ICCJ. Decizia nr. 185/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 185/2008
Dosar nr. 1187/2/2007
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 februarie 2007, reclamantul N.M. în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S. a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu pe anul 2006 actualizată cu rata inflaţiei, la data plăţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 are dreptul la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care a fost suspendat prin Legea nr. 380/2005 a bugetului de stat pe anul 2006, art. 5 alin. (1) până la data de 31 decembrie 2006. Reclamantul a mai arătat că Legea nr. 486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007 nu mai cuprinde dispoziţii de suspendare a prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, reglementarea legală reintrând în vigoare.
Prin sentinţa civilă nr. 1554 din 6 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul N.M. în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S.
A obligat pârâta să plătească reclamantului prima egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pentru anul 2006, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 380/2005 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006, prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006.
Dreptul la prima de concediu aferentă anului 2006, reglementat potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public solicitat de către reclamant în anul 2007, după încetarea suspendării normei reglementare, se constată că este activ şi poate fi solicitat de către beneficiarii acestui drept.
Legea nr. 380/2005 sau alte legi anterioare nu au revocat dreptul în discuţie, suspendarea actelor normative referitoare la primele de concediu este o măsură legală dilatorie, care a amânat exercitarea acestui drept până la termenul prevăzut în actul de suspendare.
Împotriva sentinţei susmenţionate a declarat recurs C.N.P.D.A.S.
Recurenta a motivat că pentru anul 2006, funcţionarii publici nu au beneficiat de prime ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, întrucât dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au fost suspendate prin legile bugetare anuale din această perioadă.
Recurenta a mai susţinut că nu a putut proceda la încălcarea actelor normative referitoare la suspendarea aplicării dispoziţiilor privind acordarea primelor de concediu şi pe cale de consecinţă a fost obligată greşit la plata primelor de concediu prevăzute de art. 34 din Legea nr. 188/1999.
Recursul este nefondat.
Se reţine că potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 380/2005 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006, prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006.
Dreptul la prima de concediu aferentă anului 2006, reglementat potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public solicitat de către reclamant în anul 2007, după încetarea suspendării normei reglementare, se constată că este activ şi poate fi solicitat de către beneficiarii acestui drept.
Legea nr. 380/2005 sau alte legi anterioare nu au revocat dreptul în discuţie, suspendarea actelor normative referitoare la primele de concediu este o măsură legală dilatorie, care a amânat exercitarea acestui drept până la termenul prevăzut în actul de suspendare.
Suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007).
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Mai mult, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa pentru anii solicitaţi.
Chiar în ipoteza în care nu ar exista prevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu se poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar un drept lipsită de conţinut, redus la nudum jus (ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui), acesta nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Având în vedere considerentele expuse şi faptul că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recursul declarat de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 1554 din 6 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1693/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 187/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
