ICCJ. Decizia nr. 1717/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1717/2008
Dosar nr. 1565/33/200.
Şedinţa publică din 18 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 septembrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamanta G.M., născută D., a solicitat anularea hotărârii nr. 21393 din 27 iunie 2007 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi obligarea acesteia de a emite o nouă hotărâre privind acordarea drepturilor de refugiat din motive etnice, conform Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că în perioada martie 1941-martie 1944 s-a refugiat împreună cu părinţii săi din satul Valea Drăganului, comuna Poieni, judeţul Cluj în satul Vişagu, comuna Săcuieu, judeţul Cluj, din motive de persecuţie etnică, fapt ce l-a dovedit cu declaraţii de martori.
Prin sentinţa civilă nr. 740 din 7 decembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta G.M. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj. A dispus anularea Hotărârii nr. 21393 din 27 iunie 2007 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 martie 1941-15 martie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie2007. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 200 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că faţă de probaţiunea existentă, la dosar, respectiv declaraţiile martorilor, situaţia reclamantei face obiectul Legii nr. 189/2000, fiind demonstrat refugiul reclamantei împreună cu familia sa datorită persecuţiilor etnice.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esenţă, că declaraţiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare şi nu au putut dovedi susţinerile reclamantei.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada sus menţionată a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.
Din declaraţiile susţinute de martorii G.V. şi D.V., completate în cazul martorului G.V. şi cu hotărârea nr. 6978 din 23 ianuarie 2003 emisă de către pârâtă, prin care i-a fost recunoscută acestuia calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, rezultă refugiul reclamantei, împreună cu părinţii săi, din satul Valea Drăganului, comuna Poieni, judeţul Cluj, în satul Vişagu, comuna Săcuieu, judeţul Cluj, din martie 1941 până în martie 1944. Martorii au relevat că motivul părăsirii domiciliului a fost faptul că familia reclamantei a fost batjocorită, bătută de ocupanţii unguri, în contextul în care astfel de persecuţii erau numeroase în zonă.
De altfel, raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord ca urmare a Dictatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuţiile etnice la care intimata a fost supusă împreună cu familia sa.
Prin urmare, cum recunoaşterea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod corect stabilită de către instanţa de fond în beneficiul reclamantei G.M., se reţine că sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică iar recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 740 din 7 decembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1715/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1718/2008. Contencios → |
|---|
