ICCJ. Decizia nr. 2552/2008. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2552

Dosar nr. 3103/2/200.

Şedinţa publică din 19 iunie 2008

 Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 2021 din 5 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti,

secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea prin care reclamantul P.T. solicita, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, anularea deciziei din 22 februarie 2007, emisă de autoritatea pârâtă, şi obligarea acesteia să emită o nouă decizie, prin care să-i acorde calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că măsura de eliminare a reclamantului din Şcoala Medie Tehnică Cadastrală Bucureşti, în anul şcolar 1953, nu se încadrează în sfera celor prevăzute de art. 3 lit. f) din OUG nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, precum şi persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive.

În acest sens, instanţa de fond a apreciat că exprimarea protestului pentru neîncălzirea sălilor de clasă, menţionată de reclamant ca fiind motivul de „eliminare" din şcoală, are doar un caracter disciplinar, aspectul politic nefiind dovedit.

Cu privire la susţinerea reclamantului, potrivit căreia prin sentinţa civilă nr. 297/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, autoritatea pârâtă ar fi fost obligată să emită un act prin care să-i acorde drepturile prevăzute de OUG nr. 214/1999, instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiată, reţinând că, prin hotărârea judecătorească respectivă, instanţa doar a anulat prima decizie emisă de autoritatea pârâtă, obligând-o să reanalizeze cererea reclamantului în raport de înscrisurile noi, prezentate de acesta ulterior.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, considerând-o netemeinică şi nelegală şi invocând prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamantul nu formulează, în mod expres, critici la adresa hotărârii atacate ci procedează la reiterarea motivelor de fapt şi de drept şi a argumentelor invocate în faţa instanţei de fond, arătând, în esenţă, că este îndreptăţit la acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, întrucât a făcut dovada condiţiilor prevăzute de lege în acest sens.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din OUG nr. 214/1999, „Prin prezenta ordonanţă de urgenţă se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945-14 decembrie 1989".

De asemenea, potrivit art. 3 lit. f) din acelaşi act normativ, „Prin măsuri administrative abuzive se înţelege orice măsuri luate de organele fostei miliţii sau securităţi ori de alte organe ca urmare a săvârşirii unei fapte în scopurile menţionate la art. 2 alin. (1) (acţiuni şi manifestări îndreptate împotriva puterii politice din perioada respectivă n.r.), în baza cărora s-a dispus ... exmatricularea din şcoli, licee şi facultăţi".

Din conţinutul prevederilor legale citate rezultă că, pentru recunoaşterea, în temeiul acestora, a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, pe lângă aspectul temporal, care se circumscrie perioadei 6 martie 1945-14 decembrie 1989, trebuie îndeplinite, cumulativ, două condiţii:

- persoana să fi fost condamnată pentru săvârşirea unor infracţiuni sau să fi fost supusă unor măsuri administrative abuzive;

- mobilul faptelor pentru care a fost aplicată condamnarea sau măsura administrativă abuzivă să fi vizat aspectul politic al acelei perioade de timp; faptele să fi reprezentat, aşadar, acţiuni şi manifestări îndreptate împotriva puterii politice comuniste.

În cauză, din probele administrate rezultă că recurentului-reclamant i-a fost, într-adevăr, aplicată măsura administrativă, ce ar putea fi calificată drept abuzivă, a „eliminării" din şcoală, motivul, care rezultă din cererea de chemare în judecată, precum şi din declaraţiile martorilor, constituindu-l gestul său de a-i determina pe colegi şi de a participa alături de ei la acţiunea de părăsire a şcolii, într-una din zilele lunii noiembrie a anului 1953, în semn de protest împotriva conducerii şcolii, faţă de neîncălzirea sălilor de curs.

Recurentul-reclamant nu a făcut, însă, dovada îndeplinirii, în speţă, a celei de-a doua condiţii prevăzute de lege, referitoare la mobilul gestului său, şi anume că fapta sa a reprezentat o manifestare îndreptată împotriva puterii politice de atunci, instanţa de fond apreciind în mod corect că protestul nu a vizat valorile politice ale perioadei comuniste ci modalitatea defectuoasă de conducere administrativă a şcolii în care reclamantul învăţa.

De asemenea, corect a reţinut instanţa de fond că nu este întemeiată susţinerea reclamantului, potrivit căreia, prin sentinţa civilă nr. 297 din 8 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, autoritatea pârâtă ar fi fost obligată să-i acorde drepturile prevăzute de OUG nr. 214/1999, din analiza respectivei hotărâri judecătoreşti rezultând cu evidenţă că instanţa de judecată doar a anulat prima decizie emisă de autoritatea pârâtă, obligând-o să reanalizeze cererea reclamantului în raport de înscrisurile noi, prezentate de acesta ulterior.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul P.T. împotriva sentinţei nr. 2021 din 5 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2552/2008. Contencios