ICCJ. Decizia nr. 2057/2008. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2057/2008
Dosar nr. 9670/1/2007
Şedinţa publică din 22 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ reclamanţii M.K.A. şi A.D. au chemat în judecată pârâta Autoritatea pentru Străini (în prezent Oficiul Român pentru Imigrări) solicitând anularea actelor administrative emise de pârâtă, prin care li s-a respins cererea de stabilire a domiciliului în România.
Motivându-şi acţiunea, reclamanţii au arătat că respingerea cererii sub motivaţia că nu au avut şedere temporară continuă pe teritoriul României în ultimii 5 ani anteriori cererii, precum şi că ar prezenta pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională este în contradicţie cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, în condiţiile în care cererea a fost depusă la 16 septembrie 2004, iar modificările legislative pe care se întemeiază refuzul au fost publicate în M. Of./27.11.2004.
Prin sentinţa civilă nr. 187 din 30 mai 2006, Curtea de Apel Timişoara a respins acţiunea, ca nefondată, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2158 din 24 aprilie 2007, a casat sentinţa, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă şi cu îndrumarea de a soluţiona cauza în raport cu legea în vigoare la data formulării cererii şi a dispune înfăţişarea documentelor emise de S.R.I., invocate în întâmpinare.
Rejudecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 225/PI din 25 septembrie 2007 a respins acţiunea reclamanţilor, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că pârâta a soluţionat cererea recurenţilor în conformitate cu legea în vigoare la data depunerii cererii - 16 septembrie 2004, iar noua reglementare a intrat în vigoare la 1 decembrie 2004. Totodată, s-a reţinut că respingerea cererii s-a datorat neîndeplinirii condiţiilor legale la data depunerii cererii, cuprinse în OUG nr. 194/2002, care prevedeau şi condiţia unei şederi temporare legale şi continue, pe care reclamanţii nu au îndeplinit-o, având un număr de ieşiri din ţară de 414 şi respectiv, 787 zile.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara au declarat recurs reclamanţii M.K.A. şi A.D. care, fără a-şi încadra criticile în situaţiile prevăzute la art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., au susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, apreciind în mod greşit că cererile de stabilire a domiciliului în România nu îndeplinesc condiţiile legislaţiei în vigoare.
Astfel, susţin recurenţii, potrivit legislaţiei în vigoare, condiţia unei şederi temporare legale şi continue a fost îndeplinită chiar dacă au lipsit de pe teritoriul României perioada 414 zile şi, respectiv, 787 zile, fiind vorba de o continuitate juridică şi nu de o continuitate fizică a şederii temporare.
A mai susţinut că instanţa de rejudecare nu s-a conformat prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., renunţând la administrarea unor probe stabilite prin Decizia de casare.
Autoritatea publică intimată a formulat întâmpinare prin care a susţinut că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi a solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
În cauză este necontestat că recurenţii, cetăţeni străini, au depus la data de 16 septembrie 2004 o cerere pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România, care le-au fost respinse de către autoritatea competentă în temeiul art. 71 alin. (1) lit. a) - f) din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu motivarea că nu au avut o şedere temporară continuă pe teritoriul României în perioada anterioară depunerii cererilor, recurentul având ieşiri din ţară care au totalizat 414 zile, iar recurenta 787 zile, din care 304 zile consecutive.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 71 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, în forma în vigoare la data formulării cererilor, străinii îşi pot stabili domiciliul în România dacă îndeplinesc cumulativ mai multe condiţii, între care şi condiţia unei şederi temporare legale şi continue de cel puţin 6 ani.
Recurenţii nu neagă faptul că şederea lor pe teritoriul României a cunoscut întreruperile reţinute de organul administrativ competent, dar susţin că cerinţa continuităţii şederii temporare în România trebuie interpretată ca referindu-se la „continuitatea solicitării şi aprobării vizei de şedere în România, în condiţiile legii", interpretare lipsită de temei legal.
Astfel, dispoziţiile art. 71 alin. (1) din OUG nr. 194/2002 cereau ca şederea străinului să fie în acelaşi timp legală dar şi continuă, ceea ce excludea întreruperile de natura celor înregistrate de cei doi recurenţi.
Astfel fiind, rezultă că instanţa de fond a apreciat în mod judicios faptul că cerinţele art. 71 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 194/2002 nu au fost îndeplinite la data solicitării dreptului de stabilire a domiciliului în România, autoritatea competentă exercitându-şi dreptul de apreciere în condiţiile legii.
În ceea ce priveşte cea de-a doua critică formulată, rezultă că instanţa de rejudecare nu şi-a întemeiat soluţia pe documentele menţionate în întâmpinarea din primul dosar, astfel că solicitarea acestora nu mai era necesară, soluţia fiind adoptată în temeiul art. 71 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 194/2002.
În concluzie, recursul va fi respins, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.K.A.şi A.D. împotriva sentinţei civile nr. 225/PI din 25 septembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2053/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2059/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
