinată fiind de transferarea postului din cadrul unei direcţii, în altă direcţie, pentru raţiuni structurale organizatorice, cu respectarea funcţiei publice deţinute pregătirii profesionale a funcţionarului public şi a salariului.
Instanţa de fond a reţinut că aceste condiţii fiind respectate ca şi cea a acordului luat funcţionarului public, astfel cum rezultă din procesul verbal din 15 februarie 2007, nu se poate susţine că ne aflăm în faţa unei măsuri netemeinice şi nelegale, cu raportare la dispoziţiile legale invocate în precedent.
În ce priveşte susţinerea netemeiniciei măsurii, în aprecierea contestatorului, instanţa a considerat că tocmai pregătirea profesională, calificativele obţinute îl recomandă pe contestator pentru postul unde a fost mutat, fără a fi fost astfel vătămat în vreun drept, de vreme ce i s-au păstrat drepturile băneşti avute anterior mutării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul V.M., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de fond a apreciat în mod eronat faptul că semnătura sa pe procesul-verbal din data de 15 februarie 2007 de luare la cunoştinţă despre nota comună privind activitatea de educaţie fizică şi sport în M.A.I. din 07 februarie 2007 şi despre Dispoziţia Secretarului General din 15 februarie 2007, echivalează cu acordul de mutare definitivă.
Recurentul apreciază că este fără echivoc conţinutul şi natura respectivului proces-verbal, iar eroarea instanţei este cu atât mai evidentă în condiţiile în care chiar pârâta recunoaşte prin întâmpinare faptul că procesul-verbal din data de 15 februarie 2007 reprezintă dovada de luare la cunoştinţă a reclamantului cu privire la nota comună privind activitatea de educaţie fizică şi sport în M.A.I. din 07 februarie 2007 şi despre Dispoziţia Secretarului General din 15 februarie 2007. De asemenea, pârâta nu contestă faptul că nu şi-a dat acordul de mutare definitivă, ci motivează lipsa acordului prin faptul că mutarea a survenit ca urmare a reorganizării activităţii ministerului.
În opinia recurentului măsura reorganizării activităţii ministerului nu este fundamentată legal întrucât:
- nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 100 din Legea nr. 188/1999 republicată;
- autoritatea publică nu a fost reorganizată, ci doar un post a fost mutat de la o direcţie la alta;
- fişa postului cuprinde aproximativ aceleaşi atribuţii;
- organizarea direcţiilor şi atribuţiile acestora se aprobă prin ordin al ministrul internelor şi reformei administrative (fost M.A.I.);
-nota comună privind activitatea de educaţie fizică şi sport în M.A.I. din 07 februarie 2007 nu reprezintă un act administrativ cu putere juridică de reorganizare a autorităţii publice, ci cel mult o notă de fundamentare ce i putea sta la baza unui ordin al ministrului;
- aprecierea faptului că nota comună privind activitatea de educaţie fizică şi sport în M.A.I. din 07 februarie 2007 este temeiul mutării postului, vine în contradicţie cu Ordinul nr. 154 din 03 martie 2004, care la art. 25 reglementează atribuţiile principale ale D.M.R.U. din M.A.I privind educaţia fizică. Acest ordin nu a fost modificat şi nici nu poate fi modificat decât printr-un act normativ sau ordin cu aceeaşi putere juridică;
Mutarea sa definitivă, arată recurentul, este nelegală şi din următoarele motive:
nu s-a dispus prin act administrativ emis de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, în speţă ministrul administraţiei şi internelor. Aşa cum rezultă din întâmpinare şi din înscrisuri, mutarea a fost dispusă prin Dispoziţia Secretarului General din 15 februarie 2007; nu s-a mutat postul vacant, ci postul său, fiind mai degrabă o mutare a sa cu tot cu post, decât o mutare a postului odată cu recurentul-reclamant.
Concluzionând, recurentul solicită admiterea recursului, anularea măsurii mutării sale prin anularea dispoziţiei din 15 februarie 2007.
Intimatul - pârât M.I.R.A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi apărările formulate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este cunoscut că potrivit art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, raporturile de serviciu ale poliţistului încetează în situaţia când, în urma reorganizării unei unităţi de poliţie sau a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de poliţistul respectiv, nu sunt posibilităţi pentru ca acesta să fie încadrat într-o funcţie similară în aceeaşi unitate sau în alte unităţi.
Prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, act normativ aplicabil recurentului poliţist – funcţionar public cu statut special se completează cu dispoziţiile Legii nr. 188/1999 doar în domeniile nereglementate.
În cauză, actul administrativ contestat de recurentul-reclamant, prin care a fost mutat de la D.G.M.R.U. la D.G.I. şi D.G.I.R.P. a fost emis în vederea punerii în executare a măsurilor cuprinse în Nota comună privind activitatea de educaţie fizică şi sport în M.I.R.A. din 07 februarie 2007, aprobată de conducerea ministerului, întocmită de directorii generali ai D.G.M.R.U. şi D.G.I. şi D.G.I.R.P.
Din probele administrate rezultă că în urma analizei efectuate, s-a constatat că la nivelul D.G.M.R.U. există o singură funcţie prevăzută cu atribuţii privind desfăşurarea activităţii de formare profesională iniţială şi continuă în domeniul educaţiei fizice, iar la nivelul D.G.I.R.P. există un serviciu de specialitate care gestionează activitatea sportivă şi pe cea a asociaţiilor şi cluburilor sportive din cadrul M.I.R.A.. De asemenea, s-a constatat că în cadrul structurilor din teritoriu, atribuţiile privitoare la activitatea sportivă, cât şi cele privind educaţia fizică a personalului ca parte a formării profesionale continue, sunt îndeplinite de personalul din cadrul aceleiaşi structuri, şi nu de două compartimente diferite.
În plus rezultă că în vederea eficientizării acestor activităţi la nivelul ministerului, s-a propus şi aprobat transferarea postului ocupat de recurentul-reclamant de la D.G.M.R.U. la D.G.I.R.P. Ca o măsură subsecventă transferului postului, prin dispoziţia contestată s-a realizat şi mutarea recurentului în cadrul D.G.I.R.P. pentru a fi numit în noua funcţie, aceasta fiind şi singura care nu i-ar fi cauzat vreun prejudiciu cu atât mai mult cu cât nu s-a susţinut că mutarea recurentului ar fi avut la bază motive legate de vreun aspect negativ referitor la persoana sa, nivelul său de pregătire sau experienţă, ci doar aspecte legate de îmbunătăţirea activităţii instituţiei în domeniul educaţiei fizice şi sportului.
Deşi recurentul face afirmaţii prin care încearcă să acrediteze ideea că măsura de reorganizare ce a vizat transferul postului pe care îl ocupa în cadrul altei structuri nu ar fi legală, acesta nu a contestat pe calea contenciosului administrativ actul prin care s-a realizat această operaţiune.
Înalta Curte constată că, au existat două măsuri administrative succesive. Prima este transferul postului pe care îl ocupa în cadrul altei structuri prin nota comună din 07 februarie 2007, aprobată de ministru. Ca urmare a acestei măsuri, având în vedere pregătirea recurentului în domeniul educaţiei fizice, faptul că în cadrul D.G.M.R.U. nu putea fi numit într-o altă funcţie similară, precum şi faptul că funcţia pe care o ocupa anterior se găsea acum în cadrul D.G.I.R.P., era evident că soluţia corectă pentru protejarea interesului recurentului era mutarea sa în cadrul D.G.I.R.P. pentru a fi numit ulterior în respectiva funcţie.
În cauză, Înalta Curte mai constată că la data de 15 februarie 2007, domnului V.M. i-au fost prezentate nota comună din 07 februarie 2007, precum şi dispoziţia secretarului general din 15 februarie 2007, recurentul semnând fără obiecţiuni procesul-verbal încheiat cu această ocazie.
Este de menţionat şi faptul că prin mutarea recurentului la o altă structură, acestuia nu i-au fost afectate în niciun fel drepturile salariale, întrucât noul post are aceleaşi caracteristici, acelaşi nivel de ierarhizare şi retribuire. Mai mult, şi atribuţiile de serviciu au rămas aceleaşi, singurul aspect care s-a modificat în situaţia recurentului fiind locul în care îşi desfăşoară activitatea. Dar acest aspect nu avea cum să-i producă vreun prejudiciu, în condiţiile în care sediul D.G.I.R.P. este situat în aceeaşi localitate.
Referitor la necesitatea acordului poliţistului este de necontestat că la nivelul M.I.R.A. s-a dispus o măsură de reorganizare prin transferul funcţiei ocupate de reclamant în cadrul altei structuri a aparatului central al M.I.R.A.
În cauză nu ne aflăm deci în prezenţa unei „mutări în interesul serviciului"; aşa cum o defineşte şi reglementează Legea nr. 188/1999, ci în cazul unei măsuri administrative de mutare dispusă ca urmare a unei reorganizări, iar această situaţie este reglementată în mod distinct în Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, caz în care nu sunt aplicabile dispoziţiile actului normativ cu caracter general, şi anume Legea nr. 188/1999, care completează Legea nr. 360/2002 doar în domeniile nereglementate [conform prevederilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002].
Dispoziţiile din cuprinsul Legii nr. 360/2002 la care se face referire sunt cele de la art. 69 alin. (1) lit. j), care prevăd că atunci când, în urma reorganizării unei unităţi sau a reducerii unor posturi nu există posibilitatea încadrării poliţiştilor în funcţii similare în cadrul aceleiaşi unităţi sau a altor unităţi, raporturile lor de serviciu cu instituţia noastră încetează.
Aşadar, actul administrativ atacat îşi găseşte baza legală în prevederile care obligă intimatul-pârât la numirea poliţiştilor afectaţi de reorganizare în funcţii similare, iar nu în prevederile Legii nr. 188/1999.
De altfel, în ipoteza admiterii recursului recurentul-reclamant, în condiţiile în care funcţia pe care o ocupa în cadrul D.G.M.R.U. nu mai există în cadrul acestei direcţii, iar recurentul nu a contestat actul administrativ prin care s-a dispus măsura de reorganizare ce privea transferul funcţiei pe care o ocupa, ci doar dispoziţia prin care a fost mutat de la D.G.M.R.U. la D.G.I.R.P., situaţia acestuia s-ar agrava.
Cu privire la susţinerea recurentului privind faptul că actul administrativ trebuia semnat de ministru se reţine că potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) lit. m) din Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 pentru aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administraţiei şi internelor, secretarilor de stat, secretarului general şi şefilor/comandanţilor unităţilor M.I.R.A., competenţa aprobării mutării personalului între diferite unităţi ale aparatului central al M.I.R.A. revine secretarului general sau secretarilor de stat.
Aşadar, emiterea dispoziţiei de mutare a reclamantului de la D.G.M.R.U. la D.G.I.R.P. (ambele unităţi din aparatul central) de către secretarul general al M.I.R.A. s-a făcut cu respectarea normelor de competenţă aprobate prin Ordinul M.A.I.. nr. 600/2005 şi neatacat nici prin acţiune directă, nici pe calea excepţiei.
Prin urmare, Înalta Curte, constatând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar criticile aduse acesteia nefondate, va respinge recursul declarat în cauză în baza prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.M., împotriva sentinţei civile nr. 1259 din 14 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1598/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1602/2008. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
