ICCJ. Decizia nr. 2230/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2230/2008
Dosar nr. 2301/54/2007
Şedinţa publică din 30 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.G. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi, solicitând instanţei ca prin sentinţa pe care o va pronunţa să dispună anularea Hotărârii nr. 426 din 15 octombrie 2007 emisă de pârâtă prin care i-a fost respinsă cererea de încadrare în prevederile Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este îndreptăţit să beneficieze de dispoziţiile sus-menţionatului act normativ, deoarece părinţii săi au fost strămutaţi din Bulgaria în localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Tulcea.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 12 din 14 ianuarie 2008 a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea Hotărârii nr. 426 din 15 octombrie 2007 emisă de pârâtă şi constatând că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din OUGnr. 105/1999 pentru perioada 20 octombrie 1943 - 6 martie 1945, obligând pârâta să emită hotărâre în acest sens.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în mod incontestabil reclamantul are calitatea de persoană strămutată, întrucât atât bunicii cât şi părinţii săi au fost strămutaţi din Caliacra, Bulgaria, în septembrie 1940, iar el s-a născut ulterior strămutării părinţilor dar a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii, ca şi familia sa, urmare a persecuţiilor etnice.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a aplicat greşit legea, deoarece nu există nici o dovadă în sensul exercitării unor persecuţii etnice asupra bunicilor şi părinţilor reclamantului după 1940.
Faptul că actul normativ prevede ca interval al persecuţiilor etnice perioada septembrie 1940 - martie 1945 nu înseamnă că măsura de strămutare a fost exercitată şi ulterior anului 1940 pentru a putea considera că şi reclamantul a avut de suferit de pe urma acestei strămutări.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi apărările formulate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 astfel cum a fot modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetatea român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează.
-"c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;" iar art. 2 din HG nr. 127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice explicitează ce se înţelege prin persoană strămutată în altă localitate, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral".
În cauză, este necontestat că intimatul-reclamant s-a născut „după strămutarea părinţilor săi". Or, această situaţie, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, a avut aceleaşi consecinţe datorate condiţiilor precare de viaţă ale familiei sale şi asupra intimatului-reclamant.
Într-adevăr, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de recurenta-pârâtă, că ceea ce prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei este, pe de o parte, calitatea părinţilor intimatului-reclamant de persoane care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, iar, pe de altă parte, faptul că acesta s-a născut în perioada prevăzută de lege, (6 septembrie 1940 - 6 martie 1945) când atât părinţii cât şi copiii acestora au suferit ca urmare a strămutării.
Se constată astfel că atât soluţia instanţei de fond cât şi motivarea acesteia exprimă un mod corect, precis şi necontradictoriu de stabilire a situaţiei de fapt şi de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea acesteia.
Mai mult, instanţa de fond a considerat corect că a raţiona altfel ar însemna ca la condiţii identice în urma strămutării, să se aplice un regim juridic diferenţiat, încălcându-se principiile constituţionale ale egalităţii de tratament şi ale nediscriminărilor sociale, principii prevăzute şi de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (cu denumirea simplificată de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).
Prin urmare, Înalta Curte, constatând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, amplu şi corect motivată, iar criticile aduse acesteia nefondate, va respinge recursul declarat în cauză în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi împotriva sentinţei civile nr. 12 din 14 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2228/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2231/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
