ICCJ. Decizia nr. 2294/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2294/2008
Dosar nr. 29/45/2008
Şedinţa publică de la 4 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 77/CA din 14 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 53 alin. (3) din Ordinul nr. 1430/2005 emis de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, excepţie ridicată de reclamantul S.M. în Dosarul nr. 7252/99/2007 al Tribunalului Iaşi.
S-a reţinut în considerentele sentinţei atacate că prin art. 53 alin. (3) din Ordinului Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1430/2005, s-a stabilit în aplicarea Legii nr. 50/1991 că „conţinutul documentaţiilor cu caracter tehnic, documentaţiile de urbanism şi de amenajarea teritoriului, precum şi celelalte reglementări urbanistice care au stat la baza emiterii autorizaţiilor de construire/desfiinţare, vor putea fi consultate exclusiv la sediul emitentului şi numai de cei care pot face dovada că sunt direct interesaţi sau potenţial afectaţi de prevederile acestora, în conformitate cu un regulament aprobat prin hotărâre a consiliului judeţean/local după caz”.
A statuat instanţa de fond că dacă autorizaţia de construire/desfiinţare construcţii este în mod necontestat un act administrativ a cărei publicitate se asigură de autoritatea emitentă, documentaţia ce a stat la baza întocmirii acesteia nu mai este rezultatul activităţii nemijlocite desfăşurată de autoritatea publică emitentă, aceasta fiind proprietatea persoanei fizice sau juridice ce a solicitat emiterea autorizaţiei, astfel încât divulgarea informaţiilor cuprinse în documentaţie ar putea aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, ocrotit de art. 12 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Aşadar, reţine instanţa de fond, este dreptul celui chemat să aplice legea, în speţă, Legea nr. 50/1991, să restricţioneze accesul la informaţii care nu sunt rezultatul activităţii directe şi nemijlocite a autorităţilor publice, care doar se folosesc de ele, cu ocazia emiterii de avize sau autorizaţii.
Ca atare, nu se poate recunoaşte dreptul discreţionar al cetăţenilor de a verifica acte şi informaţii ce privesc pe terţi, solicitanţi ai unor servicii publice, aceştia în virtutea legii trebuind a dovedi că au un interes sau sunt potenţial afectaţi de prevederile legii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamantul S.M., criticând-o pentru netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. - „când instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia” şi respectiv, „când hotărârea pronunţată este lipsă de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.
Recurentul, prin motivele de recurs formulate, susţine în esenţă, următoarele:
- art. 53 alin. (3) din Ordinul nr. 1430/2005 al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nu detaliază aplicarea Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, ci intră în sfera de reglementare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public;
- instanţa de fond a reţinut în mod greşit că ar fi solicitat să i se comunice documentaţiile cu caracter tehnic, în realitate informaţiile solicitate Consiliului Judeţean Suceava fiind rezultate ale activităţii autorităţilor publice sau instituţiilor publice ori privind activitatea acestora şi nu sunt exceptate de la accesul liber al cetăţenilor de textul art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public;
- în mod eronat instanţa de fond a reţinut că informaţiile solicitate de el au „caracter privat”, instanţa de fond de altfel nici nu avea competenţa de a clasifica aceste informaţii ca având caracter privat câtă vreme legea se referă doar la informaţii cu caracter public;
- în realitate Consiliul Judeţean Suceava a refuzat a-i comunica informaţiile de interes public solicitate, informaţii care au favorizat ori au ascuns încălcarea legii de către chiar autorităţile administraţiei publice locale din judeţul Suceava şi de către Consiliul Judeţean Suceava, aceste informaţii, conform art. 13 din Legea nr. 544/2001 fiind considerate de interes public.
Intimaţii Consiliul Judeţean Suceava şi Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul, prin prisma motivelor de recurs formulate şi în raport de dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, Ordinul Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1430/2005 a fost emis în aplicarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a fost publicat în M.Of. nr. 825/13.09.2005.
De fapt, prin acest ordin au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, rolul acestuia fiind acela de a organiza executarea prevederilor legii.
Recurentul-reclamant, cel care invocă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (3) din Ordinul Ministrului Transportului, Comerţului şi Turismului nr. 1430/2005, pretinde că, de fapt, prin impunerea unei anumite locaţii pentru consultarea documentaţiilor cu caracter tehnic - „exclusiv la sediul emitentului” şi recunoaşterea dreptului de acces la acestea doar pentru persoanele direct interesate sau potenţial afectate, îi este îngrădit dreptul de acces la informaţii de interes public, drept recunoscut prin Legea nr. 544/2001.
Aşa cum corect reţine şi instanţa de fond nu se pune problema nelegalităţii acestor prevederi, punctul de vedere exprimat de recurent, fiind eronat.
Faptul că s-a stabilit o anumită locaţie pentru consultarea documentaţiilor cu caracter tehnic „la sediul emitentului”, nu are nici o legătură cu dreptul pretins - accesul la informaţiile de interes public prevăzut de Legea nr. 544/2001.
De asemeni, faptul că accesul la aceste documentaţii este permis, dar cu îndeplinirea unei condiţii, aceea ca solicitantul să dovedească faptul că este direct interesat sau potenţial afectat de executarea lucrărilor respective, nu reprezintă o îngrădire a dreptului de acces la informaţiile solicitate ci cel mult o limitare a acestui drept.
Aşa cum, în mod just, motivează şi instanţa de fond, legiuitorul care a prevăzut pentru autorităţile administrative doar dreptul de a analiza documentaţiile tehnice depuse în vederea emiterii autorizaţiei, nu şi acela de a le face publice (precum autorizaţia care se afişează la sediul emitentului), prin instituirea unor condiţii ce trebuiesc îndeplinite de terţele persoane care solicită a studia aceste documentaţii, nu a avut în vedere decât caracterul strict privat al informaţiilor cuprinse în documentaţii şi ca o consecinţă, protejarea dreptului de proprietate al beneficiarului autorizaţiei de construire, drept prevăzut de lege şi căruia nu trebuie să i se aducă atingere.
Recurentului-reclamant nu îi este interzis dreptul de a studia această documentaţie tehnică, i se cere numai să îndeplinească o anumită condiţie pentru a avea dreptul să vadă conţinutul acestor documentaţii.
De fapt, recurentul-reclamant dă o interpretare greşită dispoziţiilor Legii nr. 544/2001 privind accesul la informaţii de interes public pentru că acestea vizează doar activităţile şi actele autorităţilor şi instituţiilor publice, nu şi datele şi informaţiile de care acestea iau cunoştinţă în procesul elaborării şi emiterii actelor administrative (în speţă documentaţiile tehnice), date şi acte care le sunt puse la dispoziţie de terţe persoane.
Susţinerea recurentului cum că în speţă, ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 13 din Legea nr. 544/2001, este neîntemeiată, de vreme ce nu s-a dovedit nici un moment că informaţiile solicitate de acesta sunt de natura celor care au favorizat ori au ascuns încălcarea legii de către autorităţile administraţiei locale şi judeţene Suceava, pentru a fi considerate informaţii de interes public.
Având în vedere toate aceste considerente, se constată că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, motiv pentru care, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul formulat de reclamant se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.M., împotriva sentinţei nr. 77/CA din 14 aprilie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2289/2008. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2297/2008. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
