ICCJ. Decizia nr. 2443/2008. Contencios. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2443/2008
Dosar nr. 1668/118/2007
Şedinţa publică de la 12 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC T. SA a formulat, în contradictoriu cu A.F.P. Techirghiol, contestaţie la executare împotriva somaţiilor din 22 martie 2005 şi a titlurilor executorii nr. a - x din 22 martie 2005, solicitând şi suspendarea executării silite până la soluţionarea cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 972 din 27 mai 2005, Judecătoria Mangalia a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, reţinând că sunt incidente dispoziţiile art. 373 alin. (2) şi art. 400 C. proc. civ., raportat la art. 159 din acelaşi Cod.
Astfel învestită, Judecătoria Constanţa prin încheierea din 24 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 6343/2005, a dispus suspendarea titlurilor executorii nr. a - x/2005 din dosarul de executare silită nr. 5/2005 al A.F.P. Techirghiol.
Prin încheierea de la 13 februarie 2006, Judecătoria Constanţa a disjuns capătul de cerere cu privire la anularea titlurilor executorii sub aspectul sumelor datorate şi a suspendat judecata până la soluţionarea contestaţiei disjunse.
Prin sentinţa civilă nr. 2798 din 27 martie 2006, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ.
Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 660 din 6 septembrie 2006, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului în baza prevederilor art. 168 alin. (4) C. proc. fisc. şi a sesizat Curtea de Apel Constanţa pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1/CA din 19 ianuarie 2007, a constatat că Tribunalul Constanţa este competent să soluţioneze acţiunea având ca obiect contestaţia la executare.
Prin sentinţa civilă nr. 416 din 23 aprilie 2007, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 416 din 23 aprilie 2007, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, constatând că sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 721/CA din 17 octombrie 2007, a respins ca nefondată contestaţia în contencios administrativ formulată de SC T. SA.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că titlurile executoriu au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale, iar sumele au fost stabilite în funcţie de obligaţiile bugetare constatate anterior emiterii acestora, fiind verificate şi prin decizia nr. 118/2005, necontestată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal reclamanta SC T. SA, prin care s-a învederat că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică deoarece nu s-a ţinut cont de toate probele administrate (înscrisuri) şi nu s-au aplicat prevederile actelor normative care făceau referire cu privire la scutirea de la plată sau eşalonarea la plată a creanţelor bugetare pentru unităţile cu profil agricol printre care se situează şi SC T. SA.
S-a mai arătat că instanţa nu a ţinut cont de prevederile C. fisc. ce trebuiau respectate în momentul în care A.F.P. Techirghiol a trecut la executarea silită fără a mai face aplicarea legilor ce permit eşalonarea datoriilor bugetare. SC T. SA a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare a obligaţiilor bugetare, iar A.F.P. Techirghiol trebuia să ţină cont de observaţiile noastre şi să aplice urgent noile prevederi ce avantajau reclamanta.
De altfel, s-a învederat, SC T. SA a invitat A.F.P. Techirghiol la un punctaj cu privire la întinderea creanţelor bugetare şi la aplicarea urgentă a noilor prevederi legale.
Din oficiu, în temeiul prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor, în raport de obiectul acţiunii reclamantei recurente SC T. SA, ca motiv de ordine publică, necompetenţa materială a instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.
Cu privire la acest motiv de recurs de ordine publică, invocat din oficiu, se reţin următoarele:
Potrivit art. 159 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică;
când pricina nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti;
când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad;
când pricina este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. (1) C. proc. fisc., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data introducerii contestaţiei reclamantei, orice persoană interesată poate face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat, cu încălcarea prevederilor legale, de către organele de executare fiscale, precum şi împotriva refuzului acestora de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi art., „Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acesta nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege";.
În reglementarea competenţei şi a modului de soluţionare, în cuprinsul alin. (4) al aceluiaşi art. 169 C. proc. fisc. se mai prevede: „Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă";.
În lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanţa judecătorească competentă, devin aplicabile, în aceasta privinţă, dispoziţiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc., în care se precizează că; „Unde prezentul Cod nu dispune se aplică dispoziţiile C. proc. civ.";.
Or, potrivit art. 400 alin. (2) C. proc. civ., „Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută";, iar „Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare";.
Din coroborarea acestor dispoziţii cu prevederea de la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., că „Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune astfel";, reiese că este competentă să judece, atât contestaţia la executarea propriu-zisă, cât şi contestaţia la titlu, judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea.
Ca urmare, judecătoriei în circumscripţia căreia se face executarea îi revine competenţa să judece în cazul contestaţiei împotriva executării propriu-zise sau al contestaţiei la titlu, atunci când o astfel de contestaţie vizează un titlu executoriu fiscal ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, evident, în cazul în care legea nu prevede o altă cale de atac împotriva acestuia.
O atare soluţie se impune deoarece, în cazul contestării executării silite ce se realizează de către organele administrativ-fiscale în baza unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material şi procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ şi respectiv, în Titlul IX C. proc. fisc., care sunt aplicabile numai la soluţionarea acţiunii în anularea sau modificarea obligaţiei fiscale, ce constituie titlu de creanţă fiscală.
Excluderea de către legiuitor a instanţei de contencios administrativ de la soluţionarea contestaţiilor îndreptate împotriva titlului executoriu fiscal reiese din interpretarea comparativă, logică, a dispoziţiilor art. 188 alin. (2) şi ale art. 169 alin. (4) C. proc. fisc., astfel cum aceste texte legale erau configurate la data introducerii acţiunii recurentei.
Sub acest aspect, este de observat că, dacă în cazul contestaţiei împotriva titlului de creanţă fiscală sau a altui act administrativ-jurisdicţional s-a prevăzut expres, prin art. 188 alin. (2) C. proc. fisc., că „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă";, referirea de la art. 169 alin. (4) C. proc. fisc. că, în cazul executării silite, „Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă (...)";, nu poate fi interpretată decât în sensul că o atare competenţă revine numai instanţei de drept comun care, în raport cu reglementarea de la art. 1 pct. 1 din C. proc. civ., este judecătoria.
În acest sens, este de precizat şi că, prin decizia nr. XIV din 5 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, publicată în M. Of. al României Partea I nr. 733/30.10.2007, obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., s-a decis, în aplicarea dispoziţiilor art. 169 alin. (4) C. proc. fisc., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, că judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Or, în cauză, s-a solicitat numai anularea titlurilor executorii nr. a - x emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Constanţa - A.F.P. Techirghiol, fără a se contesta şi decizia nr. 118 din 10 iunie 2005 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care s-a respins contestaţia reclamantei împotriva titlului de creanţă fiscală reprezentat de procesul-verbal din 11 martie 2005 încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Constanţa, astfel că pricina trebuia soluţionată, în primă instanţă, de judecătorie ca instanţă de executare şi nu de Curtea de Apel ca instanţă de contencios administrativ.
În aceste condiţii, reţinând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se va dispune, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 312 alin. (1)-(3) şi alin. (6) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de reclamanta SC T. SA împotriva sentinţei civile nr. 721/CA din 17 octombrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC T. SA împotriva sentinţei civile nr. 721/CA din 17 octombrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2442/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2446/2008. Contencios. Conflict de... → |
|---|
