ICCJ. Decizia nr. 1947/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1947/2008
Dosar nr. 58/87/2007
Şedinţa publică din 15 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman, secţia contencios administrativ, reclamanta SC C. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare (U.N.P.R.L.) şi C.C. (lichidator judiciar) anularea deciziei nr. 4 din 17 noiembrie 2006 emisă de prima pârâtă şi aplicarea unei sancţiuni disciplinare pârâtului persoană fizică.
Prin sentinţa civilă nr. 183 din 13 februarie 2007 Tribunalul Teleorman, secţia civilă, în complet specializat pentru contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de U.N.P.R.L. şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 2201 din 19 septembrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată contestaţia reclamantei SC C. SRL.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a invocat ca temei al acţiunii sale dispoziţiile art. 38 lit. j) din O.M.J. nr. 2986/C/1999 potrivit cărora constituie abatere disciplinară încălcarea principiilor de etică profesională definite de Codul de etică, iar în speţă nu s-a demonstrat că situaţia de fapt se circumscrie vreunuia dintre principiile existente în Codul de etică profesională şi disciplinară al U.N.P.R.L. (în prezent U.N.P.I.R. – Uniunea Naţională a Practicienilor în insolvenţă din România). În acest sens s-a arătat că pârâtul lichidator judiciar nu poate fi acuzat de lipsă de diligenţă atâta vreme cât amânarea radierii autoturismului Dacia 1310 Pick-up, achiziţionat de societatea reclamantă prin licitaţie publică, s-a datorat unei situaţii obiective, iar faptul că reclamanta nu a putut intra în posesia imobilului achiziţionat la 21 decembrie 2004 nu poate fi imputat lichidatorului, fiind rezultatul lipsei de diligenţă din partea cumpărătorului (SC C. SRL); acesta din urmă se poate îndrepta împotriva persoanei sau persoanelor care nu îi permit folosinţa imobilului pentru repararea eventualelor pagube pricinuite în acest mod.
A mai reţinut prima instanţă că la data introducerii acţiunii nu mai erau în vigoare dispoziţiile OUG nr. 79/1999, invocate de reclamantă, acestea fiind abrogate, ci cele ale OUG nr. 86/2006 [art. 69 alin. (6)].
Cele arătate au reprezentat motivele pentru care s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 şi art. 10 din Legea nr. 554/2004 reclamanta nefiind vătămată într-un drept al său prin Decizia contestată. În plus, aplicarea unei sancţiuni disciplinare pârâtului persoană fizică ar fi fost atributul exclusiv al autorităţii pârâte în cazul în care faptele indicate de reclamantă ar fi constituit abatere disciplinară.
În termen legal, împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta SC C. SRL.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar criticile formulate au vizat greşita aplicare a legii de către judecătorii fondului care:
- nu au avut în vedere că lichidatorul judiciar a încălcat normele de etică profesională cuprinse în art. 7 din Codul de Etică (integritate morală) şi în art. 17, art. 21 şi art. 22 din acelaşi cod privind competenţa şi comportamentul profesional;
- deşi au reţinut că lichidatorul judiciar nu a săvârşit nicio abatere disciplinară, nu au argumentat această concluzie care este în contradicţie cu înscrisurile depuse la dosar;
- nu s-au pronunţat pe toate aspectele invocate în contestaţia depusă;
- au reţinut fără temei că în niciun caz nu se putea dispune sancţionarea disciplinară a pârâtului persoană fizică.
Intimata U.N.P.I.R. a solicitat prin întâmpinare menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.
Examinând cauza prin prisma criticilor enunţate mai înainte şi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat.
Pe baza probatoriul administrat instanţa fondului a stabilit o corectă situaţie de fapt şi a aplicat în consecinţă dispoziţiile legale incidente, stabilind în final că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ.
Expunerea rezumativă a considerentelor sentinţei atacate, făcută mai înainte, demonstrează că soluţia pronunţată a fost argumentată atât în fapt cât şi în drept.
Corect s-a apreciat că lipsa de diligenţă manifestată de recurenta - reclamantă atât în privinţa radierii autoturismului cât şi în privinţa intrării în posesia imobilului cumpărat nu pot fi transferate asupra lichidatorului judiciar şi că „faptele" indicate de către SC C. SRL nu constituie abateri disciplinare, nu se circumscriu principiilor existente în Codul de etică profesională şi disciplinară al U.N.P.R.L. (în prezent U.N.P.I.R.), încălcarea acestora nefiind dovedită. Sub acest aspect, simpla enunţare a unor articole din sus amintitul cod nu este de natură a proba justeţea contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 4 din 17 noiembrie 2006 a Comitetului Naţional de Conducere al U.N.P.R.L. de respingere ca nefondată a contestaţiei împotriva deciziei nr. 73 din 17 iunie 2005 prin care Consiliul Superior de disciplină al U.N.P.R.L. a reţinut că lichidatorul judiciar C.C. nu se face vinovat de încălcarea art. 38 lit. j) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al autorităţii pârâte.
În acest context, vor fi înlăturate criticile privind nemotivarea şi nepronunţarea asupra tuturor aspectelor detailate în contestaţia recurentei, analiza acestora fiind făcută din perspectiva probatoriului administrat şi a prevederilor legale în discuţie în speţă.
În privinţa concluziei că, oricum, instanţa nu s-ar fi putut subroga autorităţii pârâte U.N.P.I.R. şi n-ar fi putut sancţiona pârâtul persoană fizică, Curtea reţine că şi aceasta este corectă, deoarece atribuţiile instanţei de contencios sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare, în temeiul art. 311 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C. SRL Roşiori de Vede împotriva sentinţei civile nr. 2201 din 19 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1942/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1962/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
