ICCJ. Decizia nr. 1788/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1788/2008
Dosar nr. 2566/2/200.
Şedinţa publică din 7 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2072/2007 pronunţată la data de 1 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul S.R. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Străini Bucureşti, având ca obiect anularea Deciziei nr. 53044/BF/SIII din 11 ianuarie 2007 prin care a fost respinsă cererea reclamantului de stabilire a domiciliului pe teritoriul României.
În considerentele sentinţei pronunţate, instanţa de fond a reţinut că potrivit situaţiei depusă de autoritatea pârâtă privind datele la care reclamantul a părăsit teritoriul României şi cele la care acesta a intrat din nou pe teritoriul României, se constată că reclamantul a lipsit de pe teritoriul acestei ţări mai mult de 10 luni consecutiv în perioada avută în vedere la soluţionarea cererii de stabilire a domiciliului.
A reţinut prima instanţă că nu se poate vorbi de o şedere continuă în sensul art. 70 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, pentru ca reclamantul să fie îndreptăţit să i se stabilească domiciliul pe teritoriul României.
Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii" şi respectiv „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
A invocat şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., solicitând examinarea cauzei sub toate aspectele.
Ca un prim motiv de recurs, se invocă lipsa de rol activ a instanţei de fond, întrucât deşi s-a solicitat a fi obligată autoritatea pârâtă să depună modalitatea de determinare a numărului de 523 zile considerate perioada de absenţă de pe teritoriul României în ultimii 5 ani anterior depunerii cererii de stabilire a domiciliului, această proba nu a fost admisă, fiind apreciată în mod eronat ca inutilă.
În plus arată recurentul-reclamant, instanţa de fond nu a apreciat în mod corect faptul că ieşirile din ţară efectuate de reclamant până la data de 17 mai 2005 au fost ocazionate de necesitatea stringentă de a soluţiona diverse probleme ale societăţii al cărei administrator era la momentul respectiv.
Sub un al doilea aspect, recurentul-reclamant critică nemotivarea soluţiei adoptate de instanţa de fond, nefiind arătate „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Se precizează că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, de vreme ce a avut în vedere doarprecizările şi actele depuse de autoritate, intimata-pârâtă Autoritatea pentru Străini fără a o obliga pe aceasta să arate care a fost modalitatea de calcul a perioadelor în care cetăţeanul S.R. s-a aflat în afara teritoriului ţării în cursul celor cinci ani anterior momentului depunerii cererii de stabilire a domiciliului.
Intimatul Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative Bucureşti (noua denumire a Autorităţii pentru Străini) a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului a nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
La data de 19 iulie 2006, recurentul-reclamant S.R., cetăţean croat s-a adresat Serviciului pentru Străini al Municipiului Bucureşti, solicitând stabilirea domiciliului în România, la momentul respectiv acesta aflându-se în evidenţele Serviciului pentru Străini şi având prelungit dreptul de şedere temporară în scopul desfăşurării de activităţi comerciale, valabil până la data de 1 mai 2007.
În urma analizării cererii şi a actelor însoţitoare depuse de către recurentul-reclamant, Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative a comunicat acestuia cu adresa nr. 53044/B.F/III din 11 ianuarie 2007 că cererea sa de stabilire a domiciliului în România a fost respinsă în temeiul art. 70 alin. (1) lit. a) pct. I din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv nu a avut şedere temporară continuă pe teritoriul României în ultimii 5 ani anterior depunerii cererii, întrucât a ieşit din ţară 523 zile.
Decizia de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România formulată de recurentul-reclamant a fost menţinută de instanţa de fond reţinându-se că au fost aplicate în mod corect dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, modificată şi completată prin Legea nr. 306/2005.
În adevăr potrivit art. 70 alin. (1) lit. a) pct. 1 din susmenţionata OUG nr. 194/2002, străinii îşi pot stabili domiciliul în România dacă îndeplinesc următoarele condiţii:
……………………………………………………………………………
a) o şedere temporară continuă şi legală în ultimii 5 ani anterior depunerii cererii, astfel:
i) şederea va fi considerată continuă atunci când perioada de absenţă de pe teritoriul României este mai mică de 6 luni consecutiv şi nu depăşeşte în total 10 luni pe întreaga perioadă.
Or, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, conform evidenţelor autorităţii pârâte şi calculelor făcute de aceasta, perioada de absenţă de pe teritoriul României a recurentului-reclamant depăşeşte în total 10 luni pe întreaga perioadă de 5 ani anterior depunerii cererii şi astfel şederea acestuia pe teritoriul României şi-a pierdut caracterul continuu conform textului de lege mai sus citat.
Susţinerea recurentului în sensul că instanţa de fond nu a avut rol activ şi nu a obligat autoritatea pârâtă să depună metodologia de calcul a acestui număr de zile nu este întemeiată, în primul rând pentru faptul că o astfel de metodologie nu există, iar în al doilea rând pentru faptul că perioada de absenţă de pe teritoriul României a fost calculată pe baza evidenţei traficului de frontieră depusă la dosarul cauzei şi nu pe baza ştampilelor aplicate în paşaportul recurentului despre care acesta afirmă că sunt ilizibile, deşi au fost depuse chiar de el în susţinerea valabilităţii actului atacat.
Trebuie observat şi faptul că însăşi recurentul-reclamant a recunoscut că a absentat în unele perioade de pe teritoriul României şi a încercat să motiveze că ele nu pot fi considerate absente în sensul art. 70 alin. (1) lit. a) pct. 1 din actul normativ menţionat pentru că ieşirile respective au fost determinate de „stringenta necesitate de a soluţiona diverse probleme cu caracter comercial".
În acest sens instanţa de fond în mod corect a apreciat că motivaţia invocată de recurentul-reclamant pentru părăsirea teritoriului României nu prezintă nici o relevanţă, deoarece legiuitorul sancţionează perioada de absenţă mai mare de 10 luni pe întreaga perioadă, indiferent de motivul acestei absenţe.
Contrar celor susţinute de recurent, hotărârea instanţei de fond cuprinde motivele pe care se sprijină, argumentându-se menţinerea deciziei contestate şi făcându-se trimitere la textul de lege aplicabil în cauză.
Pentru toate aceste considerente, constatând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică ce urmează a fi menţinută, în baza art. 312 C. proc. civ. recursul formulat de reclamant va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.R. împotriva sentinţei civile nr. 2072 din 11 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1787/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1789/2008. Contencios → |
|---|
