ICCJ. Decizia nr. 2069/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2069/2008
Dosar nr. 1681/42/2007
Şedinţa publică din 22 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.I.C. a chemat în judecată pe pârâţii I.P.J. Prahova şi I.G.P.R., solicitând anularea dispoziţiei Inspectorului Şef al I.P.J. Prahova nr. S 177325 din 1 septembrie 2006 prin care a fost destituit din funcţia de agent de poliţie şi trecut în rezervă, precum şi reîncadrarea în funcţia din care a fost destituit.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că dispoziţia atacată nu i-a fost înmânată niciodată, deşi a solicitat comunicarea acesteia, iar sancţiunea aplicată este prea aspră raportată la fapta reţinută, nu este în concordanţă cu gravitatea faptei şi cu elementele care au stabilit vinovăţia.
Prin sentinţa nr. 217 din 3 iulie 2007, pronunţată în dosar nr. 1389/105/2007, Tribunalul Prahova şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, având în vedere că actul administrativ prin care a fost sancţionat reclamantul a rămas definitiv prin Decizia I.G.P.R. nr. 306 din 28 august 2006, fiind aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ. .
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 17 din 17 ianuarie 2008, pronunţată în dosarul nr. 1681/42/2007 a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că reclamantul nu a contestat realitatea faptelor care ulterior au fost interpretate drept abatere disciplinară, ci doar a oferit o explicaţie personală asupra celor întâmplate insistând asupra faptului că el cunoştea persoanele implicate în evenimentul rutier, că a avut încredere în cuvântul lor şi că a procedat în acest fel în mod onest şi fără a urmări vreun avantaj.
Se mai reţine că reclamantul în mod deliberat nu a întocmit actele procedurale prevăzute de lege pentru producerea unui accident de circulaţie fără victime, nu a observat şi nu a luat măsurile legale pentru sancţionarea conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat care a fost implicat în evenimente rutiere.
Instanţa de fond a apreciat că cele reţinute nu pot constitui decât o neglijenţă gravă şi o lipsă de profesionalism în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1. Se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 56 din Ordinul M.A.I. nr. 200/2004 în sensul că activitatea Consiliului de disciplină trebuia suspendată în condiţiile în care fapta săvârşită întrunea elementele constitutive ale unei infracţiuni. Ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală a fost pronunţată la 29 septembrie 2006, iar dispoziţia de destituire din poliţie la 28 august 2006, cu încălcarea principiului „penalul ţine în loc civilul".
2. Actele întocmite în timpul cercetării prealabile, precum şi dispoziţia de destituire nu au fost comunicate recurentului, conform art. 53 alin. (5) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.
În mod greşit a reţinut instanţa de fond că recurentului i-a fost comunicată măsura dispusă prin adresa nr. 45147 din 11 august 2006.
Există la dosar două documente cu acelaşi număr de înregistrare (471475), dar diferite din punct de vedere al conţinutului.
3. Propunerea de destituire din poliţie a încălcat prevederile art. 55 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 în sensul că şeful inspectoratului nu a întocmit un raport motivat care să susţină dispoziţia de destituire.
4. Sancţiunea aplicată a fost prea aspră şi nu s-a ţinut seama de împrejurarea în care s-a săvârşit fapta.
Recurentul consideră că nu a avantajat pe niciuna dintre părţi, iar ceea ce a hotărât ulterior s-a produs în urma unei analize cu privire la părţile angajate în accident, natura avariilor care era uşoară şi condiţiile concrete de producere a accidentului. Au fost luate măsuri împotriva conducătorului auto care conducea autocamionul.
Intimatul-pârât I.P.J. Prahova a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, dispoziţia nr. 177325 din 1 septembrie 2006 întruneşte toate prevederile legale şi nu este lovită de nulitate pentru motivele enumerate de recurent.
În conformitate cu alin. (8) al art. 59 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului, la analizarea contestaţiei şi a măsurii de „destituire din poliţie" a fost avută în vedere întreaga activitate pe care recurentul a desfăşurat-o anterior.
Pe timpul desfăşurării cercetării prealabile şi a şedinţei Consiliului de disciplină, recurentul nu a solicitat probe noi în apărarea sa şi nu a solicitat să fie asistat de un poliţist ales sau desemnat de Corpul Naţional al Poliţiştilor.
Recurentul a fost sancţionat pentru fapte de natură disciplinară şi nu pentru fapte de natură penală.
Recursul este nefondat.
Prevederile art. 56 coroborate cu cele ale art. 51 şi art. 24 din Ordinul nr. 400/2004 lasă la aprecierea Consiliilor de disciplină suspendarea activităţii.
Potrivit art. 51 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, „suspendarea activităţii Consiliului se dispune numai în cazuri excepţionale şi pentru motive bine întemeiate (de exemplu, poliţistul cercetat este spitalizat, în concediu medical, are un deces în familie, forţă majoră, este cercetat penal etc.)".
În speţă, cercetarea penală s-a făcut numai cu privire la una dintre faptele imputate recurentului-reclamant şi anume aceea de a nu întocmi actele premergătoare sub aspect penal pentru constatarea conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
Atragerea răspunderii penale nu înlătură răspunderea disciplinară.
Principiul „penalul ţine în loc civilul" nu se aplică în cazul stabilirii răspunderii disciplinare.
Nulitatea prevăzută de art. 56 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 nu este expresă. Recurentul avea datoria să arate vătămarea produsă prin încălcarea prevederilor sus-menţionate.
Vătămarea nu este presupusă, ci trebuia dovedită.
În realitate, recurentul nu a fost vătămat în nici un mod, deoarece s-a dispus scoaterea sa de sub urmărirea penală.
Motivul de recurs este nefondat.
Dovada vătămării trebuia să fie făcută de recurent şi în ceea ce priveşte necomunicarea încheierii nr. 471475 din 8 august 2006, deoarece şi în acest caz nulitatea nu se presupune, nulitatea nu este expresă.
Instanţa fondului a reţinut în mod corect faptul că recurentului i-a fost comunicată măsura dispusă prin adresa nr. 451475 din 11 august 2006, aceasta deoarece art. 53 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 obligă numai la comunicarea măsurii şi nu a însuşi actului (dispoziţia nr. 177291 din 8 august 2006), care are menţiunea „secret de serviciu".
Prevederile art. 55 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 nu sunt aplicabile speţei deoarece cel care era competent să emită dispoziţia era chiar şeful unităţii şi nu un organ ierarhic superior.
Motivele de recurs analizate vor fi respinse ca nefondate.
În ceea ce priveşte modul de individualizare a sancţiunii, se va reţine că recurentul-reclamant nu a contestat săvârşirea faptei sale şi nici evenimentul rutier care a condus la stabilirea abaterii disciplinare.
Recurentul nu neagă comiterea abaterii de „neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu" prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 cu modificările şi completările ulterioare.
Recurentul, cu ocazia evenimentului rutier - accident de circulaţie, fără victime, soldat numai cu pagube materiale - nu a verificat legalitatea documentelor de identitate, permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare şi tichetelor care să ateste efectuarea inspecţiei tehnice, a persoanelor şi autovehiculelor implicate în accident; nu a solicitat declaraţii scrise de la persoanele implicate, nu a întocmit proves-verbal de soluţionare a accidentului; nu a întocmit dosar de cercetare penală pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
S-a mai reţinut că recurentul a primit în anii 2002, 2003, 2004 calificativul „foarte bine", în anii 1997, 1999, 2000, 2001, 2005 calificativul „bine", iar în anul 1998 calificativul „corespunzător".
Motivele recurentului prin care contestă modul de individualizare a sancţiunii sunt neprofesioniste şi nu îl absolvă de culpă.
Astfel, motivarea recurentului în sensul că acesta „îi cunoştea pe ambii conducători auto şi a avut încredere în ei" sau că „nu ştia la acel moment că şoferul autocamionului circula cu un autocamion neînmatriculat deoarece ştia că acesta avea un autocamion înmatriculat" nu este de natură a modifica cele reţinute.
Recurentul avea cunoştinţă de cercetarea prealabilă, iar şeful I.G.P. Prahova are competenţa de a stabili sancţiunea disciplinară, dar şi posibilitatea de a da o altă sancţiune decât cea propusă de Consiliul de Disciplină.
Recurentul şi-a făcut apărările în cauză, a luat cunoştinţă de actele contestate, neexistând nici un motiv de anulare a lor.
Sancţiunea dată a respectat prevederile art. 59 pct. 8 din Legea nr. 360/2002, avându-se în vedere caracterul şi gravitatea faptei, gradul de vinovăţie, cauzele şi consecinţele acesteia, împrejurările în care a fost săvârşită.
Este de netăgăduit că recurentul a încercat să „ajute" persoanele implicate în accident, pe care le cunoştea şi nu a încheiat proces-verbal de constatare a accidentului, mergând mai departe, nu a legitimat persoanele şi nu a controlat actele autovehiculelor implicate.
În raport de modul de săvârşire a faptei se justifică opţiunea persoanei competente să aplice sancţiunea, ca aceasta să fie „destituire din poliţie" şi nu „amânarea promovării în grad profesional timp de un an".
Faţă de acestea, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.I.C. împotriva sentinţei nr. 17 din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2061/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2070/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
