ICCJ. Decizia nr. 2407/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2407/2008
Dosar nr. 1689/42/2007
Şedinţa publică de la 11 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 februarie 2007 şi precizată prin cererea depusă la data de 24 ianuarie 2008, reclamantul I.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, solicitând să se dispună repunerea sa în situaţia anterioară controlului efectuat în perioada 3-20 februarie 2004 la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Buzău, să fie recalculate drepturile sale de pensie pe baza salariului corespunzător funcţiei avute înainte de sancţionarea sa şi să i se plătească daune morale şi materiale în sumă de 200.000 RON.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, urmare controlului efectuat de pârât în perioada 3-20 februarie 2004, s-a dispus sancţionarea sa şi fără a i se comunica documentele ce au stat la baza luării măsurilor respective, a fost prejudiciat prin diminuarea bazei de calcul pentru stabilirea drepturilor de pensie.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea ca neîntemeiată prin sentinţa nr. 29 din 31 ianuarie 2008, cu motivarea că reclamantul nu a dovedit o altă situaţie de fapt decât cea constatată prin Raportul din 26 februarie 2004 întocmit de Corpul de Control al Ministrului Administraţiei şi Internelor cu privire la îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, la nerespectarea normelor deontologice, la primirea de foloase necuvenite şi la existenţa unor relaţii neprincipiale cu persoane din lumea interlopă buzoiană.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul şi a solicitat casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
Recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a considerat că trebuia să dovedească o altă situaţie decât cea avută în vedere la sancţionarea sa.
Recurentul a arătat că i-a fost încălcată prezumţia de nevinovăţie şi nu s-a analizat Ordonanţa întocmită la 14 februarie 2005 în Dosarul nr. 76/P/2004 al Parchetului Naţional Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi pentru art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat comiterea acestora.
Recurentul a mai arătat că instanţa de fond nu a constatat caracterul nelegal şi abuziv al măsurilor de sancţionare a sa, care au fost luate cu încălcarea dispoziţiilor art. 17 lit. c) şi art. 26 alin. (1) din Ordinul nr. KK/2002, deoarece nu i s-au comunicat faptele reţinute şi concluziile cercetării.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond s-a pronunţat asupra obiectului cererii de chemare în judecată, reţinând corect că nu prezintă relevanţă în cauză Ordonanţa întocmită la 14 februarie 2005 de Parchetul Naţional Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, care se referă la răspunderea penală şi nu la răspunderea disciplinară a recurentului, pentru care s-a întocmit Raportul din 26 februarie 2004 al Corpului de Control al Ministrului Administraţiei şi Internelor.
Fiind răspunderi juridice diferite, recurentul a susţinut fără temei că, prin analizarea faptelor constatate ca abateri disciplinare, i-a fost încălcată prezumţia de nevinovăţie garantată în procesul penal.
Criticile din recurs privind vicierea procedurii de cercetare a abaterilor disciplinare vor fi respinse, întrucât asemenea apărări nu au fost formulate la instanţa de fond şi reprezintă cereri noi, care sunt inadmisibile în recurs, conform art. 294 alin. (1), art. 305 şi art. 316 C. proc. civ.
De altfel, examinarea acestora se dovedeşte a fi şi lipsită de obiect, în condiţiile în care recurentului i-au încetat raporturile de serviciu la data de 31 august 2004 cu drept de pensie în baza Ordinului din 9 septembrie 2004, fiind clasat „inapt pentru serviciul de poliţie” şi încadrat în gradul II de invaliditate.
Din actele dosarului rezultă că abaterile disciplinare constatate şi propunerea Corpului de Control privind destituirea din poliţie nu au mai fost analizate de către Consiliul de disciplină, ca efect al încetării raporturilor de serviciu prin ordinul susmenţionat, a cărui legalitate nu a fost contestată de recurentul-reclamant.
Pentru motivele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Iancu Ion împotriva sentinţei nr. 29 din 31 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2406/2008. Declasare monument istoric.... | ICCJ. Decizia nr. 2408/2008. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
