ICCJ. Decizia nr. 1667/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1667/2008
Dosar nr. 845/1/2008
Şedinţa publică din 16 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 octombrie 2005, reclamanta G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Botoşani, anularea Hotărârii nr. 1654 din 25 februarie 2000 şi să se constate că este beneficiara drepturilor recunoscute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada în care a fost deportată, împreună cu familia, în Transnistria.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 405 din 7 decembrie 2005, a admis acţiunea şi cererea de intervenţie formulată de Partida Rromilor Social Democrată din România; a anulat hotărârea contestată şi a stabilit că reclamanta este beneficiara drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1942 – 1 septembrie 1944, începând cu data de 6 octombrie 2004.
Recursul declarat de C.J.P. Botoşani împotriva acestei sentinţe a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1782 din 17 mai 2006. S-a casat sentinţa, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru suplimentarea probatoriului.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 223 din 4 octombrie 2006, a admis acţiunea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 880 din 13 februarie 2007, a admis recursul pârâtei, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, reţinând că materialul probator administrat este insuficient.
Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 161 din 5 noiembrie 2007, a admis acţiunea şi cererea de intervenţie; a anulat hotărârea contestată şi a stabilit că reclamanta este beneficiara drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1942 – 1 septembrie 1944, drepturi ce se vor acorda de la data de 1 noiembrie 2004.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, din probele administrate rezultă că reclamanta se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1942 – 1 septembrie 1944, când a fost obligată să îşi schimbe domiciliul din România în Trasnistria, din motive etnice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.J.P. Botoşani, solicitând admiterea acestuia şi modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii.
Recurenta a susţinut că declaraţiile martorilor nu sunt pertinente, întrucât nici unul nu a probat cu un act oficial situaţia deportării în Trasnistria în intervalele menţionate.
În plus, a mai susţinut recurenta că reclamanta – intimată nu a prezentat nici o adeverinţă eliberată de Agenţia de Dezvoltare Comunitară "Împreună", prin care să se confirme deportarea în Trasnistria, iar martorul M.M., având la 1 octombrie 1942 vârsta de 6 ani, nu putea să-şi amintească cu exactitate toate persoanele cu care s-a aflat în refugiu.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Conform art. 1 lit. a) din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, de prevederile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice ca urmare a deportării.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2000, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în lipsa acestora prin declaraţie cu martori.
În cauză, din declaraţiile autentice ale martorilor B.A. şi B.A., coroborate cu datele rezultate din actele de stare civilă depuse şi declaraţia judiciară a martorului M.M., rezultă că, s-a făcut dovada, în condiţiile art. 4 din HG nr. 127/2002 că, în perioada 1 octombrie 1942- 1 septembrie 1944, intimata-reclamantă, împreună cu familia, au fost obligaţi să îşi schimbe domiciliul din România în Transnistria, din motive etnice, fiind cazaţi într-un ghetou administrat de U.R.S.S.
În ceea ce îl priveşte pe martorul Marin Mihai, acesta a făcut şi dovada faptului că este beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, depunând la dosar Decizia nr. 133 din 21 octombrie 2002 a Casei Judeţene de Pensii Botoşani, în care se reţine că acesta, în perioada 1942 – 1944 a fost victima deportării rromilor în Transnistria.
În concluzie, dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecăţii, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Botoşani împotriva sentinţei nr. 161 din 5 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1661/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1668/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
