ICCJ. Decizia nr. 2277/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2277/2008
Dosar nr. 11023/1/2007
Şedinţa publică de la 4 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12 decembrie 2007 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, V.F.D., a declarat recurs împotriva hotărârii nr. AA din 18 octombrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii solicitând admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii atacate ca netemeinică şi nelegală.
În motivarea recursului declarat petentul a susţinut că respingerea înscrierii sale la concursul pentru numirea într-o funcţie de conducere respectiv pentru funcţia de Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti la concursul organizat în perioada 23 octombrie-25 noiembrie 2007 este nelegală. Aceasta deoarece sintagma „să aibă dreptul să funcţioneze” la Parchetul la care solicită numirea [art. 50 alin. (3)] este interpretabilă şi discriminatorie, îngrădind dreptul de a accede la o funcţie prin concurs sau examen.
Sub acest aspect recurentul consideră că întrucât îndeplineşte 3 condiţii (vechimea minimă, calificativul foarte bine şi lipsa sancţiunilor disciplinare în ultimii 3 ani) aceasta determină caracterul total subsidiar al alin. (3) din art. 50, Legea nr. 303/2004 republicată. Mai mult a apreciat petentul că legea nu defineşte clar şi neechivoc ce înseamnă „să aibă dreptul să funcţioneze”, iar noţiunea de grad profesional este folosită abuziv şi restrictiv în hotărârea atacată.
S-a mai susţinut că prin hotărârea atacată s-au încălcat dispoziţiile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului corelativ cu nerespectarea art. 13 din aceeaşi convenţie - dreptul la un recurs efectiv.
Sub acest aspect s-a susţinut că discriminarea constă în diferenţa de tratament în privinţa accederii la funcţia de Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv Procuror General al unui Parchet de pe lângă Curtea de Apel prin introducerea unei distincţii „să aibă dreptul să funcţioneze”, între situaţii analoge şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
A mai precizat petentul că „nu i-a fost respectat dreptul la un recurs efectiv, consacrat prin art. 13 din Convenţie, întrucât recursul său trebuia să suspende automat executarea hotărârii.
Or în cauză, susţine petentul a fost lipsit abuziv de exercitarea acestui drept şi materializarea lui efectivă, prin comunicarea hotărârii abia la data de 30 noiembrie 2007, adică la o dată la care concursul pentru funcţiile de conducere era deja declanşat, ba mai mult, toate probele fuseseră susţinute. Mai mult calendarul concursului instituia data de 25 noiembrie 2007, ca dată limită a susţinerii ultimei probe, deci nu se mai putea produce efectul suspensiv al recursului declarat, concursul fiind deja epuizat.
A mai menţionat petentul că s-au încălcat dispoziţiile art. 12 alin. (3) teza a II-a din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului, care prevăd că, după pronunţare (18 octombrie 2007), dată la care probele nu începuseră efectiv, hotărârea se comunică de îndată contestatorului. Acesta s-a întâmplat însă după 40 de zile (în condiţiile în care legea instituie 20 de zile pentru redactare).
În dovedirea atitudinii abuzive a Consiliului Superior al Magistraturii se susţine de recurent că hotărârea nr. BB din 18 octombrie 2007 a secţiei pentru procurori prin care i s-a respins contestaţia formulată împotriva hotărârii nr. XX a Comisiei de organizarea concursului i-a fost comunicată ulterior hotărârii nr. AA din 18 octombrie 2007, respectiv la data de 7 decembrie 2007, cu toate că a fost pronunţată ulterior celei în plen.
Recurentul consideră că „a fost forţat efectiv” să formuleze contestaţia împotriva hotărârii nr. BB din 18 octombrie 2007, „în orb”, fără să cunoască motivarea acesteia.
A mai precizat petentul că i s-a făcut comunicarea hotărârii nr. BB din 18 octombrie 2007, telefonic în dimineaţa zilei de 18 octombrie 2007, pentru a i se asigura posibilitatea reacţionării prin contestaţie la hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
De precizat că nu s-au solicitat probe noi în sprijinul recursului declarat. De altfel printr-o notă, sub antetul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti (greşit folosit de recurent care trebuie să formuleze cereri în nume personal fiind recursul sau ca persoană fizică iar nu în numele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti) se comunică, sub semnătură recurentului acordul lui V.F.D. pentru judecarea în lipsa sa la proces.
Aşa fiind pe baza actelor dosarului Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prin hotărârea nr. XX din 15 octombrie 2007, Comisia de organizare a concursului din perioada 28 octombrie - 25 noiembrie 2007, pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor a constatat că domnul V.F.D., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, referitoare la dreptul de a funcţiona la Parchetul la care urmează să fie numit în funcţia de conducere, respectiv, gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.
Împotriva hotărârii nr.XX/2007 petentul a formulat contestaţie ce a fost respinsă prin hotărârea nr. BB din 18 octombrie 2007 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. S-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 republicată pentru numirea în funcţie de conducere, judecătorul şi procurorul trebuie să aibă dreptul să funcţioneze la instanţa sau, după caz, Parchetul la care urmează să fie numit în funcţia de conducere”.
Dreptul de a funcţiona la o anumită unitate de Parchet este conferit de obţinerea gradului profesional corespunzător acelei unităţi de Parchet.
S-a menţionat în hotărârea nr. BB din 18 octombrie 2007 a secţiei de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, că „actualizând datele din traseul profesional al domnului V.F.D., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, a rezultat că acesta are grad profesional de Parchet de pe lângă Tribunal.
S-a precizat expres că „întrucât petentul şi-a depus candidatura pentru ocuparea funcţiei de Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti trebuia să deţină, conform prevederilor imperative de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, gradul profesional de procuror de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, (la data de 1 august 2007).
Împotriva acestei hotărâri V.F.D. a formulat, în termen legal, contestaţie în urma căreia Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin hotărârea nr. AA din 18 octombrie 2007 s-a pronunţat în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestaţiei.
S-au invocat dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată ce prevăd: „pentru numirea în funcţie de conducere, judecătorul şi procurorul trebuie să aibă dreptul să funcţioneze la instanţa sau, după caz, Parchetul la care urmează să fie numit în funcţia de conducere”.
Deci, dreptul de a funcţiona la o anumită unitate de Parchet este conferit de obţinere gradului profesional corespunzător acelei unităţi de Parchet.
Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii atacată menţionează expres că „analizând datele din traseul profesional al domnului V.F.D., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, a rezultat că acesta are grad profesional de Parchet de pe lângă Tribunal. Aşa fiind, întrucât acesta şi-a depus candidatura pentru ocuparea funcţiei de Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti trebuia să deţină conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 republicată, gradul profesional de procuror de Parchet de pe lângă Curtea de Apel „pe care nu-l are”.
Recursul declarat împotriva hotărârii nr. AA din 18 octombrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este neîntemeiat şi va fi respins, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.
Înscrierea candidaturii recurentului pentru funcţia de Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a fost respinsă întrucât acesta nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.
Respectiv pentru a fi numit într-o funcţie de conducere, procurorul trebuie să aibă dreptul să funcţioneze la Parchetul la care urmează să fie numit în funcţia de conducere.
Dreptul de a funcţiona la un anumit Parchet, pe o perioadă nedeterminată, este dat de gradul profesional dobândit în urma admiterii la concursurile de procuror pentru Parchetele imediat superioare, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 - 47 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată, care reglementează promovarea la Tribunale, Curţi de Apel şi la Parchete.
Deci în mod greşit susţine petentul prin recursul declarat că sintagma „să aibă dreptul să funcţioneze” de la alin. (3) al art. 50 este interpretabilă şi discriminatorie şi chiar subsidiară.
Cât timp se prevede în mod expres în lege această condiţie în mod neechivoc, nesusceptibil de interpretare (cum pretinde petentul) trebuie aplicată legea aşa cum este ea.
Susţinerea că prevederea este discriminatorie este incorectă.
Curtea are în vedere practica constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea şi decizia din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reţinut că „o distincţie este discriminatorie dacă acesta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat”.
Pe lângă faptul că în cauză nu suntem în prezenţa unei „distincţii” ci a unei „condiţii” exprese prevăzute de legea română pentru a se putea înscrie la concurs, este de observat justificarea obiectivă a acumulării de experienţă la nivelul instituţiei unde petentul doreşte să aibă funcţia de conducere. Aceasta se suprapune justificării rezonabile, că pentru a conduce procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel este firesc ca cel ce candidează să aibă experienţă de procuror de Curte de Apel iar nu numai de procuror din Parchetul de pe lângă Tribunal.
Dar cât timp suntem în prezenţa unei condiţii exprese şi clare a legii pentru cei ce candidează la o funcţie de conducere nu există loc de interpretare şi discriminare.
Cât priveşte încălcarea de către plenul Consiliului Superior al Magistraturii a art. 13 şi 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recursul este de asemenea neîntemeiat.
Art. 13 sub titulatura „Dreptul la un recurs efectiv” prevede că: orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv instanţei naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor oficiale”.
Din punct de vedere al naturii sale juridice, dreptul de recurs instituit în art. 13 este un drept subiectiv de natură procesuală, el garantează în privinţa drepturilor şi libertăţilor prevăzute de convenţie, un „drept de acces” în faţa judecătorului intern sau în faţa oricărei alte autorităţi competente ce poate dispune „redresarea” situaţiei litigioase, adică înlăturarea încălcării denunţate şi a consecinţelor sale pentru titularul dreptului încălcat - Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - comentariu pe art. - vol I pag 870 - C.B.
În cauză petentul a avut la dispoziţie căile procesuale de atac, şi de care a uzat în termen, soluţia de respingere fiind determinată de prevederea expresă a legii alin. (3) din art. 50 din Legea nr. 303/2004 republicată.
De observat că nu suntem în prezenţa unui drept protejat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, încălcat, ci nemulţumirea petentului că nu a fost acceptat să participe la concursul organizat pentru funcţii de conducere întrucât nu îndeplinea o condiţie prevăzută de lege este transferată de recurent în dimensiunea nerespectării dreptului la un recurs efectiv.
De precizat că toate contestaţiile petentului au fost examinate în succesiunea căilor prevăzute de lege de membrii imparţiali, care beneficiază de independenţa în activitatea de soluţionare a recursului cu care sunt învestiţi şi să ofere garanţii procedurale adecvate.
Chiar recurentul a învederat faptul că pentru a nu pierde dreptul de a contesta hotărârea nr. BB din 18 octombrie 2007 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a fost informat telefonic de Consiliul Superior al Magistraturii pentru a face eventual contestaţie.
De altfel recurentul nu a precizat dispoziţia convenţională (din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) încălcată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
Cât priveşte art. 14 din Convenţia Europeană, dispune că exercitarea tuturor drepturilor şi libertăţilor pe care ea le recunoaşte trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii publice sau orice alte opinii, opinie naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.
Dar, asemenea dreptului la un recurs efectiv înscris în art. 13 al convenţiei, dreptul la nediscriminare nu are o existenţă independentă, deoarece nu poate fi invocat decât cu privire la drepturile şi libertăţile pe care aceasta le reglementează.
Convenţia interzice prin discriminare numai cu privire la aceste drepturi şi libertăţi.
Este de precizat că dreptul la nediscriminare protejează persoanele fizice şi persoanele juridice, aflate în situaţii asemănătoare. Deci dacă se prevede discriminarea pentru persoane aflate, în situaţii asemănătoare (fizice sau juridice) din considerentele suscitate (diferenţă de sex, rasă, convingeri politice, religioase etc) se poate spune că suntem în prezenţa unei discriminări.
Aceasta nu are nici o legătură cu situaţia recurentului care neîndeplinind una din condiţiile prevăzute de lege pentru a se înscrie la concurs condiţie impusă pentru oricine respectiv orice procuror care doreşte a se înscrie la concursul pentru funcţii de conducere în condiţiile Legii nr. 303/2004 [alin. (3) din art. 50], a fost respins.
Cât priveşte nemulţumirea petentului că la delegări nu se cere o astfel de condiţie este nerelevantă, cauză cel puţin pentru argumentul că pentru delegări nu este o prevedere expresă prevăzută de lege.
Hotărârea atacată fiind legală şi temeinică recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.F.D., împotriva hotărârii nr. AA din 18 octombrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2270/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 228/2008. Contencios. Alte cereri. Revizuire -... → |
|---|
