ICCJ. Obligare MAI, IGPR la plata primelor de concediu şi a sporului de fideiliate. Decizia nr. 1714/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1714
Dosar nr. 3254/2/2008
Şedinţa publică din 18 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la 7 mai 2007, reclamanţii B.O.T., ş.a., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, actualmente Ministerul Economiei şi Finanţelor au solicitat obligarea pârâţilor la plata primelor de concediu pentru anii 2004, 2005 şi 2006, actualizate cu indicele de inflaţie, până la data efectuării plăţii, obligarea pârâţilor la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi obligarea M.E.F. să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor solicitate.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt poliţişti în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (actualmente Ministerul Internelor şi Reformei Administrative), Inspectoratul General al Poliţiei Române, invocând dispoziţiile art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002, cu modificările ulterioare, prin care s-a instituit dreptul poliţistului la concediile de odihnă, de studii şi învoiri plătite şi concedii fără plată, iar prin OG nr. 38/2003 cu modificările ulterioare, în vigoare la 1 ianuarie 2004, art. 37 alin. (2), s-a stabilit şi dreptul la prima de concediu egală cu salariul de bază cuvenit la plecarea în concediu de odihnă. În ceea ce priveşte dreptul la prima de concediu al cărei exerciţiu a fost suspendat prin legile bugetare, reclamanţii au invocat principiul dreptului câştigat şi dispoziţiile Constituţiei României, art. 41 şi art. 53, apreciind că prin suspendarea succesivă a plăţii primei de concediu, dreptul derivând din raportul de serviciu a fost îngrădit, titularii dreptului neputând beneficia de acesta.
Reclamanţii au invocat şi art. 18 CM şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, nr. XII din 5 februarie 2007.
În ceea ce priveşte sporul de fidelitate, reclamanţii au invocat art. 6 din OG nr. 38/2003 şi suspendarea plăţii acestui drept prin efectul art. 2 alin. (1) din OUG nr. 118/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 2027 din 5 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamanţilor B.O.T., ş.a., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliţiei Române, D.G.P.M.B. şi Ministerul Economiei şi Finanţelor.
A obligat pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Inspectoratul General al Poliţiei Române la plata către reclamanţi a drepturilor băneşti reprezentând prime de concediu pentru anii 2004, 2005 şi 2006 şi a celor reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului până la data efectuării plăţii acestora.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, respectiv Inspectoratului General al Poliţiei Române, sumele necesare plăţii drepturilor reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii, în calitate de poliţişti, au dreptul la prima de concediu potrivit art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003 cu modificările ulterioare şi că exerciţiul acestui drept a fost suspendat pe perioada în litigiu, respectiv pentru anii 2004, 2005 şi 2006, în baza legilor bugetare pentru acea perioadă, iar suspendarea exerciţiului dreptului de a primi prima de concediu nu echivalează cu stingerea/ înlăturarea dreptului ci are ca efect doar imposibilitatea realizării acestui drept în intervalul de timp pentru care exerciţiul dreptului la prima de concediu a fost suspendat.
În ceea ce priveşte drepturile băneşti cuvenite cu titlu de spor de fidelitate pentru anul 2005, s-a reţinut că dreptul la sporul de fidelitate a fost stabilit prin art. 6 din OUG nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003 şi în anul 2004 s-a beneficiat de acest drept, doar pentru anul 2005 fiind suspendată plată acestui drept în raport de dispoziţiile art. 2 alin (1) din OUG nr. 118/2004, motiv pentru care, deoarece exerciţiul dreptului la sporul de fidelitate a fost suspendat doar pentru anul 2005, drepturile la sporul de fidelitate încadrându-se în categoria drepturilor câştigate prin lege, derivând dintr-un raport de serviciu, cererea reclamanţilor privind obligarea pârâţilor la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005 este întemeiată.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor.
În motivarea recursului, a fost invocată în primul rând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor. S-a motivat, în esenţă, că între reclamanţi şi recurent nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a instituţiei respective, care gestionează bugetul de stat, fapt ce nu îi conferă dreptul de a încălca legea finanţelor publice, prin alocări de fonduri din diverse capitole bugetare.
Pe fondul cauzei, recurentul a susţinut că admiterea acţiunii reclamanţilor şi acordarea sporului de fidelitate şi a primelor de vacanţă este neîntemeiată, întrucât legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinată, iar beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cazul în speţă, nu constituie un drept constituţional fundamental.
Recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor este întemeiat în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei respective, pe fondul cauzei sentinţa atacată cu recurs fiind temeinică şi legală.
Instanţa de fond s-a pronunţat fără a reţine lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, între acest pârât şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii neexistând identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între această autoritate şi reclamanţi. Or, numai existenţa unor astfel de raporturi juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză a unei autorităţi sau instituţii publice, având în vedere că dreptul la prima de concediu şi la sporul de fidelitate, ce constituie obiectul acţiunii în speţa de faţă, sunt drepturi de natură salarială.
Între reclamanţi şi Ministerul Economiei şi Finanţelor nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a instituţiei respective.
Raporturile de muncă sunt între reclamanţi, pe de o parte şi instituţiile în care îşi desfăşoară activitatea, pe de altă parte, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative fiind ordonatorul principal de credite pentru aceştia.
Pretenţiile reclamanţilor solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator.
Prin bugetul anual aprobat fiecărui ordonator de credite (principal, secundar şi terţiar), sunt prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin lege.
Pârâtul care urmează să facă plata trebuie să reţină şi să vireze contribuţiile obligatorii către bugetul de stat.
Totodată, calitatea de ordonator principal de credite, în raport de aceste entităţi, o are Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, instituţie cu personalitate juridică şi cu buget propriu, aprobat prin legea bugetului de stat.
Ministerul Economiei şi Finanţelor are atribuţii în elaborarea bugetului de stat, în funcţie de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesităţile estimate pentru anul respectiv şi în principal ţinând cont de priorităţile stabilite de Guvern.
Ministerul Economiei şi Finanţelor nu poate avea calitate de parte în proces, deoarece nu există un raport juridic legal sau convenţional de garanţie a sumelor ce reprezintă primele de vacanţă sau sporul de fidelitate, ministerul neavând obligaţia să garanteze plata acestor sume în contextul în care reclamanţii nu sunt salariaţii acestuia şi deci, nu există un raport juridic legat de sumele respective.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut în mod întemeiat că suspendarea exerciţiului dreptului de a primi prima de concediu nu echivalează cu stingerea/ înlăturarea dreptului, ci are ca efect doar imposibilitatea realizării acestui drept în intervalul de timp pentru care exerciţiul dreptului la prima de concediu a fost suspendat.
De asemenea, în ceea ce priveşte drepturile băneşti cuvenite cu titlu de spor de fidelitate pentru anul 2005, se reţine că doar pentru anul 2005 a fost suspendat exerciţiul acestui drept, drepturile la sporul de fidelitate încadrându-se în categoria drepturilor câştigate prin lege.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul şi modificată sentinţa atacată, în parte, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor faţă de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, ca fiind temeinice şi legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 2027 din 5 septembrie 2027 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea faţă de Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1711/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1811/2008. Contencios → |
|---|
