ICCJ. Decizia nr. 2298/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2298/2008

Dosar nr. 6134/1/2007

Şedinţa publică de la 4 iunie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 6134/1/2007 la data de 25 iunie 2007, revizuenta P.L. a solicitat a se dispune de către instanţă revizuirea deciziilor nr. 5565 din 22 noiembrie 2005 şi nr. 2545 din 17 mai 2007, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând ca temei al cererii de revizuire, art. 322 pct. 2, 5 şi 7 C. proc. civ.

Cererea de revizuire a fost completată şi precizată la data de 3 octombrie 2007 şi respectiv, 26 martie 2008.

Analizând cererea formulată prin prisma motivelor de revizuire invocate, Înalta Curte reţine că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin decizia nr. 5565/2005 pronunţată la 22 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de P.L. împotriva sentinţei nr. 821 din 27 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, instanţa de control judiciar reţinând că în mod corect instanţa de fond a apreciat că intimatul-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu are calitate procesuală pasivă, în condiţiile în care concursul contestat de recurentă a fost organizat de U.P.B. şi nu de minister, iar recurenta-reclamantă a precizat în scris că nu înţelege să se judece cu U.P.B., cea care a organizat concursul contestat.

Se înţelege astfel că instanţa de fond prin sentinţa recurată a respins acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cu privire la organizarea concursului pentru postul de profesor universitar în cadrul U.P.B.

Prin decizia nr. 2545/2007 pronunţată la 17 mai 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de P.L. împotriva sentinţei civile nr. 3246 din 29 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sentinţă prin care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi pe fond, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

A reţinut instanţa de control judiciar că toate etapele organizării şi desfăşurării concursului s-au desfăşurat potrivit legii, astfel că în ce priveşte emiterea Ordinului Ministerului din 3 decembrie 2004, referitor la numirea ca profesor universitar a lui D.F., recurenta-reclamantă nu a dovedit încălcarea vreunei dispoziţii legale şi deci, în mod corect prima instanţă a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.

Primul motiv de revizuire se întemeiază pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuienta precizând că „de fapt, instanţa nu s-a pronunţat asupra mai multor capete de cerere”.

Nu arată însă revizuienta care anume capete de cerere sunt acelea care nu au primit o rezolvare din partea instanţei de fond pentru a se putea verifica temeinicia cererii de revizuire sub aspectul nepronunţării asupra unui lucru cerut.

De fapt, aceasta reiterează motivele acţiunii de la instanţa de fond şi cele privind recursul formulat împotriva sentinţelor pronunţate de instanţa de fond. Prin „lucru cerut” trebuie să se înţeleagă cererea concretă şi nu diferitele argumente care susţin sau combat această cerere, aşa cum tinde să înţeleagă revizuienta.

Cel de-al doilea motiv de revizuire, întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. este şi el nefondat.

Textul de lege invocat prevede ca motiv de revizuire situaţia în care „după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor”, revizuienta invocând ca înscris nou adresa din 6 decembrie 2004 a intimatului minister, din care rezultă cu evidenţă „calitatea procesuală pasivă a intimatei”.

Precizează revizuienta că potrivit acestei adrese, intimatul-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării îşi cunoştea calitatea procesuală pasivă în cauză, calitate recunoscută de altfel şi de către instanţa de fond care i-a respins pârâtului excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Înscrisul invocat nu întruneşte cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., situaţia de fapt care s-ar deduce din acest înscris aşa cum susţine revizuienta fiind examinată de instanţa de fond care a judecat fondul cât şi de instanţa de recurs în calea de atac a recursului.

Cât priveşte cel de-al treilea motiv de revizuire, art. 322 pct. 7 C. proc. civ., din analiza actelor şi lucrările dosarului se constată că şi acesta este nefondat.

Potrivit textului de lege menţionat, cazul de revizuire invocat există atunci când „există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, aceste prevederi aplicându-se şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţa de recurs”.

După cum este statuat, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat şi care conduce în final la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.

În speţă însă, nu sunt îndeplinite aceste condiţii, deoarece în primul proces - sentinţa civilă nr. 821 din 27 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 5565/2005 din 22 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acţiunea reclamantei-revizuiente a fost respinsă în baza unei excepţii - cea a lipsei calităţii procesuale a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în timp ce în al doilea proces - sentinţa nr. 3246 din 29 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, devenită irevocabilă prin decizia nr. 2545 din 17 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceeaşi acţiune a fost respinsă ca neîntemeiată, de această dată reţinându-se ca având calitate procesuală pasivă intimatul-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri ale căror dispozitive conţin prevederi de neconciliat, care nu se pot executa simultan, iar hotărârile sunt date în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceleaşi calităţi.

Cele două hotărâri trebuie să vizeze soluţionarea pe fond a cauzei, ori în speţă, una este pronunţată exclusiv în baza unei excepţii privind lipsa calităţi procesuale a intimatului, iar cea de-a doua soluţionează şi fondul prin respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Din cele expuse se poate concluziona că cererea de revizuire formulată de revizuienta P.L. este nefondată, cele trei motive de revizuire nefiind dovedite.

De altfel, revizuienta, prin motivele invocate nu a făcut decât să reia situaţia de fapt şi să arate motivele pentru care este nemulţumită de soluţiile pronunţate în cele două dosare, ceea ce excede motivelor strict prevăzute de textul de lege, ştiut fiind că revizuirea este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile enunţate în mod expres de C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse, cererea de revizuire formulată este nefondată şi va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de P.L., împotriva deciziei nr. 2545 din 17 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, precum şi a deciziei nr. 5565 din 22 noiembrie 2005 a aceleiaşi instanţe, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2298/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs