ICCJ. Decizia nr. 1726/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1726/2008
Dosar nr. 1198/35/200.
Şedinţa publică din 18 aprilie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 2 august 2007, reclamantul B.G. a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor să se dispună anularea hotărârii nr. 13281/2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999 aprobată şi completată de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a criticat hotărârea pârâtei ca fiind nelegală, întrucât din actele anexate cererii sale rezultă că îndeplineşte cerinţele Legii nr. 189/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 196/CA-PI din 12 noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.G. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor.
A anulat hotărârea nr. 13281 din 13 iulie 2007 emisă de pârâtă .
A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999 aprobată şi completată de Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză s-a făcut dovada refugiului reclamantului, din motive etnice.
Împotriva sentinţei civile susmenţionate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Bihor, care a motivat, în esenţă, că intimatul nu a făcut dovada unei persecuţii etnice şi nici a situaţiei de refugiu în altă localitate decât aceea de domiciliu. Declaraţiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare şi nu au putut dovedi susţinerile reclamantului.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada sus menţionată a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale OG nr. 105/1999, aprobate prin H.G nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.
Din probele administrate în cauză, se reţine că reclamantul locuia la momentul adoptării Diktatului de la Viena într-un cătun ce aparţinea administrativ de localitatea Hotar. Deşi linia de demarcaţie între teritoriul cedat şi teritoriul românesc este materializată pe harta din dosar, astfel încât satul Hotar aparţinea României, se constată existenţa unui grup de gospodării situate izolat, într-un cătun, împrejurare care face plauzibilă ipoteza susţinută de reclamant potrivit căreia populaţia din această zonă ar fi fost supusă persecuţiilor etnice.
Această împrejurare este confirmată şi de depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv T.P. şi S.V., care au declarat că reclamantul împreună cu părinţii săi s-au refugiat în perioada noiembrie 1940 până în mai 1942 din cătunul numit „Poiana" din satul Fâşca în localitatea Beiuş.
Coroborând această probaţiune cu extrasul din registrul refugiaţilor de la fila 12 se reţine că reclamantul a făcut dovada refugiului din motive etnice, astfel cum cer prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000.
De altfel, raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord ca urmare a Dictatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuţiile etnice la care intimatul a fost supus împreună cu familia sa.
Prin urmare, cum recunoaşterea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod corect stabilită de către instanţa de fond în beneficiul reclamantului B.G. se reţine că sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică iar recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 196/CA-PI din 12 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1725/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1727/2008. Contencios → |
|---|
