ICCJ. Decizia nr. 2161/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2161/2008
Dosar nr. 2391/54/2007
Şedinţa publică de la 28 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 4 decembrie 2007, reclamantul Ţ.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, solicitând să se dispună anularea Ordinului Ministrului din 2 august 2007, anexa nr. 1, nr. 16 şi a Ordinului Ministrului din 31 octombrie 2007, anexa nr. 1, nr. 2, prin care i s-au respins cererea de acordare a titlului didactic de conferenţiar universitar la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii C. şi contestaţia împotriva rezoluţiei CNATDCU de neconfirmare a titlului didactic.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la confirmarea acordării titlului didactic de conferenţiar universitar începând cu data de 1 octombrie 2007 şi la plata despăgubirilor, reprezentând drepturi băneşti cuvenite pentru acest titlu didactic, calculate de la aceeaşi dată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin activitatea didactică desfăşurată, rezultatele obţinute şi cărţile publicate îndeplineşte criterii de evaluare prevăzute în Ordinele nr. 5098-5100/2005 emise de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru acordarea titlului didactic solicitat, dar cererea sa a fost în mod nejustificat respinsă de pârât prin cele două acte administrative deduse judecăţii.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 26 din 21 ianuarie 2008, prin care a admis în parte acţiunea, a anulat parţial Ordinele din 2 august 2007 şi din 31 octombrie 2007 emise de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, cu privire la persoana reclamantului.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a constatat că reclamantul îndeplineşte condiţiile pentru acordarea titlului didactic de conferenţiar universitar la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii C. şi a obligat pârâtul să emită în acest sens ordin pentru reclamant.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a dovedit îndeplinirea criteriilor de evaluare nr. 2 şi 4 privind activitatea de cercetare şi prestigiul profesional, situaţie în care s-a apreciat că sunt nelegale actele administrative prin care pârâtul i-a respins cererea de acordare a titlului didactic de conferenţiar universitar.
Referitor la activitatea de cercetare, s-a avut în vedere că în ultimii 2 ani reclamantul a publicat 5 cărţi, a făcut parte din colectivul interdisciplinar al proiectului pilot european „L.V.”, intitulat Centrul de pregătire pentru oferirea unor servicii medicale, profilactice şi de recuperare, precum şi din colectivul de cercetare ştiinţifică a grantului finanţat de Ministerul Economiei şi Comerţului-CNCSIS, contract din 8 mai 2007, cod A, tema nr. 16 cu titlu „Contribuţii la studiul aplicării exerciţiului fizic cu rezistenţă progresivă la bolnavii cu spasticitate după accidente vasculare cerebrale”.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a participat la realizarea proiectului de cercetare, „Studii privind evoluţia potenţialului biomotoric, în vederea dezvoltării sportului pentru tineret”, în cadrul programului naţional al Ministerului Tineretului şi Sportului „Vacanţe active” şi a realizat prin contribuţie proprie un aparat care măsoară viteza de execuţie în judo la procedeele prin tai - sabaki, aparat prezentat în Revista de Educaţie Fizică şi Sport nr. 5/1981.
Cu privire la criteriul de evaluare nr. 4 - prestigiul profesional, s-a avut în vedere că reclamantul a obţinut rezultate deosebite în sportul de performanţă, a coordonat peste 100 de lucrări de licenţă şi două lucrări pentru obţinerea gradului didactic I, a fost citat în bibliografia de referinţă la lucrări ştiinţifice de gradul I, în studii, cercetări ştiinţifice şi cărţi de specialitate şi a fost referent la lucrări ştiinţifice prezentate la simpozioanele naţionale.
Cererea de despăgubiri a fost respinsă cu motivarea că obligaţia de plată a drepturilor băneşti cuvenite pentru titlul didactic de conferenţiar universitar revine instituţiei în care reclamantul îşi desfăşoară activitatea şi pe care acesta nu a chemat-o în judecată.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, solicitând ca în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, în sensul că s-a substituit comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, deşi aceasta are competenţa exclusivă să propună rezoluţii motivate strict în raport de sistemele de evaluare în vigoare, astfel cum se prevede în art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 3904/2006.
Fără rezoluţia acestui organism consultativ, recurentul a arătat că nu are bază legală pentru emiterea unui ordin de confirmare sau neconfirmare a titlurilor didactice de profesor universitar, conferenţiar universitar.
Referitor la îndeplinirea criteriilor de evaluare nr. 2 şi 4, recurentul a susţinut că instanţa de fond a interpretat eronat prevederile Ordinelor nr. 3548/2006 şi nr. 5099/2005, fără a avea în vedere că la fiecare criteriu de evaluare, gradul de îndeplinire a cerinţelor se exprimă prin rezoluţia „criteriul este îndeplinit” dacă standardul minim, împreună cu standardele suplimentare adăugate de comisia de specialitate a CNATDCU sunt satisfăcute sau prin rezoluţia „criteriul nu este îndeplinit” dacă una sau mai multe cerinţe nu sunt satisfăcute.
Recurentul a precizat că realizările unui criteriu nu pot compensa nerealizările de la alte criterii, cum eronat a considerat instanţa de fond.
Astfel, s-a învederat că pentru criteriul nr. 2 - activitatea de cercetare, instanţa de fond nu a avut în vedere că standardul minim era un grant/contract de cercetare obţinut în ultimii 5 ani, prin competiţie, ca director de proiect şi că această cerinţă, care nu a fost îndeplinită de intimat, nu poate fi compensată prin participarea la colective interdisciplinare.
Referitor la criteriul nr. 4 pentru evaluarea prestigiului profesional, recurentul a susţinut că instanţa de fond a constatat în mod nelegal că sunt îndeplinite cerinţele, deşi candidatul nu a prezentat o mapă cu contribuţii ştiinţifice semnificative, astfel cum se prevede în Ordinul Ministrului Economiei şi Comerţului nr. 5099/2005 şi nu a prezentat lucrări citate în programe masterale.
Analizând acele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente.
Pe baza rezoluţiei CNATDCU adoptată în reuniunea din 20 iulie 2007, nu i s-a acordat intimatului-reclamant titlul de conferenţiar universitar, cu motivarea că nu sunt îndeplinite criteriile nr. 2 şi nr. 4: candidatul prezintă 3 lucrări în ultimii 5 ani, nu face dovada articolelor ISI conform raportului de sinteză şi nu prezintă lucrări citate în programe masterale.
Comisia de analiză a contestaţiilor din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului a menţinut rezoluţia de neconfirmare a titlului didactic, reţinând că nu sunt îndeplinite criteriile nr. 2 activitatea de cercetare şi nr. 4 prestigiul profesional.
Conform sistemului de evaluare privind conferirea titlului de conferenţiar universitar, aprobat prin Ordinul Ministrului Economiei şi Comerţului nr. 5099/2005, pentru conferirea acestui titlu este necesar ca pentru fiecare criteriu de evaluare rezoluţia să fie „Criteriul este îndeplinit”, iar realizările specifice unui criteriu nu pot compensa nerealizările de la alte criterii.
În acelaşi ordin, s-a prevăzut că la fiecare criteriu de evaluare, gradul de îndeplinire a cerinţelor se exprimă prin rezoluţia „Criteriul este îndeplinit” dacă standardul minim împreună cu standardele suplimentare adăugate de comisia de specialitate a CNATDCU sunt satisfăcute sau „criteriul nu este îndeplinit”, dacă una sau mai multe cerinţe nu sunt satisfăcute.
Instanţa de fond nu a verificat îndeplinirea acestor cerinţe legale şi a considerat că intimatul-reclamant a dovedit îndeplinirea criteriilor de evaluare nr. 2 şi nr. 4, numai în raport de probele administrate şi nu în funcţie de standardele minime prevăzute pentru fiecare criteriu în parte în ordinul susmenţionat.
Astfel, instanţa de fond a considerat greşit că este îndeplinit criteriul de evaluare nr. 2 - activitatea de cercetare, fără a avea în vedere că nu este realizat standardul minim: un grant/contract de cercetare obţinut în ultimii cinci ani, prin competiţie, ca director de proiect. De asemenea, nu s-a avut în vedere că pentru criteriul respectiv, intimatul-reclamant nu a dovedit îndeplinirea cerinţelor prevăzute în Ordinul Ministrului Economiei şi Comerţului nr. 3548/2006 pentru echivalarea standardului minim pe domeniul „cultură fizică şi sport” pentru conferirea titlului de conferenţiar universitar.
În privinţa criteriului de evaluare nr. 4 prestigiul profesional, pentru care nu este prevăzută posibilitatea unor echivalări, instanţa de fond nu a analizat cerinţele impuse prin Ordinul Ministrului Economiei şi Comerţului nr. 5099/2005, considerând că prin rezultatele obţinute în activitatea desfăşurată intimatul-reclamant a îndeplinit şi această condiţie pentru conferirea titlului didactic solicitat.
Conform acestui ordin, prestigiul profesional se evaluează prin luarea în considerare a mapei cu contribuţii ştiinţifice semnificative, care cuprinde şi lucrări citate în programe masterale, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
În consecinţă, fiind respectate procedura şi criteriile legale pentru conferirea titlului de conferenţiar universitar, instanţa de fond s-a pronunţat greşit asupra activităţii ştiinţifice a intimatului-reclamant, pentru care au competenţă exclusivă comisiile de specialitate ale CNATDCU.
Pentru motivele expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi pe fond, va respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul Ţ.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului împotriva sentinţei civile nr. 26 din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea formulată de Ţ.D., ca nefondată.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 216/2008. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 2165/2008. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
---|