ICCJ. Decizia nr. 2082/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2082/2008
Dosar nr. 3932/2/2007
Şedinţa publică de la 23 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2432 din 10 octombrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamanţii N.A.P., F.C., C.C., Z.E., D.G., N.M., I.M.D., C.N., M.O. şi V.R., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice şi intimatul-chemat în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor, având ca obiect plata unor drepturi salariale reprezentând prima de vacanţă aferentă anilor 2001-2006, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.
Totodată, a respins excepţiile lipsei de obiect a acţiunii şi prescripţiei dreptului la acţiune, invocate de pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice precum şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, formulată de acelaşi pârât.
În acest sens instanţa a reţinut că dispoziţiile legale prin care a fost suspendat dreptul la prima de concediu şi-au încetat valabilitatea, ca efect al anulabilităţii legilor bugetare la sfârşitul exerciţiului bugetului anual, excepţia lipsei de obiect a acţiunii fiind prin urmare neîntemeiată, precum şi faptul că termenul de prescripţie al acţiunii reclamanţilor nu s-a împlinit întrucât cursul acesteia a fost întrerupt în perioada în care au fost în vigoare actele normative prin care s-a dispus suspendarea dreptului la primă de vacanţă.
Pe fondul cauzei instanţa a apreciat că, în condiţiile în care, potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcţionarii publici au dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu şi la primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, suspendarea dreptului, prin legi succesive ale bugetului de stat nu impietează asupra existenţei acestui drept salarial astfel încât, odată cu încheierea anului pentru care s-a dispus suspendarea lui, dreptul la primă de concediu devine activ şi poate fi solicitat de cei în cauză.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiată, în lipsa unei obligaţii legale sau convenţionale de garanţie sau de despăgubire, cerinţă ce rezultă din dispoziţiile art. 60 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice.
Recurentul a susţinut că, în mod greşit, instanţa a respins excepţia prescripţiei parţiale a dreptului la acţiune deoarece în conformitate cu dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 şi ale art. 166 din C. muncii, dreptul la acţiune al reclamanţilor se prescrie în termen de 3 ani şi prin urmare aceştia nu mai aveau posibilitatea legală de a solicita drepturi salariale începând cu anul 2003, de asemenea a criticat hotărârea Curţii de Apel şi cu privire la respingerea excepţiei lipsei de obiect a cererii apreciind că suspendarea dreptului la plata indemnizaţiei de concediu, astfel cum a fost prevăzut de Legea nr. 188/1999, echivalează cu inexistenţa acestuia până la expirarea termenului de suspendare.
Pe fondul cauzei s-a susţinut că, având în vedere suspendarea anuală a dreptului în discuţie, prin legi succesive ale bugetului de stat, în speţă urma a se face aplicarea dispoziţiile art. 56 şi art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, aspect pe care instanţa de fond nu l-a avut în vedere.
S-au invocat în acest sens prevederile constituţionale privind măsurile de protecţie socială, astfel cum este şi dreptul la primă de vacanţă invocat de intimaţii-reclamanţi şi s-a susţinut posibilitatea legiuitorului de a suspenda acordarea unor asemenea măsuri, într-un anumit interval de timp.
Analizând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici de a primi, pe lângă indemnizaţia de concediu şi o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este adevărat că acordarea primei de vacanţă, prin prevederile legale susmenţionate, a fost suspendată în perioada 2001-2006, prin dispoziţii succesive, însă această suspendare, cum corect a reţinut instanţa de fond, nu echivalează cu stingerea dreptului, atât vreme cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturat.
Aşadar, nu se poate considera că suspendarea dreptului în perioada respectivă, echivalează cu inexistenţa lui în cadrul aceleiaşi perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituţional ce garantează realizarea drepturilor acordate.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa a respins-o în mod corect ca neîntemeiată, având vedere, prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 şi faptul că legile de suspendare a dreptului au constituit un caz de forţă majoră care a împiedicat-o pe reclamantă să facă acte de întrerupere.
Pe de altă parte, atâta vreme cât suspendarea dreptului nu echivalează, în nici un caz, cu inexistenţa acestuia, nu se poate susţine nici inexistenţa dreptului la acţiune în vederea realizării lui, excepţia lipsei de obiect fiind neîntemeiată, aşa cum corect a stabilit instanţa de fond.
Se reţine de asemenea şi corecta respingere a cererii pârâtului de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor în condiţiile în care, în speţă, nu este vorba de transmiterea, cu titlu oneros, a unui drept subiectiv între cele două părţi, singurul din care s-ar putea naşte o obligaţie de garanţie sau de despăgubire.
Faţă de aceste motive, constatând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii Publice împotriva sentinţei civile nr. 2432 din 10 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2080/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2083/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
