ICCJ. Decizia nr. 244/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 244/2008
Dosar nr. 91/45/2007
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 februarie 2007, reclamanta SC A.B. SA a solicitat anularea Deciziilor nr. 42 din 26 ianuarie 2007 şi nr. 444 din 7 decembrie 2006 emise de pârâtul M.F.P. - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale privind suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal din 19 decembrie 2003, motivând că ambele acte sunt lovite de nulitate întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru luarea măsurii de suspendare a autorizaţiei, care echivalează în fapt cu interzicerea desfăşurării întregii activităţi a societăţii.
Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 78/ CA din 25 iunie 2007, prin care a admis acţiunea, a anulat în parte Deciziile nr. 42 din 26 ianuarie 2007 şi nr. 444 din 7 decembrie 2006 în ceea ce priveşte măsura de suspendare a autorizaţiei de antrepozit fiscal din 19 decembrie 2003, cu modificările ulterioare, pentru antrepozitele fiscale de producţie A şi B situate în Iaşi, pentru tipul de produse accizabile „vinuri liniştite" şi „vinuri spumoase", menţinând ca legală măsura de suspendare a aceleiaşi autorizaţii de antrepozit fiscal pentru antrepozitul fiscal C pentru producţia „băuturi spirtoase, inclusiv ţuică şi rachiuri de fructe".
Pentru a hotărî astfel, Instanţa de Fond a considerat că emiterea unei singure autorizaţii de antrepozit fiscal pentru trei activităţi/ antrepozite de producţie diferite nu justifică suspendarea întregii autorizaţii şi implicit paralizarea activităţii societăţii, în condiţiile în care deficienţele au fost constatate doar la un singur antrepozit, respectiv la antrepozitul de producţie băuturi spirtoase, inclusiv ţuică şi rachiuri de fructe.
Instanţa de Fond a menţinut ca fiind legal emise deciziile cu privire la antrepozitul fiscal C pentru care s-a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi de către D.A.F. din cadrul A.N.A.F. Faţă de conţinutul acestei plângeri penale, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 185 pct. 31 lit. b) din Cod Fiscal, conform căruia „autoritatea fiscală competentă suspendă autorizaţia pentru un antrepozit fiscal până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, în cazul în care a fost făcută o sesizare penală referitoare la faptele incriminate ca infracţiuni la regimul produselor accizabile".
Măsura de a anula autorizaţia pentru antrepozitele A şi B, destinate producerii de vinuri liniştite şi spumoase a fost considerată de Instanţa de Fond ca fiind excesivă, în condiţiile în care pârâtul a recunoscut la interogatoriu că „nu era necesară o autorizare expresă şi explicită a operaţiunii de distilare" şi că „nu s-au descoperit cantităţi de băuturi alcoolice accizabile neînregistrate în evidenţele contabile şi în fişele de vas", iar în plângerea penală nu au fost evidenţiate fapte care să susţină afirmaţia că s-ar fi săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanta şi pârâtul.
Reclamanta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul anulării măsurii de suspendare a autorizaţiei şi pentru antrepozitul Cod Fiscal
Recurenta a susţinut că au fost greşit menţinute actele administrative contestate în privinţa antrepozitului Cod Fiscal, dat fiind că la data emiterii Deciziei nr. 42 din 26 ianuarie 2007 nu mai era îndeplinită una din condiţiile legale avute în vedere la momentul suspendării autorizaţiei. În acest sens, s-a precizat că la data soluţionării contestaţiei administrative, era în vigoare dispoziţia nou introdusă la art. 185 pct. 4 lit. b) din Cod Fiscal, potrivit căreia autorizaţia se poate suspenda numai dacă a fost pusă în mişcare acţiunea penală, condiţie care nu mai era îndeplinită în cauză.
În recursul declarat de pârâtul M.E.F., s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi s-a solicitat modificarea în totalitate a hotărârii recurate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recurentul - pârât a susţinut că Instanţa de Fond a anulat greşit măsura de suspendare a autorizaţiei de antrepozit fiscal în privinţa antrepozitelor fiscale A şi B, dat fiind că situaţia de fapt constatată la data efectuării controlului nu mai corespundea celei de la data eliberării autorizaţiei, când cele trei activităţi ale antrepozitelor fiscale se desfăşurau în clădiri separate.
Cu referire la constatările organelor de control, recurentul - pârât a arătat că incinta antrepozitelor este comună, ca urmare a unor modificări de configuraţie a antrepozitelor fiscale efectuate fără înştiinţarea organului fiscal competent. În privinţa antrepozitului fiscal de producţie băuturi spirtoase, s-a arătat că s-a constatat existenţa în exploatare a unui rezervor destinat producţiei de lichid de spălat parbrize, fără ca această activitate să fi fost distinct autorizată.
Reclamanta a depus întâmpinare, susţinând că acest recurs a fost declarat de o persoană fără calitate procesuală, întrucât parte în litigiu la fond a fost C.A.A.F., care nu a formulat recurs.
Excepţia invocată cu privire la legitimarea procesuală a recursului declarat de M.E.F. este neîntemeiată, constatându-se că această autoritate administrativă, în calitate de emitent al deciziilor contestate, a fost parte la judecata fondului litigiului, fiind îndreptăţită să exercite căile de atac prevăzute de lege.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Aplicarea în timp a prevederilor din Cod fiscal pe care s-a întemeiat măsura de suspendare a autorizaţiei de antrepozit fiscal a fost criticată neîntemeiat de recurenta - reclamantă, întrucât Instanţa de Fond a constatat corect că modificările legislative intervenite între data luării măsurii de suspendare şi data soluţionării contestaţiei administrative nu pot fi avute în vedere în cadrul controlului de legalitate, care se realizează prin raportare la cadrul normativ în vigoare la data emiterii actului administrativ de autoritate.
Astfel, s-a reţinut că modificarea adusă dispoziţiilor art. 185 din Cod Fiscal prin Legea nr. 343/2006, în sensul că suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal este condiţionată de punerea în mişcare a acţiunii penale şi nu de simpla existenţă a unei sesizări penale, a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2007, ulterior emiterii Deciziei nr. 444 din 7 decembrie 2006. Ca atare, raportat la conţinutul art. 185 din Cod Fiscal, în vigoare la data emiterii acestui act administrativ, Instanţa de Fond a respins întemeiat apărarea recurentei - reclamante privind incidenţa în cauză a modificărilor aduse de la 1 ianuarie 2007, normelor care au constituit fundamentul juridic al măsurii de suspendare contestate.
În consecinţă, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă.
Aceeaşi soluţie se va pronunţa şi cu privire la recursul declarat de pârât, constatându-se că sunt neîntemeiate criticile aduse hotărârii atacate.
Instanţa de Fond a interpretat corect dispoziţiile art. 185 pct. 31 lit. b) din Cod Fiscal la situaţia de fapt constatată de organele de control, reţinând că nu se justifică măsura suspendării în întregime a autorizaţiei de antrepozit fiscal în condiţiile în care plângerea penală, pe care s-a întemeiat măsura de suspendare, nu face referiri decât la încălcarea normelor de autorizare a vinurilor liniştite şi spumoase, iar autorizaţiile sunt date separat pentru fiecare tip de produs în parte.
De altfel, chiar în recursul declarat, ministerul - pârât a confirmat că neregulile au fost constatate numai la antrepozitul Cod Fiscal, astfel că este legală şi temeinică soluţia Instanţei de Fond de anulare a măsurii de suspendare dispusă şi cu privire la antrepozitele fiscale A şi B, destinate producerii de vinuri liniştite şi spumoase.
Susţinerea recurentului - pârât că incinta celor trei antrepozite este comună se dovedeşte a fi nedovedită, deoarece din chiar actele de constatare întocmite de organele de control rezultă că Instalaţiile de distilare a produselor de origine agricolă funcţionează separat de instalaţiile pentru producerea vinurilor şi că există mijloace tehnice şi de evidenţă, care să permită controlul proceselor de producţie, pe fiecare categorie de produs accizabil autorizat, în condiţiile în care însăşi C.A.A.F. a emis la data de 19 decembrie 2003, autorizaţii de antrepozit fiscal pentru producţia de vinuri şi separat pentru producţia de ţuică şi băuturi spirtoase.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau modificare a hotărârii Instanţei de Fond, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC A.B. SA Iaşi şi M.E.F. – C.A.A.F., ambele împotriva sentinţei civile nr. 78/ CA din 25 iunie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 243/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 245/2008. Contencios → |
|---|
