ICCJ. Decizia nr. 1646/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1646/2008
Dosar nr. 1427/33/2007
Şedinţa publică din 16 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 iulie 2007, reclamantul G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 21839 din 9 iulie 2007 şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 551 din 5 noiembrie 2007, a admis acţiunea; a dispus anularea hotărârii contestate; a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 septembrie 1940 – 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut în esenţă că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul a făcut dovada calităţii de refugiat din motive etnice, respectiv a celei de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj, solicitând admiterea acestuia şi modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii.
În motivarea recursului, recurenta a susţinut că declaraţiile martorilor nu prezintă date concludente pentru stabilirea intervalului de refugiu şi dovedirea persecuţiei etnice.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, de prevederile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţi etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată în altă localitate", conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
În cauză, din declaraţiile autentice ale martorilor T.G. şi L.N., coroborate cu datele din actele de stare civilă depuse şi foaia matricolă eliberată de şcoala maghiară regală civilă din Huedin, precum şi declaraţiile judiciare ale martorilor P.Ş. şi B.A., rezultă că s-a făcut dovada, în condiţiile art. 4 din HG nr. 127/2002 că, în perioada septembrie 1940 - martie 1945, intimatul - reclamant a fost obligat să se refugieze din localitatea Văleni în Baciu, datorită persecuţiilor etnice exercitate ca urmare a Dictatului de la Viena.
Întrucât din probele administrate nu rezultă ziua în care a început şi cea în care s-a sfârşit refugiul, ci numai luna şi anul, în mod corect, instanţa a considerat ziua de 15 a lunii respective, adică 15 septembrie 1940, ca început al perioadei de refugiu care s-a încheiat la 6 martie 1945, dată prevăzută de lege.
În concluzie, dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecăţii, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Cluj împotriva sentinţei nr. 551 din 5 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1644/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1647/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|