ICCJ. Decizia nr. 2297/2008. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2297/2008
Dosar nr. 5483/1/2007
Şedinţa publică de la 4 iunie 2008
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 6 iunie 2007 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, numitul M.N., în calitate de acţionar majoritar al intimatei-reclamante SC B. SA (fost A. SA) (şi fost intimat-intervenient în procesul din Dosarul nr. 5402/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 2841 din 31 mai 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5402/1/2006.
Cererea fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 şi 5 C. proc. civ.
În motivarea cererii petentul susţine că „prin H.G. nr. 1362/2001 (ce a făcut obiectul cererii de anulare în Dosarul nr. 5402/1/2006), dreptul de proprietate a fost grav încălcat, făcându-se o expropriere abuzivă în prejudiciul Societăţii „B.” SA şi în favoarea unor persoane juridice care nu au nici un act de proprietate”.
A mai precizat revizuentul că atestarea dreptului de proprietate pentru Societatea „B.” SA, cu privire la terenurile situate pe raza localităţii O.M., s-a făcut prin certificatele de atestare seria M.08 nr. AA din 6 iunie 2002, seria M.08 nr. BB din 6 iunie 2002, seria M.08 nr. CC din 6 iunie 2002 emise de Ministerul Turismului.
A mai considerat revizuentul că la pronunţarea hotărârii pe care o atacă cu prezenta cerere de revizuire s-a avut în vedere probabil documentaţiile întocmite de către primăriile localităţilor R.V., O.M. şi V., judeţul Vâlcea, documentaţii „care conţin mai multe acte false”.
A precizat revizuentul că a reclamat falsul organelor de cercetare penală, anchetele penale fiind în curs de desfăşurare.
Cererea de revizuire a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 6 iunie 2007; s-a acordat termen la 19 septembrie 2007 când revizuentul a solicitat termen pentru lipsă de apărare dar petentul nu a mai formulat o altă motivare a cererii de revizuire şi nici nu a depus vreun act în sprijinul cererii formulate.
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative în contradictoriu cu care se soluţionează cererea de revizuire a depus o întâmpinare prin care a solicitat să se pronunţe inadmisiblitatea cererii de revizuire întrucât ca o cale de retractare ce este, revizuirea de principiu vizează îndreptarea erorilor de fapt. Revizuentul a susţinut îndreptarea situaţiei de fapt invocând un „înscris fals” dar care nu numai că nu a fost precizat dar nu s-a dovedit în cauză că „hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii” (art. 322 pct. 4 C. proc. civ.) deci nu există în sensul legii un înscris fals.
Cât priveşte invocarea art. 322 pct. 5 „dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”, cerinţele legii de asemenea nu sunt îndeplinite.
Ministerul Transporturilor, de asemenea intimat în cauză, a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, întrucât nu există identitate între persoana chemată în judecată, în calitate de intimat, în speţă Ministerul Transporturilor şi persoana faţă de care se poate realiza interesul dedus judecăţii.
Cât priveşte intimatul „Oraşul Ocnele Mari”, judeţul Vâlcea, prin întâmpinarea depusă, acesta a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată în cauză şi întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 şi 5 C. proc. civ.
Astfel, cu privire la invocarea dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., din motivele expuse de revizuent reiese că se referă la cea de-a II-a ipoteză, respectiv la situaţia în care hotărârea atacată s-a bazat pe un înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii - ceea ce în cauză nu există.
Cât priveşte situaţia dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., se constată de intimat că revizuentul M.N. nu a prezentat instanţei învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, nici un înscris.
Din ansamblul actelor cauzei Înalta Curte constată că cererea de revizuire formulată în cauză de M.N. împotriva deciziei nr. 2841 din 31 mai 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5402/1/2006 este neîntemeiată şi va fi respinsă.
Revizuirea se constituie într-o cale extraordinară de atac, iar condiţiile în care aceasta poate fi făcută sunt strict prevăzute de lege astfel încât numai în situaţiile strict circumscrise de lege poate fi admisă.
Cât priveşte art. 322 pct. 5 C. proc. civ. în sensul că hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii se constată că nu se prezintă în cauză vreo hotărâre definitivă şi irevocabilă care să declare ca fiind fals un înscris ce a fost avut în vedere de instanţa de judecată la pronunţarea deciziei nr. 2841 din 31 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Mai mult, s-a depus la dosarul cauzei copie xerox de pe rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, din 1 august 2006, prin care s-a considerat că nu se poate reţine în sarcina membrilor comisiei de inventariere, săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 246, 288, 289 C. pen., iar primarul R.G. a semnat copia inventarului numai pentru conformitate cu originalul, el neavând calitatea de primar în 1999 şi neaprobând astfel inventarul, aşa cum s-a susţinut prin plângere.
S-a mai depus la dosar copie xerox de pe sentinţa penală nr. 996 din 19 decembrie 2007 a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea prin care s-a respins plângerea formulată de petenta SC B. SA împotriva rezoluţiei din 18 iulie 2007 dispusă în Dosarul nr. 512/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu-Vâlcea ca inadmisibilă (comunicarea rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale din Dosarul nr. 412/P/2006). S-a realizat la 7 august 2006 împotriva acesteia, formulându-se plângere la prim-procuror la 27 iunie 2007, cu depăşirea termenului de 20 de zile.
Cât priveşte temeiul juridic prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuentul nu a invocat un înscris, care s-ar fi descoperit după darea hotărârii, reţinut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori s-a invocat desfiinţarea sau modificarea hotărârii unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Constatându-se că cererea de revizuire nu a fost susţinută în condiţiile legii, va fi respinsă faţă de dispoziţiile art. 322 pct. 4 şi 5, art. 326 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de M.N., împotriva deciziei nr. 2841 din 31 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2294/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2298/2008. Contencios. Anulare act... → |
---|