ICCJ. Decizia nr. 1968/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1968/2008
Dosar nr. 11422/1/2007
Şedinţa publică din 15 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulate de un număr de 54 de procurori din cadrul D.I.I.C.O.T., între care şi recurenta A.D.
Cererile au fost respinse cu motivarea că D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar dacă funcţionează în cadrul acesteia, iar numirea procurorilor în cadrul acestei structuri nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar faptul că procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. sunt salarizaţi corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta A.D. solicitând admiterea recursului şi recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivele de recurs se arată că prin hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a C.S.M. recurenta a fost promovată în funcţia de procuror şef birou la D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Maramureş.
Numirea în această funcţie s-a făcut pe durată nedeterminată ca urmare a constatării îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 508/2004, respectiv calităţi profesionale deosebite, conduită morală ireproşabilă, pregătire specializată, vechime în funcţia de procuror de 6 ani.
Sunt invocate şi dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, care prevăd că la data încetării activităţii în cadrul D.I.I.C.O.T. procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii.
Se arată şi că după numirea sa la D.I.I.C.O.T., ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, organizată în structură centrală şi structură teritorială, recurentul a îndeplinit acte procesuale şi procedurale ce intrau în competenţa acestei structuri, fiind salarizat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Se fac referiri la soluţiile pronunţate de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a recunoscut gradul profesional.
S-a depus la dosar, de către recurentă, copia hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.
C.S.M. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat deoarece trebuie să se facă distincţie între „promovare" şi „numire" pentru că legea stabileşte condiţii diferite pentru cele două instituţii.
S-a invocat faptul că D.I.I.C.O.T., deşi funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este o structură distinctă, cu atribuţii, competenţă, organizare şi salarizare stabilite prin lege specială.
Numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face în anumite condiţii, în timp ce promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face prin concurs, conform art. 43 – art. 44 din Legea nr. 303/2004.
Chiar dacă procurorii D.I.I.C.O.T. sunt salarizaţi corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie atunci când funcţionează în cadrul acestei structuri totuşi nu se poate considera că aceştia dobândesc gradul profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru că legea prevede că, la încetarea activităţii, procurorii revin la parchetul de unde provin.
În privinţa practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de recurentă s-a susţinut că deciziile au fost pronunţate în soluţionarea unor recursuri şi nu a recursului în interesul legii şi nu au caracter obligatoriu şi nu au constituit o dezlegare la problema de drept supusă judecăţii.
S-a apreciat că prin dobândirea gradului profesional numai prin numire s-ar crea o situaţie discriminatorie în raport cu ceilalţi procurori din cadrul Ministerului Public care trebuie să susţină concurs pentru promovarea în funcţie de execuţie.
S-a depus la dosar, de către intimat, o notă privind evoluţia profesională a recurentei şi nota Direcţiei resurse umane şi organizare care a stat la baza emiterii hotărârii atacate.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente.
Recurenta a fost numită în funcţia de procuror la 1 iunie 1996 iar în perioada 1 aprilie 2002 – 1 septembrie 2004 a fost delegată în funcţia de procuror şef al Biroului de combatere a corupţiei şi criminalităţii organizate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş iar între 1 septembrie 2004 – 1 decembrie 2004 a fost promovată procuror şef al aceluiaşi birou.
Începând cu 1 decembrie 2004 a fost promovată procuror şef al Biroului Teritorial Maramureş din cadrul D.I.I.C.O.T.
În anul 2004 promovarea în structura D.I.I.C.O.T. s-a făcut în baza art. 1, art. 7, art. 8 şi art. 26 din Legea nr. 508/2004, astfel cum acestea erau în vigoare la acel moment. Astfel, în art. 8 alin. (1) se preciza că pentru a fi numiţi în cadrul D.I.I.C.O.T. procurorii trebuie să aibă calităţi profesionale deosebite, să aibă o conduită morală ireproşabilă şi o pregătire specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, iar art. 8 alin. (2) lit. b) prevedea că vechimea necesară pentru promovare este de 6 ani în funcţia de procuror. La acel moment D.I.I.C.O.T. era înfiinţată ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la nivelul parchetelor de pe lângă curţile de apel s-au înfiinţat servicii, iar la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale s-au înfiinţat birouri.
Prin stabilirea acestor condiţii se derogă de la dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 303/204, republicată, care instituie obligativitatea organizării concursului în vederea promovării în funcţii de execuţie a procurorilor şi judecătorilor.
Faţă de aceste reglementări ale Legii nr. 508/2004, numirea unui procuror la D.I.I.C.O.T. a constituit o promovare în funcţie, iar distincţia pe care intimatul o face în hotărârea atacată nu ţine seama de textele care au reglementat şi reglementează numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.
Modul de înfiinţare, organizare şi funcţionare a D.I.I.C.O.T. a fost reglementat prin Legea nr. 508/2004 care stabilea că D.I.I.C.O.T. se înfiinţează în cadrul Ministerului Public, ca structură specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Acest text era în vigoare la momentul numirii recurentei în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T.
Tot Legea nr. 508/2004 prevedea, în art. 6, în forma în vigoare la momentul numirii recurentei, că la nivelul parchetelor de pe lângă curţile de apel se înfiinţează servicii, iar la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale se înfiinţează birouri.
Prin urmare, procurorii numiţi în structurile teritoriale au acelaşi statut cu cei care îşi desfăşoară activitatea în structura centrală, toţi procurorii fiind numiţi în cadrul D.I.I.C.O.T., ca structură specializată.
Toate acestea dovedesc că prin numirea în condiţiile prevăzute de lege în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T. şi îndeplinirea de către aceştia a atribuţiilor specifice funcţiei au ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De altfel, chiar C.S.M. recunoaşte că gradul profesional, definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, poate fi dobândit prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale, iar în hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a Plenului C.S.M. termenii folosiţi au fost de „promovare" şi „transfer".
Trebuiesc înlăturate susţinerile intimatului care apreciază că recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru procurorii numiţi la D.I.I.C.O.T. ar crea o situaţie discriminatorie pentru că nimic nu-i împiedică pe procurorii care doresc şi îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege să participe la interviu în vederea numirii la D.I.I.C.O.T. sau să participe la concurs în vederea promovării la alte parchete.
În privinţa acestei noţiuni de discriminare trebuie avută în vedere practica C.E.D.O. care chiar într-o cauză recentă (cauza B. contra României) a arătat că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă nu are un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat", ori în speţă justificarea există şi este dovedită de necesitatea înfiinţării unor structuri specializate în lupta împotriva criminalităţii organizate şi terorismului, de emiterea unei legi speciale şi de procedura derogatorie de la regulile comune privind condiţiile şi procedura de numire.
Într-adevăr, aşa cum şi recurenta a invocat anterior pronunţării hotărârii atacate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în sensul recunoaşterii gradului de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T.
Dacă s-ar adopta o soluţie contrară, fără argumente care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 304/2004, nu ar face altceva decât să genereze divergenţe de jurisprudenţă, ce au ca efect un climat de insecuritate şi incertitudine juridică, fără a mai exista posibilitatea respectării dreptului fiecărui cetăţean la un proces echitabil, drept consacrat atât de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, dar şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la susţinerile intimatului că deciziile pronunţate anterior nu au caracter obligatoriu acestea vor fi respinse pentru că, în practica C.E.D.O., rolul unei jurisdicţii supreme este tocmai acela de a regla contradicţiile jurisdicţionale iar prin pronunţarea aceleiaşi soluţii se evită divergenţele jurisdicţionale.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi anulată hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a C.S.M., în ceea ce o priveşte pe recurentă, va fi admisă cererea acesteia şi va fi obligat intimatul să-i recunoască gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.D. împotriva hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2008 a Plenului C.S.M.
Anulează hotărârea atacată în partea referitoare la A.D.
Admite cererea reclamantei de recunoaştere a gradul profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1965/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1970/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
