ICCJ. Decizia nr. 1715/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1715/2008
Dosar nr. 3566/2/200.
Şedinţa publică din 18 aprilie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 16 mai 2007, sub nr. 3566/2/2007, reclamanţii A.D., ş.a., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, au solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă să plătească, în solidar, drepturile băneşti cuvenite cu titlu de primă de concediu aferente anilor 2004, 2005, 2006, actualizate cu coeficientul de inflaţie de la data scadenţei şi până la data efectuării plăţii, conform art. 37 alin. (2) teza I din OG nr. 38 din 30 ianuarie 2003 şi Ordinul M.A.I. nr. 132 din 9 februarie 2004; obligarea Ministerului Administraţiei şi Internelor să plătească în solidar, drepturile băneşti cuvenite cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pe perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2005 conform art. 6 din OG nr. 38/2003 şi Ordinului M.A.I. nr. 132/ 2004, actualizate cu coeficientul de inflaţie de la data scadenţei şi până la data efectuării plăţii; obligarea M.A.I. să cuprindă în bugetul propriu fondurile necesare plăţii primelor de concediu şi sporului de fidelitate de până la 20% din salariul de bază care li se cuvine, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective; obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor să aloce Ministerului Administraţiei şi Internelor fondurile necesare plăţii primelor de concediu şi sporului de fidelitate de până la 20% din salariul de bază cuvenit, actualizat cu coeficientul de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 republicată, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor „la plecarea în concediul de odihnă, poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Poliţistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu cu anticipaţie. Salariul de bază şi prima de concediu se plătesc cumulat cu cel puţin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracţionat, prima de concediu şi salariul de bază se acordă cu anticipaţie o singură dată".
Prin art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 şi art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat, se precizează că în anii 2004, 2005 şi 2006 aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 se suspendă.
S-a precizat că măsura suspendării acordării primei de concediu a afectat numai exerciţiul dreptului, nu şi existenţa acestuia, deoarece un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare.
S-a mai arătat că suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui atâta timp cât prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa şi nici nu s-a constatat neconstituţionalitatea textului de lege care conferă dreptul la aceste prime.
Fiind un drept câştigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu aferentă anilor 2004, 2005 şi 2006 li se cuvine reclamanţilor.
Au mai susţinut reclamanţii, referitor la capătul 2 din acţiune, că nu le-a fost acordat nici dreptul salarial suplimentar cuvenit cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru perioada de 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2005.
Art. 6 din OG nr. 38/2003 republicată, stabileşte că „pentru activităţile desfăşurate în instituţiile din sectorul de apărare, naţional, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne". Cu toate că acest drept salarial suplimentar era reglementat în mod expres, totuşi prin art. 2 alin. (1) din OUG nr. 118/2004, în anul 2005 s-a suspendat aplicarea dispoziţiilor art. 6 din OG nr. 38/2003 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003 cu modificările şi completările ulterioare.
Ordinul M.A.I. nr. 132/2004 conţine dispoziţii care reglementează punerea în aplicare a prevederilor-cadru din OUG nr. 38/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 1960 din 18 iulie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca neîntemeiată.
A respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. A respins excepţiile privind lipsa calităţii procedurale pasive invocate de pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă.
A admis acţiunea reclamanţilor A.D., ş.a., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi Ministerul Economiei şi Finanţelor.
A obligat pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă la plata către reclamanţi cu titlu de prime de concediu a sumelor cuvenite cu acest titlu pe anii 2004, 2005 şi 2006 şi a drepturilor băneşti cuvenite cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pe perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2005, actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective.
A obligat pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative să cuprindă în bugetul propriu sumele în cauză.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să vireze în contul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative sumele necesare acordării şi plăţii efective a drepturilor băneşti cuvenite cu titlu de primă de concediu şi spor de fidelitate.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de fond a reţinut că nu era obligatorie parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, deoarece Legea nr. 188/1999 conţine dispoziţii derogatorii de la procedura de drept comun a contenciosului administrativ.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor s-a reţinut că acesta este obligat să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor băneşti care se cuvin reclamanţilor şi există identitate între persana pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că măsura suspendării ambelor drepturi salariale nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispoziţiilor legale, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, ci cu lipsa temporară a dreptului însuşi.
Dreptul la prima de concediu şi sporul de fidelitate au fost acordate prin legea care a intrat în vigoare la data de 8 ianuarie 2000 şi care nu a fost abrogată până în prezent.
Odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale, obligaţia corelativă dreptului consfinţit prin lege devine executorie.
Dreptul la acţiune se naşte din momentul încetării perioadei de suspendare, 31 decembrie 2006 şi prin neacordarea acestor drepturi s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor.
În motivarea recursului, a fost invocată în primul rând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor. S-a motivat, în esenţă, că între reclamanţi şi recurent nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a instituţiei respective, care gestionează bugetul de stat, fapt ce nu îi conferă dreptul de a încălca legea finanţelor publice, prin alocări de fonduri din diverse capitole bugetare.
Pe fondul cauzei, recurentul a susţinut că admiterea acţiunii reclamanţilor şi acordarea sporului de fidelitate şi a primelor de vacanţă este neîntemeiată, întrucât legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinată, iar beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cazul în speţă, nu constituie un drept constituţional fundamental.
Recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor este întemeiat în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei respective, pe fondul cauzei sentinţa atacată cu recurs fiind temeinică şi legală.
Instanţa de fond s-a pronunţat fără a reţine lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, între acest pârât şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii neexistând identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între această autoritate şi reclamanţi. Or, numai existenţa unor astfel de raporturi juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză a unei autorităţi sau instituţii publice, având în vedere că dreptul la prima de concediu şi la sporul de fidelitate, ce constituie obiectul acţiunii în speţa de faţă, sunt drepturi de natură salarială.
Între reclamanţi şi Ministerul Economiei şi Finanţelor nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a instituţiei respective.
Raporturile de muncă sunt între reclamanţi, pe de o parte, şi instituţiile în care îşi desfăşoară activitatea, pe de altă parte. Pretenţiile reclamanţilor solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator.
Prin bugetul anual aprobat fiecărui ordonator de credite (principal, secundar şi terţiar), sunt prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin lege.
Pârâtul care urmează să facă plata trebuie să reţină şi să vireze contribuţiile obligatorii către bugetul de stat.
Ministerul Economiei şi Finanţelor are atribuţii în elaborarea bugetului de stat, în funcţie de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesităţile estimate pentru anul respectiv şi, în principal, ţinând cont de priorităţile stabilite de Guvern.
Ministerul Economiei şi Finanţelor nu poate avea calitate de parte în proces, deoarece nu există un raport juridic legal sau convenţional de garanţie a sumelor ce reprezintă primele de vacanţă sau sporul de fidelitate, ministerul neavând obligaţia să garanteze plata acestor sume în contextul în care reclamanţii nu sunt salariaţii acestuia şi deci, nu există un raport juridic legat de sumele respective.
Pe fondul cauzei, instanţa reţinut în mod întemeiat că suspendarea exerciţiului dreptului de a primi prima de concediu nu echivalează cu stingerea/ înlăturarea dreptului, ci are ca efect doar imposibilitatea realizării acestui drept în intervalul de timp pentru care exerciţiul dreptului la prima de concediu a fost suspendat.
De asemenea, în ceea ce priveşte drepturile băneşti cuvenite cu titlu de spor de fidelitate pentru anul 2005, se reţine că doar pentru acest an a fost suspendat exerciţiul acestui drept, drepturile la sporul de fidelitate încadrându-se în categoria drepturilor câştigate prin lege.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul şi modificată sentinţa atacată, în parte, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor faţă de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, ca fiind temeinice şi legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 1960 din 18 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea faţă de Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1709/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1717/2008. Contencios → |
|---|
