ICCJ. Decizia nr. 1639/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1639/2008
Dosar nr. 1178/42/2007
Şedinţa publică din 16 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 24 noiembrie 2006 şi precizată ulterior, la 6 septembrie 2007, reclamanta A.P.A.D.O. 2003 din judeţul Buzău, comuna Gălbinaşi Bentu, a solicitat în contradictoriu cu Prefectul judeţului Buzău anularea adresei din 25 octombrie 2006 şi obligarea Prefectului şi a Guvernului României să-i recunoască statutul de utilitate publică la nivel regional, respectiv judeţul Buzău.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că deşi a adresat cereri în acest sens, în repetate rânduri nu a primit un răspuns favorabil.
Prin sentinţa civilă nr. 139 din 27 septembrie 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ, a respins acţiunea, reţinând că în conformitate cu dispoziţiile OG nr. 26/2000, Guvernul României nu este obligat să-i recunoască utilitatea publică, cu atât mai mult cu cât C.N.C.D. a făcut cunoscut că nu poate recomanda recunoaşterea reclamantei ca având un astfel de statut.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.P.A.D.O. 2003, care a susţinut, în esenţă, că Guvernul României nu a dat nici un răspuns cererii sale şi mai mult nu i-a analizat în nici un fel activitatea.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. (1) din OG nr. 26/2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii: "Recunoaşterea unei asociaţii sau fundaţii de utilitate publică se face prin hotărâre de Guvern. Cererea pe care o înaintează asociaţia secretariatului general al Guvernului – este transmisă de acesta ministerului sau organului de specialitate al administraţiei publice centrale în a cărei sferă de competenţă îşi desfăşoară activitatea".
Potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din OG nr. 26/2000: „o asociaţie sau fundaţie poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă întruneşte cumulativ o serie de condiţii stabilite de lege".
Urmând procedura, în speţă, cererea reclamantei a fost înaintată C.N.C.D. care pe baza acestor analize a stabilit că nu poate recomanda recunoaşterea statutului de utilitate publică la nivel naţional al reclamantei.
Astfel fiind şi având în vedere că în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, Guvernul României nu poate fi obligat să-i recunoască acest statut, legal şi temeinic Curtea de Apel a respins acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.P.A.D.O. 2003 împotriva sentinţei nr. 139 din 27 septembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1637/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1643/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
---|