ICCJ. Decizia nr. 2059/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2059/2008
Dosar nr. 3991/2/2007
Şedinţa publică din 22 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanţii A.M., B.E., C.M., D.A.M., G.R., G.G., I.I., L.G., S.G., S.V., S.A., U.T.şi A.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională a Vămilor şi M.E.F., obligarea pârâţilor la plata primelor de vacanţă pentru perioada 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflaţie şi obligarea M.E.F. să aloce fondurile necesare pentru plata acestor drepturi salariale.
Motivându-şi cererea, reclamanţii au arătat că sunt funcţionari publici în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, care refuză în mod nejustificat să le plătească prima de vacanţă prevăzută de Legea nr. 188/1999.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2081 din 11 septembrie 2007, a admis acţiunea reclamanţilor, obligând pârâţii la plata către reclamanţi a primelor de vacanţă pentru perioada 2001 - 2006, actualizate în raport cu rata inflaţiei.
Totodată, a obligat pârâtul M.E.F. la alocarea fondurilor necesare plăţii acestor drepturi.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, devenit ulterior art. 35 alin. (2), funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Totodată, instanţa de fond a mai reţinut că suspendările succesive ale dreptului la prima de vacanţă au avut ca efect întreruperea prescripţiei, dar nu au dus la stingerea dreptului, impunându-se ca după încetarea efectelor actelor de suspendare să se procedeze la plata retroactivă a drepturilor.
Împotriva sentinţei pronunţate au declarat recursuri pârâţii Autoritatea Naţională a Vămilor şi M.E.F.
În recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor, hotărârea instanţei de fond este considerată nelegală şi netemeinică, deoarece s-a respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere plata drepturilor salariale, ignorându-se prevederile art. 166 alin. (1) C. muncii, precum şi dispoziţiile art. 93 din Legea nr. 188/1999.
Pe fondul cauzei, aceeaşi recurentă consideră că măsura obligării la plata primelor de vacanţă este nelegală, deoarece prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate în mod succesiv, prin legile bugetului de stat aferente anilor respectivi, ceea ce duce la concluzia că reglementările referitoare la prima de concediu nu au fost în vigoare, funcţionarii publici neavând dreptul la primele de concediu.
Prin urmare, recurenta menţionată, consideră că nu este vorba de o suspendare a dreptului la prima de concediu pentru perioadele respective, ci de inexistenţa acestui drept, ceea ce determină imposibilitatea retroactivării dispoziţiilor legale în situaţia reintrării în vigoare a acestor dispoziţii.
În recursul declarat de M.E.F. se apreciază, că prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, deoarece obligarea ministerului menţionat să aloce către Autoritatea Naţională a Vămilor a fondurilor necesare plăţii drepturilor vizate ar nesocoti prevederile Legii nr. 500/2002. Potrivit acestui act normativ M.E.F. are atribuţii în elaborarea proiectului bugetului de stat anual, care este aprobat, prin lege organică, de Parlamentul României.
Totodată, cel de-al doilea recurent consideră că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, iar prima de vacanţă nu constituie un drept fundamental, legiuitorul fiind în măsură să suspende acest drept.
Analizându-se recursurile declarate în raport cu concluziile instanţei de fond, precum şi cu susţinerile părţilor, materialul probator administrat şi textele legale incidente, urmează a se dispune respingerea, ca nefondat, a recursului pârâtei Autoritatea Naţională a Vămilor şi a se admite recursul pârâtului M.E.F. pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Este de necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că, prin dispoziţii succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001 - 2006.
Numai că, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) la republicarea legii în M. Of. nr. 251/22.03.2004, precum şi prin art. 35 alin. (2) la republicarea aceleiaşi legi în M. Of. nr. 365/29.05.2007.
Prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Referitor la recursul declarat de pârâtul M.E.F. se reţine că instanţa de fond a soluţionat în mod greşit cererea de chemare în judecată a acestei părţi, având ca obiect plata unor drepturi salariale, cererea fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit Legii nr. 554/2004, pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acţiune în contencios administrativ nu este suficientă calitatea de autoritate publică, fiind imperios necesar ca acea autoritate să fie emitenta actului administrativ contestat sau să nu fi soluţionat în termenul legal, ori să fi refuzat nejustificat, rezolvarea unei cereri a reclamantului, referitoare la un drept sau interes legitim.
Or, recurentul M.E.F. nu a emis nici un act administrativ de natură să lezeze interesele reclamanţilor într-un drept sau un interes legitim al acestora.
Atribuţiile M.E.F. în elaborarea şi gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituţiei la plata unor drepturi salariale către angajaţi ai altui minister - ordonator principal de credite şi nici obligarea să se aloce fondurile necesare plăţii primelor de concediu cuvenite angajaţilor acelui minister.
Faţă de cele arătate, urmează a se respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, ca nefondat şi a se admite recursul declarat de M.E.F., modificându-se sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor faţă de acest pârât, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva sentinţei civile nr. 2081 din 11 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa recurată în sensul că respinge acţiunea reclamanţilor faţă de pârâtul M.E.F. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2057/2008. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 2061/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
