ICCJ. Decizia nr. 1965/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1965/2008
Dosar nr. 11123/1/2007
Şedinţa publică din 15 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată C.S.M., recurentul P.P.N. a solicitat să se constate faptul că, în urma promovării în condiţiile legii, a dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 791 noiembrie 2007, a respins cererea recurentului, alături de cele ale altor procurori.
În considerentele hotărârii atacate s-a reţinut că promovarea în funcţii superioare de execuţie, pe loc sau efectivă, se putea şi se poate realiza, atât în condiţiile Legii nr. 92/1992 cât şi cele ale Legii nr. 303/2004 numai prin concurs/examen, cu respectarea celorlalte condiţii prevăzute de lege şi anume vechimea, evaluarea profesională anuală, lipsa sancţiunilor disciplinare, existenţa posturilor vacante.
Chiar Legea nr. 303/2004, în art. 43, a prevăzut că promovarea procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante la parchete, inclusiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a susţinut că numirea procurorilor la D.N.A. este reglementată prin lege specială care, fiind o normă de excepţie, trebuie interpretată restrictiv, iar în lege s-a prevăzut şi faptul că la încetarea activităţii în cadrul D.N.A., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii.
S-a considerat că numirea la P.N.A., în prezent D.N.A., a conferit procurorului dreptul de a funcţiona la această structură, de a îndeplini atribuţiile ce intră în competenţa acesteia şi de a fi salarizat potrivit legii pentru această funcţie, dar nu şi gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurentul P.P.N. şi a arătat că aceasta este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În motivarea cererii de recurs se arată că prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1122/C din 27 aprilie 2004, începând cu 30 aprilie 2004 recurentul a fost numit în funcţia de procuror la P.N.A., serviciul teritorial Timişoara, anterior desfăşurându-şi activitatea la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, numire făcută cu respectarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 43/2002.
Plenul C.S.M., deşi cererile procurorilor au fost individuale, a pronunţat o singură hotărâre fără să analizeze fiecare cerere şi fără a fi motivată.
Se invocă faptul că începând cu 15 martie 2007 recurentul a fost numit procuror la D.N.A., nivel central, instituţie unde funcţionează şi în prezent, iar pentru că numirea a fost făcută cu respectarea normelor legale în vigoare, a dobândit gradul profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Au mai fost amintite mai multe decizii pronunţate de Secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care au fost admise cererile unor procurori de recunoaştere a gradului profesional corespunzător celui de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La dosar au fost depuse copia cererii adresate Plenului C.S.M., hotărârea atacată, copiile Deciziilor nr. 1112 şi 1113 din 21 februarie 2007 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
C.S.M. a depus întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat având în vedere că procedura şi condiţiile pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt diferite de cele pentru numirea în funcţia de procuror la D.N.A., astfel că nu trebuie confundată numirea cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a apreciat că dacă s-ar considera că prin numirea procurorilor la această structură specializată aceştia ar dobândi gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-ar eluda dispoziţiile legal privitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs.
S-a invocat şi faptul că la încetarea activităţii în cadrul D.N.A. procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii, iar faptul că procurorii de la D.N.A. sunt salarizaţi cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de le lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.
S-a apreciat că prin dobândirea gradului profesional prin numire s-ar crea o situaţie discriminatorie în raport cu ceilalţi procurori din cadrul Ministerului Public care trebuie să susţină concurs pentru promovarea în funcţie de execuţie.
În privinţa cauzelor similare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a considerat că acestea nu au un caracter obligatoriu, nefiind pronunţate ca decizii în urma unui recurs în interesul legii.
S-a depus la dosar de către intimat, o notă privind evoluţia profesională a recurentului şi Nota Direcţiei resurse umane şi organizare care a fost avută în vedere la pronunţarea hotărârii atacate.
După examinarea motivelor de recurs, a înscrisurilor depuse la dosar, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, va fi admis recursul pentru următoarele considerente.
Recurentul a fost numit în funcţia de procuror la P.N.A., serviciul teritorial Timişoara, începând cu 30 aprilie 2004 prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1122 din 27 aprilie 2004, prin Ordinul nr. 167 din 22 mai 2006 al procurorului şef direcţie a fost numit procuror la D.N.A., serviciul teritorial Craiova, iar începând cu 15 martie 2007, prin Ordinul nr. 61 din 8 martie 2007 al aceluiaşi procuror şef direcţie a fost numit procuror în cadrul D.N.A., nivel central.
Iniţial, numirea recurentului s-a făcut în baza art. 8 alin. (2) din OUG nr. 43/2002 privind P.N.A. şi în baza Legii nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească.
În baza art. 8 alin. (2) din OUG nr. 43/2002, astfel cum era în vigoare la momentul numirii recurentului, numirea procurorilor la P.N.A. se făcea pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării lor şi eliberării din funcţie de ministrul justiţiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe baza recomandării procurorului general al P.N.A.
Pentru numirea procurorilor în cadrul P.N.A., art. 9 alin. (1) din OUG nr. 43/2002, cerea ca procurorii să aibă calităţi şi rezultate deosebite în combaterea infracţiunilor de corupţie, iar alin. (2) lit. b) din acelaşi articol cerea o vechime în funcţia de procuror sau judecător de 6 ani.
Prin stabilirea acestor condiţii se deroga de la dispoziţiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 care reglementa posibilitatea promovării în funcţii superioare de execuţie la tribunale, curţi de apel şi la parchetele de pe lângă acestea.
Faţă de reglementările prezentate, numirea la P.N.A. a unui procuror a constituit o promovare în funcţie, iar distincţia pe care intimatul o face în hotărârea atacată nu ţine seama de textele care au reglementat şi reglementează numirea procurorilor la P.N.A. sau D.N.A.
Un alt argument în sprijinul susţinerii că prin numirea la P.N.A. recurentul a fost promovat ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie este şi art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 care, la momentul intrării sale în vigoare la 27 septembrie 2004, a stabilit că „magistraţii în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei legi se consideră că îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor în care sunt numiţi".
Chiar faţă de modificările legislative intervenite în numirea procurorilor le D.N.A. nu pot fi acceptate susţinerile intimatului pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcţie de execuţie derogatorie de la procedura stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, procedură care presupune stabilirea unor condiţii, verificarea existenţei unor calităţi necesare pentru ocuparea funcţiei de procuror la D.N.A.
Ar trebuie amintit şi faptul că recurentul a fost numit la D.N.A., serviciul teritorial Craiova, şi ulterior la D.N.A., nivel central, după modificările aduse OUG nr. 43/202 şi Legii nr. 304/2004 prin Legea nr. 247/2005, verificându-se îndeplinirea condiţiilor stabilite şi de modificările legislative în materia promovării procurorilor la D.N.A.
De aceea, se poate spune că numirea procurorilor specializaţi care îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, îndeplinirea de către aceştia a atribuţiilor specifice funcţiei au avut ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că D.N.A. a devenit, prin reorganizare P.N.A., structură autonomă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin procurorul şef al acestei direcţii. De altfel, chiar C.S.M. recunoaşte că gradul profesional, definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, poate fi dobândit prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale (a se vedea Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 878 din 13 decembrie 2007 publicată pe pagina de internet).
Trebuie subliniat faptul că chiar intimatul, plecând de la dispoziţiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a admis cererile unor procurori de recunoaştere a gradului profesional corespunzător parchetului unde au fost numiţi fără concurs. În acest sens, ar putea fi amintite Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 417 din 28 septembrie 2005, Hotărârea Plenului C.S.M.i nr. 176 din 21 februarie 2008.
Trebuiesc înlăturate susţinerile intimatului care apreciază că recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru procurorii numiţi la D.N.A. ar crea o situaţie discriminatorie pentru că nimic nu-i împiedică pe procurorii care doresc şi îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege să participe la interviu în vederea numirii la D.N.A. sau să participe la concurs în vederea promovării la alte parchete.
În privinţa acestei noţiuni de discriminare trebuie avută în vedere practica C.E.D.O. care chiar într-o cauză recentă (cauza B. contra României) a arătat că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă nu are un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat", or, în speţă, justificarea există şi este dovedită de necesitatea înfiinţării unor structuri specializate în lupta împotriva corupţiei, de emiterea unei legi speciale şi de procedura derogatorie de la regulile comune privind condiţiile şi procedura de numire.
Într-adevăr, aşa cum şi recurentul a invocat anterior pronunţării hotărârii atacate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în sensul recunoaşterii gradului de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru procurorii din cadrul D.N.A.
Dacă s-ar adopta o soluţie contrară, fără argumente care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 304/2004, nu ar face altceva decât să genereze divergenţe de jurisprudenţă, ce au ca efect un climat de insecuritate şi incertitudine juridică, fără a mai exista posibilitatea respectării dreptului fiecărui cetăţean la un proces echitabil, drept consacrat atât de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, dar şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la susţinerile intimatului că deciziile pronunţate anterior nu au caracter obligatoriu acestea vor fi respinse pentru că, în practica C.E.D.O., rolul unei jurisdicţii supreme este tocmai acela de a regla contradicţiile jurisdicţionale iar prin pronunţarea aceleiaşi soluţii se evită divergenţele jurisdicţionale.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi anulată Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a C.S.M., în ceea ce îl priveşte pe recurent, va fi admisă cererea formulată de acesta de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.P.N. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2008 a Plenului C.S.M.
Anulează hotărârea atacată în partea referitoare la P.P.N.
Admite cererea reclamantului de recunoaştere a gradului profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1962/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1968/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
