ICCJ. Decizia nr. 2109/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2109/2008
Dosar nr. 39030/3/2006
Şedinţa publică de la 27 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, la 10 noiembrie 2006, reclamantul P.D.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii D.G.P. a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, anularea deciziei de imputare nr. 185743 din 25 iulie 2006, emisă de pârâta D.G.P. a Municipiului Bucureşti, obligarea pârâtului Ministerul Internelor şi Reformei Administrative la emiterea unei decizii de imputare care să cuprindă valoarea reală a pagubei pretins a fi fost adusă prin nerespectarea obligaţiei de a îndeplini serviciul, timp de minimum 10 ori în unităţile ministerului, compensarea valorii stabilită ca pagubă cu pretenţiile salariale aduse pin nerespectarea de către pârât a obligaţiilor ce îi reveneau pe timpul salarizării, daune morale de 10.000 euro şi suspendarea executării deciziei de imputare.
În cadrul litigiului, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Instrucţiunilor M.I.nr. 830 din 26 februarie 1999 şi Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1122/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării.
Prin încheierea de şedinţă din 4 mai 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a sesizat Curtea de Apel Bucureşti cu soluţionarea excepţiei, suspendând judecarea cauzei.
În motivarea excepţiei, reclamantul a arătat în esenţă că, cele două acte administrative nu au fost publicate în M. Of. al României, potrivit cerinţelor Legii nr. 24/2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2472 din 15 octombrie 2007 a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul P.D.A. în contradictoriu cu pârâţii D.G.P. a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că Instrucţiunile Ministerului de Interne nr. 830/1999 şi Ordinul Ministrului Internelor şi Reformei Administrative nr. 1122/2006 sunt acte administrative cu caracter normativ, adoptate de o instituţie care face parte din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în aplicarea şi executarea unor acte normative cu caracter special, respectiv O.G. nr. 121/1998 şi Legea nr. 360/2002. La data adoptării Instrucţiunilor Ministerului de Interne nr. 830/1999 nu era în vigoare Legea nr. 24/2000, invocată în motivarea excepţiei de nelegalitate. Ulterior, prin H.G. nr. 555/2001 s-a prevăzut, în art. 27 alin. (3), că nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of., dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, prevedere care a fost apoi preluată de art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005.
Ca atare, cele două acte administrative cu privire la care a fost invocată excepţia de nelegalitate, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 50/2005, nu sunt supuse regimului publicării, neputându-se reţine nici în cazul Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 1122/2006, încălcarea art. 10 din Legea nr. 24/2000.
S-a reţinut de asemenea că, reclamantul în calitate de poliţist şi chiar ulterior, putea solicita acces la respectivele acte administrative, acestea nefăcând parte din categoria documentelor ce conţin informaţii clasificate, reclamantul nefăcând nici o dovadă că o astfel de solicitare, i-ar fi fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal reclamantul P.D.A.
Invocând ca temei legal al recursului de faţă, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a criticat hotărârea Curţii de Apel Bucureşti pentru greşita aplicare şi interpretare a legii, întrucât a nesocotit împrejurarea că normele legale care prevăd necesitatea publicării unui act cu caracter normativ, în M. Of., sunt de ordine publică iar încălcarea lor atrage ca sancţiune specifică, inexistenţa actului nepublicat, sancţiune prevăzută şi în legea fundamentală, respectiv art. 108 alin. (4).
S-a mai arătat de către recurent că dispoziţiile menţionate, din Constituţia României asigură respectarea dreptului la un proces echitabil şi totodată respectarea dreptului constituţional la apărare, prin posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul normelor aplicabile, drepturi care însă i-au fost încălcate întrucât actele administrative la care se face referire, în procedura de emitere a deciziei de impunere, împotriva sa, nu îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru a putea produce efecte juridice.
A mai susţinut recurentul că Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1122/2006 şi Instrucţiunile Ministerului Internelor nr. 830/1999 nu sunt scutite de la necesitatea publicării lor în M. Of., cum greşit a reţinut instanţa de fond stabilind că cele două acte administrative fac parte din categoria celor care nu sunt supuse regimului publicării, susţinere întemeiată pe dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 555/2001, dispoziţii preluate de art. 35 alin. (3) din Hotărârii Guvernului nr. 50/2005.
În opinia recurentului, raţionamentul instanţei de fond în sensul că cele două acte administrative în discuţie sunt exceptate de la publicare întrucât fac parte din categoria actelor cu caracter normativ ce au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, este greşit, deoarece Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are în subordinea sa şi instituţii care exced sectorului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi întrucât cele două acte nu conţin prevederi care să vizeze aceste domenii.
Recurentul a mai arătat că în mod greşit instanţa de fond a nesocotit aplicarea prevederii cuprinse în art. 35 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 50/2005, ce instituie regula în ceea ce priveşte proiectele de acte normative, în sensul că toate ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte cu caracter normativ ale miniştrilor şi conducătorilor celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, se publică în M. Of. al României, partea I, prin grija acestora, prevederea cuprinsă în art. 35 alin. (3) reprezentând numai excepţia, neincidentă însă în cauză întrucât cele două acte atacate nu se înscriu în rândul excepţiilor.
În fine, recurentul a considerat că este eronată şi aprecierea instanţei de fond în sensul că obligativitatea publicării actelor administrative cu caracter normativ are ca singură raţiune faptul că persoanelor cărora li se adresează nu li se poate pretinde o anumită conduită dacă nu au cunoştinţă de conţinutul actului ce prevede o acţiune sau o inacţiune a subiectului de drept, întrucât, prevederile Legii nr. 24/2000 atestă că raţiunile pentru care este instituită obligaţia publicării sunt mult mai ample, vizând şi respectarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, mai ales atunci când este vorba despre exercitarea unor drepturi procesuale, în cadrul unei proceduri prealabile, cum este cazul său.
Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul”, a formulat în cauză o cerere de intervenţie accesorie, în interesul recurentului-reclamant, reiterând şi susţinând motivele de nelegalitate expuse în recursul celui în favoarea căruia s-a solicitat intervenţia.
Cererea de intervenţie accesorie a fost admisă în principiu la termenul de astăzi, reţinându-se îndeplinirea cerinţelor legale prevăzute de art. 49, 51 şi urm. C. proc. civ.
Intimatul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a formulat o întâmpinare în cauză, faţă de motivele de recurs prezentate de recurentul-reclamant, solicitând menţinerea sentinţei legale şi temeinice pronunţate de instanţa de fond şi respingerea recursului declarat.
În esenţă, intimatul-pârât a arătat că cele două acte administrative apreciate de recurent ca nelegale sunt emise de o instituţie ce face parte din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, astfel că în mod evident şi actele în discuţie se încadrează în această categorie, fiindu-le aplicabilă excepţia prevăzută de art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, existând şi la data emiterii şi în prezent o normă explicită în sensul scutirii de la obligaţia publicării în M. Of.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând actele şi lucrările dosarului, probele administrate în toate fazele procesuale, în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ. şi faţă de criticile recurentului-reclamant dar şi de apărările intimatului - pârât, reţine că nu subzistă în cauză motivul de modificare a sentinţei atacate, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel cum s-a susţinut, în considerarea celor în continuare arătate.
Excepţia de nelegalitate a actelor administrative cu caracter normativ, respectiv Instrucţiunile Ministerului Internelor nr. 830 din 26 februarie 199 şi Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1122 din 8 ianuarie 2006, invocată de recurentul-reclamant în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, la data de 4 mai 2007, a vizat ca unic aspect de nelegalitate invocat, nepublicarea acestora în M. Of., contrar prevederilor Legii nr. 24/2000 (art. 10) şi a Constituţiei României, după cum se arată şi prin motivele de recurs.
Instrucţiunile Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse Ministerului de Interne, modificat ulterior şi completat prin Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 106/2001 şi respectiv Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 457/2003, după cum rezultă din actele depuse la dosar, a fost emis pentru executarea în mod unitar, în Ministerul de Interne, a dispoziţiilor legale privind răspunderea materială a militarilor şi evaluarea pagubelor produse acestui minister, în temeiul O.G. nr. 121 din 28 august 1998, privind răspunderea materială a militarilor şi a Legii nr. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne.
La data emiterii acestui act normativ nu erau în vigoare prevederile Legii nr. 24/2000, astfel că nu se poate susţine neconformitatea şi nici nelegalitatea invocată, raportat la acest din urmă act normativ.
Cât priveşte Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006, pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, acesta la rândul său a fost emis în baza unor acte normative, expres arătate, ce reglementează activitatea din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Înalta Curte apreciază în raport de natura şi activitatea emitentului ca şi faţă de obiectul specific şi determinat de reglementare, în acord cu instanţa de fond şi contrar celor susţinute de recurent, că sunt incidente în cauză prevederile art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 555/20011, în sensul că nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, ordinele şi instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Nu se poate susţine, astfel cum afirmă recurentul, că cele două acte normative invocate nu au nici o legătură cu domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale, câtă vreme, emitentul este o instituţie ce face parte, neechivoc din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Aşa fiind, actele normative în discuţie au fost emise în temeiul şi în executarea unor prevederi legale speciale, vizând acelaşi domeniu, şi având o arie de reglementare limitată strict la răspunderea persoanelor cu competenţe în acelaşi sector de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Cu alte cuvinte, actele normative în discuţie conţin prevederi aplicabile unei categorii profesionale delimitate, respectiv personalului Ministerului Internelor şi Reformei Administative, cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, ceea ce demonstrează o dată în plus că nepublicarea lor în M. Of., în temeiul prevederii speciale de exceptare nu era de natură a leza persoanele situate în afara domeniului strict al apărării naţionale.
În ceea ce-l priveşte pe recurent, nici el nu a putut proba existenţa vreunei vătămări, în condiţiile în care, după cum a reţinut şi instanţa de fond, nu a rezultat că i-ar fi fost în orice mod interzis sau restricţionat accesul la respectivele documente.
Nu pot fi aşadar primite criticile recurentului, în condiţiile în care actele emise, circumscrise categoriei de excepţie expres prevăzute, potrivit cu care nepublicarea în M. Of. era permisă, nu pot fi considerate nelegale pentru acest unic considerent, după cum corect a apreciat şi instanţa de fond [art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005].
În fine, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond este corectă şi din perspectiva normelor cuprinse în Constituţia României, cele reţinute cu privire la cele două acte administrative menţionate nefiind în contradicţie cu prevederile art. 108 alin. (4), ce vizează hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern.
Faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de faţă şi în consecinţă, pe fond, se va respinge şi cererea de intervenţie accesorie în interesul recurentului formulată de Sindicatul Poliţiştilor din România „D.”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.D.A. împotriva sentinţei civile nr. 2472 din 15 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
În consecinţă respinge în fond cererea de intervenţie accesorie formulată de Sindicatul Poliţiştilor din România „D.” în interesul recurentului P.D.A.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2008.
___________
1Acest act normativ a abrogat Hotărârea anterioară nr. 400/2000 şi la rândul său a fost abrogat prin Hotărârea nr. 50/2005, la rândul său, în vigoare până la data de 1 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2107/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 211/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
