ICCJ. Decizia nr. 2159/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2159/2008
Dosar nr. 492/46/2007
Şedinţa publică de la 28 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti sub nr. 492/46/2007, reclamantul L.D. a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Argeş, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună:
- anularea deciziei nr. 2955 din 25 aprilie 2007 emisă de D.G.F.P. Argeş - Compartimentul Soluţionare pentru Inspecţii;
- anularea procesului-verbal de inspecţie din 27 februarie 2007 întocmit Compartimentul Inspecţie pentru Audit;
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că este încadrat în funcţia de consilier superior la Administraţia Financiară Contribuabili Mijlocii, din cadrul D.G.F.P. Argeş, calitate în care, în perioada 19 - 31 iulie 2006 a efectuat un control inopinat, punctual la SC A. SA, în baza adresei din 12 iulie 2006 prin care organele ierarhic superioare au solicitat verificarea sesizării Asociaţiei „S.M."; din 26 iunie 2006, cu privire la vânzarea de active între SC A. SA şi SC M.M. SRL, sub aspectul existenţei faptelor de evaziune fiscale prin vânzarea sub valoarea contabilă înregistrată la 31 decembrie 2003 şi neînregistrarea taxei pe valoarea adăugată.
Concluziile controlului efectuat au fost cuprinse în procesul-verbal din 01 august 2006 întocmit de reclamant.
Prin procesul-verbal de inspecţie din 27 februarie 2007 întocmit de Compartimentul Inspecţie audit Intern, s-au reţinut nereguli în procesul-verbal al Activităţii de Inspecţie Fiscală şi s-au propus măsuri de sancţionare a reclamantului.
Împotriva acestui proces-verbal reclamantul a formulat contestaţie, solicitând anularea acestuia ca neîntemeiat, contestaţie soluţionată prin decizia nr. 2955 din 25 aprilie 2007 emisă de D.G.F.P. Argeş - Compartimentul Soluţionare pentru Inspecţii, prin care s-a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Reclamantul a formulat prezenta acţiune împotriva acestei decizii, în temeiul art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999 republicată, privind auditul intern şi controlul financiar preventiv coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin sentinţa civilă nr. 97/F-C din 19 octombrie 2007, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de contestatorul L.D. împotriva deciziei nr. 2955 din 25 aprilie 2007, emisă de intimata D.G.F.P. Argeş.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că după cum rezultă din fişa postului reclamantului, acesta răspunde de corectitudinea constatărilor şi măsurilor cuprinse în actele de control încheiate.
Din Ordinul de serviciu din 19 iulie 2006 rezultă că reclamantul a fost delegat pentru verificarea aspectelor sesizate în adresa din 12 iulie 2006 - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi verificare obligaţii fiscale.
Sunt astfel nefondate susţinerile reclamantului potrivit cărora el nu avea obligaţii decât în raport de verificarea aspectelor sesizate în adresa din 12 iulie 2006.
Este de asemenea nefondată a doua critică a reclamantului referitoare la pct. II lit. b) al deciziei, prin care acesta arată că nu trebuia transmis un răspuns reclamantei privitor la vânzarea celor 4.380 mijloace fixe cu valoare de amortizare zero, deoarece acest răspuns era deja inclus în cercetarea făcută şi nu este vorba despre un aspect de natura unei fapte de evaziune fiscală, în înţelesul legii.
Este de asemenea nefondată a treia critică a reclamantului, referitoare la pct. II lit. c) al deciziei, prin care acesta critică interpretarea adusă de consilierii superiori din cadrul compartimentului de audit obligaţiilor rezultând din anexa 5.b din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1304/2004 cap. 2 pct. 1 alin. (2).
Curtea a reţinut că, în conformitate cu prevederile anexei 5.b capitolul 2, alin. (1) din Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1304/2004: Constatările organelor de inspecţie fiscală rezultate în urma unei acţiuni de control inopinat, încrucişat sau de cercetare la faţa locului se pot finaliza cu propunerea de a se programa efectuarea unei inspecţii fiscale parţiale sau generale la contribuabilul care a făcut obiectul controlului.
Sunt de asemenea nefondate criticile formulate la pct. 4 şi 5 din acţiunea reclamantului, referitoare la pct. II lit. c) şi lit. d) a deciziei, prin care acesta critică de asemenea limitele actului generator inspecţiei fiscale.
S-a mai reţinut, în final, că este de asemenea nefondată critica formulată la pct. 6 din acţiunea reclamantului, referitoare la pct. II lit. f) al deciziei, prin care acesta subliniază inexistenţa unor fapte de natura evaziunii fiscale.
Curtea a reţinut din nou că limitele învestirii reclamantului nu se opreau la a stabili dacă în cauză existau sau nu fapte de evaziune fiscală, atribuţiile sale vizând verificarea obligaţiilor fiscale în ansamblu, împrejurare faţă de care trebuia să consemneze înregistrarea cu o întârziere de 31, respectiv 45 de zile a facturilor emise în cauză, chiar dacă această consemnare ar fi fost însoţită de aprecierea personală a reclamantului potrivit căreia nu se pot calcula accesorii întrucât împotriva agentului economic a fost deschisă procedura falimentului.
În speţă, conduita reclamantului, care pur şi simplu nu a făcut nicio referire cu privire la accesorii, fără a preciza de ce, încalcă menţiunile exprese ale Ordinului de serviciu, privind verificarea obligaţiilor fiscale, iar împrejurarea că oricum aceste accesorii nu ar fi putut fi înscrise la masa credală nu era o chestiune lăsată la aprecierea reclamantului, ci eventual una supusă cenzurii judecătorului sindic sub aspectul contestării creanţei fiscale incluzând şi aceste accesorii. În virtutea menţiunilor exprese din Ordinul său de serviciu, reclamantul ar fi trebuit oricum să semnaleze aceste aspecte referitoare la înregistrarea cu întârziere a facturilor.
În sfârşit, ultima critică a reclamantului este nefondată sub aspectul relevanţei pe care prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 o au faţă de conduita reclamantului.
Curtea reiterează concluziile sale, potrivit cărora reclamantul ar fi trebuit să semnaleze în actul său de control întârzierile în emiterea facturilor, arătând totodată imposibilitatea calculării accesoriilor din motivele obiective pe care le arată abia în calea de atac a contestaţiei (respectiv dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 64/1995).
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate a declarat recurs L.D.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că sarcina constând în verificarea obligaţiei fiscale a fost îndeplinită de către recurent şi s-a finalizat cu Raportul de inspecţie fiscală din 24 iulie 2006, dată la care a încetat această obligaţie, ceea ce face ca orice act efectuat după această dată să fie abuziv şi deci imputabil.
De asemenea, recurentul a susţinut că nu era îndrituit de nici un text legal să aprecieze dacă este necesară transmiterea unui răspuns petentei, respectiv Asociaţia „S.M.” cu privire la vânzarea sub valoarea zero a celor 4.380 mijloace fixe.
Recurentul a mai invocat dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 cu privire la imposibilitatea calculării accesoriilor şi a susţinut că obligaţiile fiscale ale contribuabilului au fost evidenţiate în Raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 24 iulie 2006.
S-a susţinut că procesul-verbal din 27 februarie 2007 este nul absolut din punct de vedere formal şi că rezultă fără echivoc că s-a analizat modul în care şi-au exercitat atribuţiile de serviciu atât recurentul cât şi celălalt consilier superior.
S-a mai arătat că actul efectuat în perioada 24 iulie 2006 - 31 iulie 2006 este o cercetare la faţa locului, în vederea verificării aspectelor de evaziune fiscală, sesizate de către petentă în scrisoarea sa.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului şi a normelor juridice incidente în cauză se constată că recursul este întemeiat. Se impune analiza Ordinului de serviciu din 19 iulie 2006 sub aspectul sarcinilor pe care le avea de îndeplinit recurentul-reclamant împreună cu alţi consilieri inspectori în succesiunea evenimentelor.
Astfel, factorul generator al efectuării cercetării la faţa locului l-a constituit scrisoarea Asociaţiei „S.M."; din 20 iunie 2006 transmisă la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală care, cu adresa internă din 12 iulie 2006, înregistrată la D.G.F.P. Argeş în data de 14 iulie 2006, a dispus verificarea aspectelor de evaziune fiscală reclamate de către petentă şi comunicarea rezultatului verificării.
Ca urmare a dispoziţiei date s-a emis Ordinul de serviciu din 19 iulie 2006, ordin comun pentru mai mulţi consilieri superiori, între care şi contestatorul, şi pentru două proceduri fiscale:
- verificarea aspectelor sesizate în adresa internă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din 12 iulie 2006 şi
- verificarea obligaţiei fiscale.
- În temeiul acestui ordin s-a efectuat inspecţia fiscală generală conform art. 91-107 C. proc. fisc. la solicitarea Biroului Juridic al D.G.F.P. Argeş pentru verificarea obligaţiei fiscale a SC A. SA Cîmpulung până la data intrării în faliment, de către consilierii L.D.,T.F., N.A. şi U.M., concretizată în Raportul de inspecţie fiscală încheiat la 24 iulie 2006.
Se reţine că sarcina constând în verificarea obligaţiei fiscale s-a îndeplinit de către recurentul-reclamant împreună cu alţi consilieri şi s-a finalizat cu Raportul de inspecţie fiscală din 24 iulie 2006, dată la care această sarcină a încetat, ceea ce face ca orice act efectuat după această dată să fie abuziv şi deci imputabil.
În temeiul aceluiaşi ordin s-a efectuat la 27 iulie 2006 cercetarea la faţa locului de către recurentul-reclamant împreună cu un alt consilier S.C., în vederea verificării aspectelor de evaziune fiscală reclamate de către petentă în temeiul adresei interne a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din 12 iulie 2006, cercetare ale cărei rezultate au fost consemnate în procesul-verbal din 31 iulie 2006 şi înregistrat la 01 august 2006.
În concluzie, recurentul-reclamant fiind membru comun al două echipe de control - a avut două sarcini de îndeplinit, una cu o echipă privind verificarea obligaţiilor fiscale ale SC A. SA Câmpulung, aflată în faliment, ale cărei constatări au fost înscrise în Raportul de inspecţie fiscală din 24 iulie 2006 şi alta privind efectuarea cercetării la faţa locului la aceeaşi societate privind existenţa unor fapte de evaziune fiscală sesizate de către Asociaţia „S.M."; prin scrisoarea din 20 iunie 2006.
Deşi din procesul-verbal din 27 februarie 2007 rezultă foarte clar că s-a analizat modul de îndeplinire a celei de a doua sarcini de către recurentul-reclamant împreună cu consilierul S.C. şi şeful direct C.P., instanţa de fond a reţinut neîndeplinirea primei sarcini, verificarea obligaţiei fiscale, atribuţie pe care recurentul-reclamant nu o mai putea exercita în noua procedură fiscală, a cercetării la faţa locului, pentru că ar fi săvârşit un abuz de serviciu.
Ordinul de serviciu din 19 iulie 2006 impunea celor doi consilieri să răspundă punctual la aspectele reclamate în adresa din 12 iulie 2006, dar recurentul nu era îndrituit de niciun text legal să aprecieze dacă „este necesară transmiterea unui răspuns petentei -n.n. Asociaţia „S.M. ";,emitentă a scrisorii din 20 iunie 2006, „cu privire la vânzarea sub valoarea zero a celor 4.380 mijloace fixe.
Cei doi consilieri aveau ca atribuţie doar să verifice dacă această operaţiune se înscrie în evaziune fiscală şi nu să dea răspunsuri petentei, obligaţie expres prevăzută în sarcina şefului ierarhic conform art. 76 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a D.G.F.P. - R.O.F.
De altfel, ca urmare a constatărilor faptice materializate în procesul-verbal din 01 august 2006 s-a transmis de către directorul executiv al D.G.F.P. Argeş răspunsul din 01 august 2006 către Asociaţia „S.M. ";, emitentă a scrisorii din 20 iunie 2006, prin care i s-a adus la cunoştinţă că în urma cercetării la faţa locului nu s-au constatat fapte care să constituie evaziune fiscală. Aşadar, ca urmare a verificării acestei probe administrate, persoana abilitată - conform art. 76 alin. (1) din R.O.F.- să aprecieze rezultatele ei a decis cele arătate anterior, confirmând constatările consilierilor superiori care au întocmit procesul-verbal din 01 august 2006.
În concluzie, chiar R.O.F, depus la dosar îi interzicea recurentului să transmită răspunsuri unei petente în absenţa unei delegări exprese de atribuţii în acest scop de către directorul executiv al D.G.F.P. Argeş.
Se mai reţine că nici Compartimentul de Inspecţie din cadrul D.G.F.P. Argeş, în procesul- verbal din 27 februarie 2007 şi nici Compartimentul Soluţionare Contestaţii pentru Inspecţii în decizia nr. 2955 din 25 aprilie 2007 nu au susţinut în invocarea anexei 5.b din Ordinul Ministerului Finanţelor 1304/2004, cap. 2, că recurentul-reclamant împreună cu celălalt consilier au rămas în pasivitate şi nu au propus o inspecţie parţială sau generală la contribuabilul controlat sub aspectul evaziunii fiscale.
Propunerea unei inspecţii parţiale excede sesizării Asociaţiei „S.M.”, emitentă a scrisorii din 20 iunie 2006, întrucât factorul generator al verificării efectuate „nu putea fi decât"; sesizarea transmisă de Asociaţia „S.M.";, emitentă a scrisorii din 20 iunie 2006, înregistrată la D.G.F.P. la 14 iulie 2007, singura anterioară procesului-verbal din 31 iulie 2006, înregistrat la 01 august 2006.
Această atribuţie s-a îndeplinit de către recurentul-reclamant împreună cu alţi consilieri şi s-a concretizat în Raportul de inspecţie fiscală din 24 iulie 2006. Ori, nu se poate susţine că la verificarea aspectelor sesizate de Asociaţia „S.M.";, trebuiau reverificate aceleaşi obligaţii evidenţiate în raportul respectiv.
Procesul-verbal din 27 februarie 2007 întocmit de către Compartimentul de Inspecţie din cadrul D.G.F.P. Argeş a analizat şi a prezentat concluzii la aspectele sesizate în scrisoarea din 19 septembrie 2006 a Asociaţiei „S.M."; şi care nu au făcut obiectul scrisorii din 20 iunie 2006 a aceleiaşi petente în care nu s-a solicitat reverificarea obligaţiei fiscale privind T.V.A. Pe cale de consecinţă, aceste aspecte nu puteau fi analizate în procesul-verbal din 01 august 2006 întocmit de către contestator şi consilierul superior S.C.
Chiar inspectorii de audit recunosc că unele aspecte din scrisoarea din 19 septembrie 2006 nu au făcut obiectul sesizării din scrisoarea înregistrată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu adresa internă din 12 iulie 2006.
Se mai reţine că actul efectuat în perioada 24 iulie 2006 - 31 iulie 2006 este o cercetare la faţa locului, cum este menţionat în chiar procesul-verbal din 01 august 2006, în vederea verificării aspectelor de evaziune fiscală, sesizate de către petentă în scrisoarea sa.
Având în vedere că cercetarea la faţa locului este reglementată în C. proc. fisc., cap. 3 „Administrarea şi aprecierea probelor";, secţiunea a-3-a intitulată „Verificarea înscrisurilor şi cercetarea la faţa locului";, art. 55, acest act procedural reprezintă un mijloc de probă pentru determinarea stării de fapt fiscale care întruneşte condiţiile existenţei infracţiunilor de evaziune fiscală sesizată de petentă.
Aşadar, nu este o inspecţie fiscală efectuată cu scopul de a determina obligaţiile fiscale ale contribuabilului, inspecţie care se finalizează într-un raport de inspecţie fiscală cf. art. 95-107 C. fisc.
În aceste condiţii, nu se poate imputa recurentului vreo culpă în efectuarea unei inspecţii legate de o obligaţie fiscală, câtă vreme scopul deplasării nu a fost acesta ci administrarea unei probe legată de evaziunea fiscală reclamată la 20 iunie 2006.
Aşadar, consilierii L.D. şi S.C. au cercetat la faţa locului dacă au existat fapte de evaziune fiscală în operaţiunea comercială materializată în contractul din 26 februarie 2004 încheiat de către SC A. SA Cîmpulung.
În concluzie, având în vedere aspectele reţinute, urmează ca recursul declarat de L.D. să fie admis, casată sentinţa atacată şi pe fond admisă acţiunea formulată de L.D.
Va fi analizată decizia nr. 2955 din 25 aprilie 2007 emisă de D.G.F.P. Argeş şi procesul-verbal de inspecţie din 27 februarie 2007 în ceea ce îl priveşte pe recurentul-reclamant L.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de L.D. împotriva sentinţei civile nr. 97/F-C din 19 octombrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond admite acţiunea.
Anulează decizia nr. 2955 din 25 aprilie 2007 emisă de D.G.F.P. Argeş şi procesul-verbal de inspecţie din 27 februarie 2007 în ceea ce îl priveşte pe recurentul-reclamant L.D.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2157/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 216/2008. Contencios. Litigiu privind regimul... → |
|---|
