ICCJ. Decizia nr. 2586/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2586
Dosar nr.1650/33/200.
Şedinţa publică din 20 iunie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 10 din 9 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta G.A.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că situaţia de refugiu a familiei reclamantei nu a fost dovedită din întreg probatoriul administrat, nefiind întrunite cerinţele dispoziţiilor Legii nr. 189/2000 pentru ca reclamanta să poată beneficia de calitatea de refugiată potrivit actului normativ menţionat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta G.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
În motivare a arătat că în mod greşit instanţa de fond i-a respins acţiunea întrucât declaraţiile autentificate ale martorilor pe care le-a depus la dosarul cauzei sunt dovezi care corespund cu cerinţele legii şi concordă cu situaţia istorică, sunt clare şi se susţin reciproc.
A mai arătat că din aceste declaraţii se desprinde cu uşurinţă împrejurarea că reclamanta împreună cu mama sa s-a refugiat din localitatea de domiciliu, Popeşti, în localitatea Turda, judeţul Cluj din cauza persecuţiilor etnice la care a fost supusă, localitate în care s-a întâlnit cu martorii şi cu alte persoane care se aflau în aceiaşi situaţie de refugiaţi din motive de persecuţie etnică.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispoziţiile legale incidente pricinii şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înţelege persoana care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din interpretarea prevederilor ordonanţei, rezultă că obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Pentru a determina convingerea instanţei, mărturia trebuie să emane de la un martor de bună-credinţă şi să fie veridică, să inspire judecătorului încrederea că reflectă în mod exact realitatea obiectivă.
Cercetând mărturia dată în fata instanţei de fond a martorei L.N. rezultă că aceasta o cunoaşte pe G.A. că s-a născut în anul 1940, iar în anul 1941 s-a refugiat împreună cu familia sa la Turda din motive de persecuţie etnică. Mai relatează martora că are cunoştinţă de această împrejurare de la mama sa şi că nu îşi aminteşte de refugiul lui B.D., ş.a.
Însă, la dosarul cauzei de fond există mai multe declaraţii autentificate la notarul public date de către martora L.N. şi de martorul T.G., declaraţii date în favoarea altor persoane, prin care martorii precizează că au cunoştinţă de refugiul persoanelor respective cuprinzând date ale refugiului identice, dar localităţi diferite, rezultând aşadar că, martorii nu puteau să fie prezenţi în aceiaşi perioadă de timp dar în localităţi diferite.
Totodată martorul T.G. fiind citat cu menţiunea de a se prezenta la termenul de judecată din 09 ianuarie 2008, în vederea audierii sub sancţiunea aplicării unei amenzi prevăzută de art. 108 pct. 2 C. proc. civ., acesta nu s-a prezentat, motiv pentru care instanţa de fond a dispus în mod temeinic decăderea reclamantei din această probă.
Pentru aceste considerente Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică şi că recursul este nefondat urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. să îl respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.A. împotriva sentinţei nr. 10 din 9 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2585/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2587/2008. Contencios → |
|---|
