ICCJ. Decizia nr. 2/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2/2008
Dosar nr. 1145/35/2007
Şedinţa publică de la 8 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 182/CA/2007-P.I. din 5 noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate a pct. 7 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 2185/2004, invocată de R.P.R., în calitate de administrator al SC „N."; SRL, în contradictoriu cu Guvernul României, Garda Financiară Bihor şi Ministerul Economiei şi Finanţelor. Pe cale de consecinţă, instanţa a constatat nelegalitatea prevederilor legale sus-menţionate, publicate în M. Of. nr. 1224/20.12.2004, în raport cu dispoziţiile art. 5 şi 6 din O.G. nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţă de judecată a reţinut, în esenţă, că prin dispoziţiile pct. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din O.G. nr. 15/1996, se introduce, în fapt, o nouă contravenţie, respectiv fapta de „acordare de sume angajaţilor proprii, cu titlu de avansuri pentru aprovizionări diverse";, care însă nu se regăseşte în ordonanţă. Or, după cum arată instanţa de judecată, normele trebuie să explice conţinutul unei legi sau ordonanţe, iar nu să adauge alte dispoziţii, cum s-a întâmplat în cauză.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, în termen legal a declarat recurs pârâtul Guvernul României, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care interpretarea dată de instanţă prevederilor pct. 7 din H.G. nr. 2185/2004, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea dispoziţiilor art. 5 şi 6 din O.G. nr. 15/1996, privind întărirea disciplinei financiar – valutare, este eronată.
Raportând conţinutul acestui pct. 7 la dispoziţiile art. 5 şi art. 6 din O.G. nr. 15/1996 rezultă, în opinia recurentului, că prin normele aprobate prin H.G. nr. 2185/2004 nu s-a adăugat la lege, dorindu-se numai clarificarea naturii juridice a faptelor, respectiv că sumele prevăzute la pct. 7 au acelaşi regim juridic cu cele menţionate la art. 5 alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 15/1994, astfel că nu se poate reţine caracterul nelegal al acestora.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul R.P.R. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate, în condiţiile în care pct. 7 din Norme, prin conţinutul său concret adaugă la lege, descriind o nouă faptă, respectiv aceea de acordare de către persoanele juridice, angajaţilor proprii, de avansuri pentru diverse aprovizionări, menţiune inexistentă în textele explicate şi evident nesancţionată în prevederile anterioare, astfel că este o dispoziţie nelegală, corect soluţionată prin sentinţa recurată.
Recursul este fondat.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în raport de prevederile legale incidente şi prin prisma criticilor recurentului-pârât, reţine temeinicia motivelor de recurs, circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce impun admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate invocată, în considerarea celor în continuare arătate.
Prin H.G. nr. 2185/2004, au fost aprobate Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din O.G. nr. 15/1996, privind întărirea disciplinei financiar – valutare.
Prin pct. 7 din aceste Norme, a cărui nelegalitate s-a invocat, s-a prevăzut că sumele acordate de persoanele juridice angajaţilor proprii, cu titlu de avansuri pentru aprovizionări diverse, vor avea regimul plăţilor către persoane juridice şi se vor încadra în limita plafonului de 100.000.000 ROL, prevăzut la art. 5 alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 15/1996, cu menţionarea că la data plăţii avansurilor spre decontare, sumele aferente intră în calculul plafonului zilnic maxim.
Instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, cercetează concordanţa actului administrativ atacat, supus analizei, cu actele normative cu forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, din perspectiva principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat atât în Constituţia României [art. 1 alin. (5)], cât şi de Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative [art. 4 alin. (3)].
În cauză, actul normativ cu forţă juridică superioară la care ne raportăm, respectiv art. 5 alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 15/1996, prevede în esenţă că persoanele juridice, prin excepţie de la prevederile unui aliniat precedent, pot efectua plăţi în numerar către persoane juridice, în limita unui plafon zilnic maxim de 100.000.000 ROL, plăţile către o singură persoană juridică fiind admise în limita unui plafon zilnic în sumă de 50.000.000 ROL. În continuare textul de lege amintit dezvoltă plăţile către persoanele juridice, şi în cazul magazinelor de tip cash-carry, precizând că sunt interzise plăţile fragmentate, în numerar pentru facturi a căror valoare este mai mare de 50.000.000 ROL.
Prin art. 6 din O.G. nr. 15/1996 s-a prevăzut că efectuarea de plăţi sau de încasări în numerar între persoanele juridice, peste plafonul prevăzut în art. 5 lit. c) din acelaşi act normativ constituie contravenţie şi se sancţionează cu confiscarea sumei care depăşeşte plafonul şi cu amendă, între anumite limite distinct indicate în alin. (2) al aceluiaşi art.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază, pe baza analizei textelor legale arătate şi conform susţinerilor recurentului, că prevederile normelor metodologice nu contravin şi nu denaturează sensul şi scopul prevederilor legale în aplicarea cărora au fost emise.
Prin clarificarea adusă de prevederea cuprinsă în Norme metodologice, în ceea ce priveşte regimul aplicabil sumelor acordate de persoanele juridice angajaţilor proprii cu titlu de avansuri pentru aprovizionări diverse, cu referire şi raportare directă la plafonul limită deja stabilit în art. 5 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 15/1996, nu se modifică şi nici nu se denaturează sensul şi conţinutul prevederii în aplicarea căreia a fost edictat pct. 7, respectiv nu se creează o nouă contravenţie, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
Înalta Curte reţine totodată că prin precizarea cuprinsă în textul atacat nu se realizează o adăugare la textul de lege şi nici nu este descrisă o nouă faptă, calificarea naturii juridice a unor plăţi făcută în contextul aplicării respectivelor prevederi legale care tocmai la plăţile posibil a fi efectuate în numerar de persoanele juridice, se referă, nefiind de natură a completa sau a altera conţinutul prevederilor legale la care s-a raportat, fiind dimpotrivă, în acord cu scopul urmărit de legiuitor, pentru întărirea disciplinei financiare şi evitarea evaziunii fiscale.
În fine, este de remarcat că simpla împrejurare că intimatul-reclamant a fost sancţionat contravenţional conform art. 6 din O.G. nr. 15/1996, fiind reţinute în sarcina sa încălcări ale prevederilor O.G. nr. 15/1996, fără nici o raportare la conţinutul Normelor metodologice, ci numai referitor la simpla depăşire a limitei plafonului zilnic de plăţi maxim admis, a cărui valoare de 100.000.000 ROL este aceeaşi, atât în textul ordonanţei, cât şi în cuprinsul pct. 7 din Normele de aplicare, nu poate conduce la concluzia că norma de interpretare şi clarificare a prevederii legale, în aplicarea căreia a fost emisă, a introdus practic o nouă contravenţie, mai cu seamă că textul atacat, mai sus redat, în mod evident nu a fost edictat cu acest scop.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în baza art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul de faţă şi se modifică în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de nelegalitate invocată de intimatul-reclamant R.P.R., administrator al SC „N."; SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinţei nr. 182/CA/2007-P.I. din 5 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond, respinge excepţia de nelegalitate a pct. 7 din H.G. nr. 2185/2004, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1993/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 200/2008. Contencios. Conflict de... → |
|---|
