ICCJ. Decizia nr. 2228/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2228/2008
Dosar nr. 1559/35/2007
Şedinţa publică din 30 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta L.S. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Bihor, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Hotărârii nr. 13449 din 16 noiembrie 2007 emisă de aceasta şi pe cale de consecinţă recunoaşterea în favoarea ei a calităţii de beneficiară a drepturilor prevăzute prin Legea nr. 189/2000 şi plata acestor drepturi de la data depunerii cererii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în urma regimului instaurat în România cu începere de la 6 septembrie 1940 părinţii ei au fost strămutaţi din satul Scărişoara Nouă, comuna Piscolt, judeţul Satu Mare şi au stat în refugiu în localitatea Cooc, Raionul Luduş, judeţul Satu Mare pe perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, aşa cum rezultă din adeverinţa eliberată de Arhivele Statului.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 16/CA din 14 ianuarie 2008 a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Hotărârii nr. 13449 din 16 noiembrie 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, începând cu data de 13 noiembrie 2007.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că părinţii reclamantei au fost refugiaţi în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi cum reclamanta s-a născut din părinţi cu statut de refugiaţi, a dobândit acelaşi statut, de la naştere şi până la revenirea părinţilor în localitatea de domiciliu.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor.
Recurenta a susţinut în esenţă că intimata-reclamantă nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, deoarece la data strămutării părinţilor nu era născută şi, prin urmare, nu avea domiciliu de unde să fi fost strămutată.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi apărările formulate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetatean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: "c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;" iar art. 2 din HG nr. 127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicare prevederilor OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice explicitează ce se înţelege prin persoană strămutată în altă localitate, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral".
În cauză, este necontestat că intimata-reclamantă s-a născut „după strămutarea părinţilor săi". Or, această situaţie, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, a avut aceleaşi consecinţe datorate condiţiilor precare de viaţă ale familiei sale şi asupra intimatei-reclamante.
Se constată, contrar celor susţinute de recurenta-pârâtă, că ceea ce prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei este, pe de o parte, calitatea părinţilor intimatei-reclamante de persoane care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, iar, pe de altă parte, faptul că aceasta s-a născut în perioada prevăzută de lege (6 septembrie 1940 - 6 martie 1945) când atât părinţii cât şi copiii acestora au suferit ca urmare a strămutării.
Rezultă aşadar, că atât soluţia instanţei de fond cât şi motivarea acesteia exprimă un mod corect, precis şi necontradictoriu de stabilire a situaţiei de fapt şi de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea acesteia.
Mai mult, Înalta Curte constată că instanţa de fond a considerat corect că a raţiona altfel ar însemna ca la condiţii identice în urma strămutării, să se aplice un regim juridic diferenţiat, încălcându-se principiile constituţionale ale egalităţii de tratament şi ale nediscriminărilor sociale, principii prevăzute şi de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (cu denumirea simplificată de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).
Constatând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, amplu şi corect motivată, iar criticile aduse acesteia nefondate, Curtea va respinge recursul declarat în cauză în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 16/CA/2008 din 14 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2226/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2230/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
