ICCJ. Decizia nr. 1727/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1727/2008
Dosar nr. 1809/42/200.
Şedinţa publică din 18 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1809/42/2007 la Curtea de Apel Ploieşti, reclamanta E.V. a solicitat instanţei să dispună anularea răspunsului nr. 7910/R din 22 martie 2006 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti şi acordarea de despăgubiri.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta nu ţine seama de sesizarea nr. 1348/R din 18 ianuarie 2006 şi nu face referire la modul în care societatea P.P. SRL respectă contractul individual de muncă, legalitatea sancţiunilor disciplinare, legalitatea deciziei nr. 1843 din 28 iunie 2005, reclamanta nefiind informată asupra sancţiunilor disciplinare şi încheierea actului adiţional cu privire la schimbarea locului de muncă.
Reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, determinată de nerespectarea Legii nr. 108/1999 şi art. 13 din OG nr. 27/2002.
La data de 7 noiembrie 2007, reclamanta împreună cu E.A., au depus precizări cu privire la procesul-verbal de control nr. 29066 din 29 martie 2006, solicitând anularea acestuia.
S-a mai susţinut că pârâta ascunde Decizia nr. 1843/2005, la care face referire în răspunsul nr. 7910/2006 şi a solicitat să fie obligată pârâta şi Inspecţia Muncii de a depune la dosar documentele care au stat la baza răspunsului nr. 785 din 31 martie 2006 şi a procesului verbal de control nr. 29066 din 29 martie 2006.
La aceeaşi dată, 7 noiembrie 2007, reclamanta împreună cu E.A., au depus o altă precizare în vederea constatării nelegalităţii răspunsului nr. 785/2006 şi a procesului-verbal de control nr. 29066 din 29 martie 2006, arătând ce documente au fost verificate la controlul din martie 2006 şi depunând alte acte.
La termenul din 8 noiembrie 2007, s-a precizat de către reclamantă că îşi completează acţiunea şi solicită anularea adresei nr. 910, procesul verbal de control şi răspunsul nr. 785.
De asemenea, reclamanta a precizat că sora sa E.A. nu a formulat cerere de chemare în judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 182 din 29 noiembrie 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea precizată formulată de reclamanta E.V., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă, cu sediul în Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din verificările efectuate în cauză de către pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, precum şi din răspunsul primit de la Inspecţia Muncii rezultă că nu au fost constatate nelegalităţi în ceea ce priveşte încheierea, modificarea şi executarea contractului individual de muncă al reclamantei.
Sancţiunile aplicate altor angajaţi nu pot fi contestate de reclamantă, o asemenea contestaţie fiind lipsită de interes.
În ce priveşte Decizia nr. 1843 din 28 iunie 2006, s-a reţinut că aceasta cuprinde doar transferul reclamantei şi al surorii sale la un alt punct de lucru, nefăcându-se referire la salariul de încadrare, ceea ce înseamnă că salariul a rămas neschimbat. În conformitate cu prevederile art. 157 C. muncii, salariile se stabilesc prin negocieri între angajatori şi salariaţi, reclamanta nefăcând dovada că a cerut majorarea acestuia.
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată, instanţa a reţinut că nu este decât o susţinere a reclamantei care consideră că nu a fost respectată Legea nr. 108/1999 şi OG nr. 27/2002, nefiind întrunite condiţiile unei excepţii de nelegalitate, aşa cum este prevăzut în art. 4 din Legea nr. 554/ 2004.
A fost respinsă susţinerea reclamantei referitoare la Decizia nr. 3510 din 20 martie 2007, întrucât aceasta avea posibilitatea să solicite completarea deciziei cu datele necesare în vederea obţinerii ajutorului de şomaj.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs E.V. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul soluţionării cererii sale ce viza anularea răspunsurilor nr. 7910 din 22 martie 2006, 785 din 31 martie 2006 şi a procesului verbal de control încheiat de autorităţile publice care nu fac referire la sesizarea pe care a înaintat-o pârâtei chemata în judecată.
Din oficiu instanţa de judecată a ridicat excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei.
Recurenta a precizat că insistă ca să fie judecată cauza în contencios administrativ întrucât înţelege să se judece cu o autoritate locală respectiv Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti.
Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale conform prevederilor art. 137 şi respectiv art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Curtea constată următoarele:
Reclamanta-recurentă a chemat în judecată Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti instituţie publică ale cărei atribuţii conform Legii nr. 108/1999, republicată şi HG nr. 767/1999 sunt „controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relaţiile de muncă, la securitatea şi sănătatea în muncă, la protecţia salariaţilor care lucrează în condiţiile deosebite şi a prevederilor legale referitoare la asigurările sociale".
Instanţa constată că reclamanta a insistat că cererea cu care a investit instanţa de judecată să fie soluţionată pe calea contenciosului administrativ conform prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
S-a pus astfel problema stabilirii competenţei materiale în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de calea procedurală aleasă de parte. În condiţiile în care reclamanta indică drept temei juridic al acţiunii Legea nr. 554/2004 şi solicită ca cererea să fie soluţionată pe calea contenciosului administrativ, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită conform actului normativ anterior citat.
Considerentele pentru care trebuie să se procedeze într-o asemenea modalitate sunt acelea ale punerii în aplicare a principiului disponibilităţii care permite titularului cererii să aleagă calea procedurală pentru recunoaşterea dreptului sau interesului legitim invocat.
Se constată de asemenea că reclamanta a înţeles să cheme în judecată o instituţie publică locală situaţie faţă de care conform art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competenţa materială aparţine tribunalului ca instanţă de contencios administrativ.
Competenţa materială s-a stabilit astfel după rangul autorităţii care emite sau după caz încheie actul administrativ dedus judecăţii în sistemul administraţiei publice.
Conform aceluiaşi act normativ în contencios administrativ reclamanta se poate adresa instanţei de la domiciliul său, având însă posibilitatea de a se adresa şi instanţei de la domiciliul pârâtului.
Reclamanta-recurentă locuieşte în judeţul Buzău şi a ales să se adreseze instanţei de contencios administrativ de la domiciliul său.
Curtea constată faţă de aceste considerente că excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cauzei este fondată, urmând ca prin admiterea recursului conform art. 312 C. proc. civ. art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 să fie casată hotărârea recurată şi trimisă cauza spre soluţionare la Tribunalul Buzău, în a cărei rază teritorială domiciliază recurenta-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de E.V. împotriva sentinţei civile nr. 182 din 29 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Buzău, secţia de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1726/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1732/2008. Contencios → |
|---|
