ICCJ. Decizia nr. 1832/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1832/2008
Dosar nr. 4074/2/2007
Şedinţa publică de la 9 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2082 din 11 septembrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamanţii R.M.C., R.S. şi P.A.L., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională a Vămilor şi de Ministerul Economiei şi Finanţelor, având ca obiect obligarea acestora din urmă să le plătească primelor de vacanţă pentru perioada 2005–2006 actualizate cu indicele de inflaţie şi respectiv să aloce fondurile necesare pentru plata acestor drepturi salariale.
Totodată, instanţa a respins excepţiile privind inadmisibilitatea acţiunii şi prescripţia dreptului la acţiune, invocate de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, cu privire la excepţiile invocate, pe de o parte, că în speţă nu se solicită anularea unui act administrativ pentru a fi incidente dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existenţa plângerii prealabilă ca o condiţie a admisibilităţii acţiunii, iar pe de altă parte că, în condiţiile în care reclamanţii au solicitat primele de vacanţă pentru perioada 2005–2006, nu se pune problema prescripţiei dreptului la acţiune.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că, având în vedere dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 [în prezent art. 35 alin. (2)], potrivit cărora funcţionarii publici au dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu şi la o primă de vacanţă, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării, suspendarea succesivă a acestui drept nu echivalează cu anularea lui, acesta fiind un drept câştigat, astfel încât, după încetarea actelor de suspendare, se impune plata retroactivă a acestor drepturi; a fost invocată, pentru identitate de raţiune, decizia nr. XXIII/2005 a Plenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a decis că magistraţii şi personalul auxiliar beneficiază de primă de vacanţă pentru perioadele de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale privind acest drept dobândit.
În sfârşit, s-a apreciat că numai prin obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare, se poate asigura plata acestor drepturi salariale, instituţia la care funcţionează reclamanţii neavând posibilitatea să efectueze plăţile dacă în buget nu sunt alocate sumele necesare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii.
Recurenta Autoritatea Naţională a Vămilor a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., susţinând că în mod greşit, instanţa de fond a reţinut inaplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei s-a susţinut că nu există temei legal pentru acordarea primelor de concediu în anii 2005 şi 2006 deoarece în aceşti ani a fost suspendată, prin lege, aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, conform art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 republicată, această suspendare însemnând că dispoziţia suspendată nu a fost în vigoare şi prin urmare nu a fost prevăzut de lege dreptul la primele de concediu.
S-a afirmat în acest sens că şi în situaţia în care, la data de 01 ianuarie 2007, a expirat perioada de suspendare şi au reintrat în vigoare, de drept, dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, acestea nu pot fi aplicate retroactiv, ci numai pentru viitor.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Curtea constată că recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor este nefondat.
Astfel, se reţine că, în mod corect, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii întrucât, aşa cum prevăd expres dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul acţiunilor având ca obiect refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept ori interes legitim, nu este obligatorie îndeplinirea acestei proceduri .
Cu privire la fondul cauzei se constată că, prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, în afara indemnizaţiei de concediu, să li se acorde şi o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării.
Este adevărat că acordarea primei de vacanţă, instituită prin prevederile legale sus menţionate a fost suspendată în anii 2001–2006, prin dispoziţii normative succesive, însă suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nicio dispoziţie legală în acest sens.
Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (M. Of. nr. 600/1999), a fost menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 în forma republicată (M. Of. nr. 251/2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (M. Of. nr. 365/2007).
Prin urmare, nu se poate considera că suspendarea dreptului în perioada menţionată echivalează cu inexistenţa acestuia, în cadrul perioadei respective, întrucât s-ar încălca astfel principiul constituţional ce garantează realizarea drepturilor acordate, iar neprevederea acestui drept recunoscut şi garantat, nu poate înlătura existenţa lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită, cât şi reglementării cuprinse în art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu există în perioada pentru care exerciţiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situaţia, inadmisibilă, potrivit căreia, un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conţinut printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poate fi împiedicaţi să se bucure de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Acest principiu şi-a găsit de altfel aplicare la nivel de act normativ, drepturile solicitate de reclamanţi formând obiectul de reglementare al O.U.G. nr. 146/2007 pentru aprobarea primelor de concediu suspendate în perioada 2001–2006, publică în M. Of., Partea I, nr. 877/2007.
În ceea ce priveşte recursul declarat în cauză de Ministerul Economiei şi Finanţelor se constată că instanţa de fond s-a pronunţat fără a reţine lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia, în condiţiile în care, între acest pârât şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii, nu există identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între această autoritate şi reclamanţi. Or, numai existenţa unor astfel de raporturi juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză, a unei autorităţi sau instituţii publice, având în vedere că dreptul solicitat de reclamanţi este unul de natură salarială.
Pe cale de consecinţă, admiţând excepţia invocată din oficiu, Curtea va admite recursul declarat în cauză de către pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva sentinţei civile nr. 2082 din 11 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamanţilor faţă de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1830/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1833/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
