ICCJ. Decizia nr. 1795/2008. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1795/2008

Dosar nr. 1799/33/200.

Şedinţa publică din 7 mai 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 603/2007 pronunţată la data de 15 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de S.E. împotriva pârâtei A.N.R.P., C.C.S.D., şi a obligat pârâta să emită o decizie reprezentând titlul de dispoziţie conform dispoziţiilor art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 – dosar nr. 17560/CC, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, înscris în C.F. 5461, nr. top 2419, casă şi teren în suprafaţă de 201 mp.

Prin aceeaşi sentinţă a fost obligată pârâta să plătească suma de 1000 RON cu titlu de penalităţi pentru fiecare zi de întârziere a executării prezentei sentinţe începând cu data rămânerii definitive şi irevocabile şi până la executarea efectivă a sentinţei în sensul emiterii deciziei în dosarul înregistrat sub nr. 17560/CC. Cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

- urmare solicitării reclamantei de a i se emite cât mai grabnic un titlu de despăgubire referitoare la imobilul situat în Cluj Napoca, , judeţul Cluj, înscris în C.F. 5461, nr. top 2419, casă şi teren în suprafaţă de 201 mp, care a făcut obiectul dosarului nr. 952 întocmit în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, Primarul Municipiului Cluj a emis dispoziţia nr. 1195 din 14 martie 2006 prin care a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata despăgubirilor imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere despăgubirile primite la expropriere pentru acest imobil, întreaga documentaţie fiind transmisă C.C.S.D.

- chiar dacă C.C.S.D. a fost abilitată de Guvern să stabilească printr-un act administrativ cu caracter normativ ca ordinea de soluţionare a dosarelor să se facă în mod aleatoriu, în exercitarea acestei prerogative Comisia nu poate beneficia de o marjă de apreciere atât de discreţionară încât să implice încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor garantate de Constituţie şi de celelalte legi pertinente, cetăţeanului trebuind a-i fi oferite şi alte criterii obiective pentru a putea controla modul în care autoritatea investită de lege îşi exercită corect atribuţiile.

- justificarea autorităţii prin invocarea caracterului aleatoriu al soluţionării dosarului nu este întemeiată atâta timp cât titularul acestui drept are convingerea şi speranţa legitimă că cererea sa va fi rezolvată într-un termen rezonabil.

- Legea contenciosului administrativ trebuie să fie compatibilă cu legile şi cu recomandările europene în domeniu care se referă la dreptul cetăţeanului la o bună administraţie şi posibilitatea de a beneficia de mijloace alternative de stingere a litigiilor administrative.

- întrucât reclamanta beneficiază de un drept de creanţă dat fiind că i s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri în echivalent bănesc, nu se poate da eficienţă acţiunii reclamantei decât prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti constrângătoare pentru autoritatea administrativă pentru îndeplinirea în cel mai scurt timp şi eficient a atribuţiilor sale, instanţa de fond justificând astfel admiterea cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata unor penalităţi de întârziere.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal, pârâta C.C.S.D. Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând motivul de modificare a unei hotărâri, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".

Au fost invocate şi dispoziţiile art. 304/1 C. proc. civ., solicitându-se examinarea cauzei sub toate aspectele.

Ca un prim motiv de recurs, recurenta arată că soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptăţită, lipsa unui termen prevăzut de lege pentru soluţionarea dosarelor fiind suplinită cu stabilirea unei anumite proceduri de soluţionare, procedură a cărei parcurgere nu echivalează cu nesoluţionarea în termenul de 30 de zile a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii.

C.C.S.D., fiind abilitată de legiuitor, prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 a stabilit ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, potrivit art. 1 din această decizie „ordinea de soluţionare a dosarelor este aleatorie", iar art. 2 din aceeaşi decizie precizează că atât evaluatorul care efectuează lucrarea de specialitate cât şi dosarul ce se înaintează evaluatorului, sunt stabilite în modul arătat la art. 1 din decizie".

În exercitarea libertăţii de apreciere, Comisia Centrală a decis ca ordinea de soluţionare a dosarelor să fie aleatorie, stabilirea atât a evaluatorului care efectuează raportul de evaluare, cât şi a dosarului ce se înaintează evaluatorului urmând a se face cu ajutorul unui soft de calculator, stabilirea criteriului aleatoriu privind ordinea de soluţionare a dosarelor de despăgubiri fiind legală şi proporţională cu scopul urmărit şi anume acordarea unor despăgubiri juste şi echitabile fără a aduce atingere principiului egalităţii subiecţilor de drept vizaţi.

Cât priveşte obligarea pârâtei la plata unor penalităţi în cuantum de 1000 RON/zi de întârziere până la emiterea deciziei în dosarul înregistrat sub nr. 17560/CC precizează recurenta că instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, fiind aplicabil şi motivul de modificare a sentinţei prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. respectiv „instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut".

Pe de altă parte, susţine recurenta, chiar dacă în speţă ar fi aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, tot nu se justifică soluţia adoptată întrucât acordarea unor penalităţi de 1000 RON/zi de întârziere este o sarcină mult prea oneroasă raportat la cuantumul amenzii civile prevăzut de articolul enunţat.

Recurenta conchide arătând că în cauza dedusă judecăţii nu poate fi vorba de un refuz nejustificat al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizie reprezentând titlul de despăgubire atâta timp cât trebuie parcursă o procedură administrativă în vederea emiterii de către Comisia Centrală a deciziei conţinând titlul de despăgubire.

Se solicită astfel admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii ca fiind prematur introdusă.

Intimata S.E. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de legislaţia incidentă în cauză, Înalta Curte îl va admite pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Legea nr. 247/2005 în capitolul V al Titlului VII reglementează pe larg procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al acestora constituindu-se în subordinea Cancelariei Primului Ministru o autoritate administrativă distinctă cu denumirea Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care are ca atribuţii principale emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire şi ia alte măsuri legale necesare aplicării acestei legi.

Intimata-reclamantă, al cărei dosar se află în evidenţele recurentei-pârâte încă din anul 2006, a formulat cerere de urgentare a emiterii unei dispoziţii de restituire în echivalent a imobilului în litigiu, considerându-se vătămată într-un drept al său de către autoritatea publică ce tergiversează soluţionarea cererii, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007.

Trebuie precizat însă că, chiar dacă autoritatea administrativă în cauză, C.C.S.D. a fost abilitată prin HG nr. 1095/2005 să stabilească ordinea în care vor fi soluţionate dosarele, în exercitarea acestei prerogative ea nu poate beneficia de o marjă de apreciere atât de discreţionară încât să implice încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor garantate de legea fundamentală a statului şi celelalte legi pertinente, aşa cum corect statuează şi instanţa de fond.

Criteriul aleatoriu stabilit de comisie, unicul de altfel în funcţie de care se vor soluţiona dosarele nu prezintă o garanţie suficientă a modului cum se va proceda în concret la analizarea unuia sau altuia dintre dosarele care-i sunt transmise de unitatea deţinătoare.

Altfel spus, cât timp cetăţeanului nu-i sunt oferite şi alte criterii obiective în funcţie de care să poată controla modul în care autoritatea investită de lege îşi exercita atribuţiile, astfel încât să poată aprecia în ce măsură drepturile sale îi sunt sau nu lezate prin conduita autorităţii pârâte, acesta este îndreptăţit a se îndoi de corectitudinea operaţiunilor desfăşurate de autoritatea respectivă.

Intimata-reclamantă s-a adresat instanţei de judecată pe calea contenciosului administrativ tocmai pornind de la ideea că soluţionarea cererilor de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în condiţiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen, iar faptul de a condiţiona soluţionarea dosarelor de elementul aleatoriu introdus de comisie nu constituie o justificare pertinentă pentru autoritatea pârâtă care să conducă la neemiterea într-un termen rezonabil a deciziei de despăgubire.

Rezolvând acest capăt de cerere, în sensul admiterii lui, instanţa de fond a avut în vedere şi prevederile art. 6 din C.E.D.O., conform cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege.

Aşadar autoritatea administrativă, în speţă recurent-pârâtă are obligaţia legală de a găsi mijloacele necesare soluţionării cererii reclamantei-intimate şi de a reaprecia asupra procedurii de soluţionare a cererilor în cadrul legii dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetăţeanului.

Cât priveşte capătul doi de acţiune referitor la obligarea autorităţii administrative, C.C.S.D. la plata sumei de 1000 RON cu titlu de penalităţi pentru fiecare zi de întârziere a executării sentinţei începând cu data rămânerii irevocabile a acesteia şi până la executarea efectivă a sentinţei în sensul emiterii deciziei de acordare de despăgubiri, acesta a fost greşit soluţionat.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007 „executarea hotărârii definitive şi irevocabile dată în contencios administrativ se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii".

Numai în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, conform prevederilor alin. (2) al art. 24 din Lege.

Rezultă deci, că atâta timp cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, în speţă, să emită decizie de acordare a despăgubirilor, este total nejustificat a pune în sarcina de plată a acesteia penalităţi de întârziere de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere începând cu data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii.

Este de observat că alin. (3) al art. 24 din Legea nr. 554/2004 vorbeşte de „neexecutarea din motive imputabile" sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ, fapt ce constituie infracţiune şi se sancţionează de lege, ceea ce înseamnă că numai în caz de refuz de executare, la cererea reclamantului se poate analiza care a fost natura motivelor pentru care nu s-a realizat executarea hotărârii.

Ca o consecinţă a celor expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis iar hotărârea instanţei de fond modificată în parte, în sensul respingerii cererii formulate de reclamanta – intimată de obligare a recurentei – pârâte la plata unor penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de A.N.R.P. – C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 603 din 15 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge cererea reclamantei-intimate de obligare a recurentei-pârâte la plata unor penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1795/2008. Contencios