ICCJ. Decizia nr. 1720/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1720/2008
Dosar nr. 1638/33/200.
Şedinţa publică din 18 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 19 septembrie 2007 reclamanta P.S.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 21647 din 9 iulie 2007 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi obligarea acesteia de a emite o nouă hotărâre privind acordarea drepturilor de refugiat din motive etnice şi acordarea drepturilor aferente conform Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii sale, reclamanta arată că în perioada septembrie 1940-martie 1945 s-a refugiat împreună cu familia sa din localitatea Domoşu, judeţul Cluj, în localitatea Turda, judeţul Cluj, din motive de persecuţie etnică, fapt e l-a dovedit cu declaraţii de martori.
Prin sentinţa civilă nr. 702 din 30 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P.S.M. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi în consecinţă a dispus anularea Hotărârii nr. 21647 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, obligând-o să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 martie 2007. A obligat pârâta la plata sumei de 300 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că situaţia reclamantei face obiectul Legii nr. 189/2000, fiind demonstrat refugiul împreună cu familia sa într-un teritoriu rămas Statului Român, din motive de persecuţie etnică.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esenţă, că declaraţiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare şi nu au putut dovedi susţinerile reclamantei.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) teza 1 C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii şi să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depăşească obiectul litigiului.
În ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către recurenta-reclamantă nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost completată şi modificată, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată în altă localitate" conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidenţa prevederilor legale mai sus citate şi pentru a vedea astfel dacă recurenta-reclamantă este îndreptăţită la acordarea drepturilor compensatorii, trebuiau determinate, fără echivoc, cauza şi împrejurările schimbării domiciliului părinţilor acesteia şi deci şi al reclamantei.
În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 313 teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru suplimentarea probatoriului prin orice mijloc de dovadă permis de lege, în sensul specificat şi având în vedere motivele de recurs invocate de recurenta Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 702 din 30 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1719/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1721/2008. Contencios → |
|---|
