ICCJ. Decizia nr. 1799/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1799/2008
Dosar nr. 1391/44/200.
Şedinţa publică din 7 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, reclamantul S.C. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Galaţi anularea hotărârii nr. 2359 din 21 septembrie 2007 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la data de 25 decembrie 1942 în localitatea Malcoci, judeţul Tulcea, după strămutarea familiei sale urmare a schimbului de populaţie ce a avut loc în anul 1940, în baza Tratatului de la Craiova din 1940 încheiat între Bulgaria şi România.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus în copie, mai multe înscrisuri, printre care buletin de identitate, certificat de naştere, declaraţie de avere a numitului M.S. (tatăl reclamantului) cu fost domiciliu în judeţul Caliacra şi Hotărârea nr. 2359 din 21 septembrie 2007 a Casei Judeţene de Pensii Galaţi.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 138/F din 13 noiembrie 2007 Curtea de Apel Galaţi a respins acţiunea formulată de reclamant, ca nefondată.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că petentul nu intră în sfera limitativă prevăzută de lit. c) a art. 1 din Legea nr. 189/2000, acesta născându-se la data de 25 decembrie 1942, pe teritoriul României, astfel că nu se poate stabili doar pe baza unei prezumţii că, părinţii săi au suportat consecinţele Tratatului.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul S.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs reclamantul arată că din probatoriul existent la dosar rezultă că familia acestuia a făcut obiectul schimbului de populaţie ca urmare a Tratatului încheiat între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, iar el s-a născut la data de 25 decembrie 1942, în perioada de strămutare a familiei sale.
Recurentul a mai arătat că părinţii ei au fost strămutaţi din Bulgaria, unde aveau o gospodărie, aşa cum rezultă din Declaraţiune.
Se mai susţine că dovada strămutării se poate face cu o multitudine de acte: declaraţiune, situaţie de avere, situaţia culturilor neridicate, extras de pe tabloul de evacuaţi, iar susţinerea că declaraţiunea nu face dovada strămutării părinţilor o consideră nefondată şi cere respingerea acesteia.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din înscrisurile cu caracter oficial depuse la dosar, rezultă fără putinţă de tăgadă, data naşterii reclamantului şi data refugierii familiei sale.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care reclamantul le invocă în susţinerea acţiunii, respectă cerinţele prevăzute de lege şi se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
În raport de obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Astfel, pentru a ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorii trebuie că aibă rol activ, fiind datori, potrivit textului de lege sus amintit, a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.
În acest sens, aceleaşi prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare în soluţionarea pricinii.
Potrivit aceluiaşi text de lege, instanţa este în drept să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.
De asemenea, instanţa este datoare să stăruie, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată în sensul admiterii acţiunii reclamantului, dispunându-se anularea hotărârii nr. 2359 din 21 septembrie 2007 şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 25 decembrie 1943-6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.C., împotriva sentinţei civile nr. 138/F din 13 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului şi anulează hotărârea nr. 2359 din 21 septembrie 2007 a Casei Judeţene de Pensii Galaţi.
Obligă pârâta Casa Judeţeană de Pensii Galaţi să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 25 decembrie 1942-6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2007.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1798/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1801/2008. Contencios → |
|---|
