ICCJ. Decizia nr. 258/2008. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 258/2008
Dosar nr. 69/57/2007
Şedinţa publică de la 23 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, la 28 august 2007, D.G.F.P. Sibiu a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 64 din 12 iulie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. 69/57/2007, solicitând casarea hotărârii atacate şi în fond, rejudecând cauza, respingerea acţiunii în contencios administrativ formulată de SC A.I.R. SA Sibiu.
În motivarea recursului, petenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 3 şi 4 din H.G. nr. 1553/2003 privind reevaluarea imobilizărilor corporale şi stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, art. 7 pct. 33, art. 24, art. 27, art. 297 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., coroborate cu dispoziţiile art. 78 din H.G. nr. 44/2003, art. 96 C. proc. civ., motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel susţine recurenta, instanţa de fond nu a aplicat dispoziţiile H.G. nr. 1553/2003 ce prevăd că: „societăţile comerciale, indiferent de forma de proprietate, pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale aflate în patrimoniul lor la data de 31 decembrie 2003, iar rezultatul reevaluării să fie cuprins în situaţiile financiare ale anului 2003”.
În hotărârea de Guvern sus-citată, se prevede că: „reevaluarea imobilizărilor corporale se efectuează în vederea determinării valorii juste a acestora, ţinându-se seama de inflaţie, utilitatea bunului, starea acestuia şi de preţul pieţei, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă”.
În art. 3 din H.G. nr. 1553/2003 se precizează că „la terminarea acţiunii de reevaluare, rezultatele se aprobă de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor, respectiv de consiliul de administraţie în cazul regiilor autonome şi se reflectă în situaţiile financiare încheiate la 31 decembrie 2003, potrivit reglementărilor contabile aplicabile”. Art. 4 stabileşte că: „valorile reevaluate ale imobilizărilor corporale supuse reevaluării devin valori amortizabile în condiţiile legislaţiei aplicabile la data reevaluării, respectiv la 31 decembrie 2003”.
Recurenta susţine că H.G. nr. 1553/2003 este singurul act ce stabileşte procedura prin care agenţii economici au avut posibilitatea de a proceda la determinarea valorii juste a imobilizărilor corporale, dar cum acţionarul SC T.C.T. SA Bucureşti nu a efectuat această operaţiune, rezultă că valoarea fiscală a imobilizării aportate la capitalul social al intimatei-reclamante nu putea fi alta decât cea din bilanţul încheiat la 31 decembrie 2003. Aşa fiind, cum aportul în natură la capitalul social al intimatei-reclamantei, adus de acţionarul SC H.C.T. SA Bucureşti, constând în Hotel C., împreună cu mijloacele fixe de natura echipamentelor tehnologice şi bunurile de natura obiectelor de inventar este valoarea imobilizărilor corporale din bilanţul încheiat la 31 decembrie 2003 şi anume 226.719,73 RON.
Recurenta mai susţine că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că în cauză nu se aplică dispoziţiile Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. cât timp operaţiunea de majorare a capitalului social, prin aport în natură s-a aprobat de adunarea generală a acţionarilor la 15 ianuarie 2004 şi s-a înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sibiu, la 16 ianuarie 2004. De asemenea, şi operaţiunea de vânzare a imobilului Hotel C. către SC S. SRL s-a efectuat la data de 29 decembrie 2004, prin contract de vânzare-cumpărare.
Deci, a susţinut recurenta, având în vedere datele la care s-au efectuat, majorarea capitalului social, cât şi vânzarea ulterioară a imobilului, cât şi recunoaşterea valorii de impozitare a operaţiunilor efectuate de intimata-reclamantă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.
Având în vedere dispoziţiile art. 15, 24 şi 33 din Legea nr. 571/2003 şi constatând că intimata-reclamantă a majorat în anul 2004 capitalul social cu valoarea reevaluată de 2.229.970,11 RON în alte condiţii decât cele recunoscute de C. fisc., fără ca operaţiunea de reevaluare din martie 2003 să fie înregistrată în evidenţa contabilă şi în raportările obligatorii la 31 decembrie 2003 ale acţionarei şi fără să fie baza calcului amortizării fiscale şi a valorii fiscale rămase (art. 24 din Legea nr. 571/2003), recurenta consideră că în mod corect a fost stabilit impozitul pe profit suplimentar, cât timp valoarea impozabilă recunoscută de legiuitor este doar cea de la 31 decembrie 2003, care trebuie înregistrată de intimata-reclamantă.
Recurenta a mai susţinut că deşi a solicitat termen pentru studierea expertizei efectuate în cauză (expertiză pe care se bazează instanţa de fond), nu i s-a aprobat acest lucru, neoferindu-i-se şansele unui proces echitabil.
Sub acest aspect, recurenta a mai precizat că ipoteza expertului contabil că intimata-reclamantă nu a beneficiat de niciun avantaj economic din operaţiunile descrise în actul de control nu poate fi reţinută, deoarece tranzacţiile economice având drept obiect cedarea imobilizărilor corporale au vizat un câştig.
Prin întâmpinare, intimata SC A.I.R. SA a solicitat respingerea recursului, nefiind de acord cu impozitul pe profit calculat pentru diferenţa dintre valoarea rezultată din reevaluare (2.128.107,39 RON) şi valoarea contabilă netă (1.226.719,73 RON).
Sub acest aspect, intimata consideră că nu putea fi obligată la plata impozitului pe profit pentru diferenţa de la 226.719,73 RON la 2.128.107,39 RON întrucât în cauză se aplică Legea nr. 414/2002, ce era în vigoare până la 31 decembrie 2003, deoarece majorarea capitalului social s-a hotărât în adunarea generală la 29 decembrie 2003.
Verificându-se actele cauzei, Înalta Curte constată că la 13 iulie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A.I.R. SA, cu sediul în Sibiu, împotriva pârâţilor D.G.F.P. Sibiu şi Ministerul Finanţelor Publice – A.N.A.F.
S-a anulat în parte raportul de inspecţie fiscală încheiat la 18 mai 2006, respectiv Cap. III, cu referire la Hotelul C.T. Bucureşti şi ca urmare s-a anulat decizia de impunere din 22 mai 2006 şi decizia nr. 220 din 16 noiembrie 2006 de soluţionare a contestaţiei.
S-a exonerat societatea comercială de plata sumei de 671.496 RON reprezentând obligaţii fiscale suplimentare stabilite prin decizia de impunere din 22 mai 2006 şi s-a obligat D.G.F.P. Sibiu să restituie această sumă.
Instanţa de fond a reţinut că prin acţiune, reclamanta SC A.I.R. SA Sibiu a chemat în judecată D.G.F.P. Sibiu şi Ministerul Finanţelor Publice Sibiu – A.N.A.F., solicitând anularea parţială a raportului de Inspecţie fiscală încheiat la 18 mai 2006, respectiv Cap. III cu privire la imobilul Hotelul C.T. Bucureşti, anularea deciziei de impunere din 22 mai 2006 şi exonerarea reclamantei de plata sumei de 671.496 RON, cu obligarea pârâţilor să-i restituie această sumă şi anularea deciziei nr. 220 din 16 noiembrie 2006 emisă de A.N.A.F. prin care se respingea contestaţia.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la 16 ianuarie 2004, reclamanta a majorat capitalul social prin aportul în natură al acţionarilor printre care şi SC H.C.T. SA care deţinea printre altele şi Hotelul C. Bucureşti cu valoare de inventar de 549.315,16 RON, iar amortizarea acumulată până la data majorării capitalului social este în sumă de 322.595,43 RON rămânând o valoare contabilă netă de 226.719,73 RON.
S-a mai precizat că în anul 2004 Hotelul C. Bucureşti a fost adus ca aport în natură la majorarea capitalului social la valoarea de 2.128.107,39 RON, valoare determinată de reactualizarea efectuată de evaluatorul autorizat conform prevederilor Legii nr. 31/1990, astfel că reclamanta a preluat imobilul la valoarea de 2.128.107,39 RON şi a emis acţiuni echivalente acestei sume.
Instanţa de fond a reţinut că la 16 ianuarie 2004 s-a înregistrată hotărârea de majorare a capitalului, prin aportare în natură ale acţionarilor, descrise şi identificate în rapoartele de evaluare întocmite de SC C.E. SRL Bucureşti.
Instanţa de fond a mai reţinut că aportul în natură la capitalul social al reclamantei, adus de acţionarul SC H.C.T. SA Bucureşti a constat în Hotel C. din Bucureşti, împreună cu mijloacele fixe de natura echipamentelor tehnologice şi obiectele de inventar, după care reclamanta a dedus amortizarea aferentă acestui aport în natură, apoi la 29 decembrie 2004 reclamanta a vândut Hotelul C. la SC S. SRL Bucureşti, emiţând factura fiscală către cumpărătoare şi şi-a înregistrat în evidenţa contabilă venituri din vânzarea activelor de 2.229.970,11 RON.
Instanţa a considerat că nu se aplică dispoziţiilor art. 27 C. fisc. deoarece la data când s-a hotărât majorarea capitalului social al reclamantei şi s-a stabilit valoarea de aport a Hotelului C. era în vigoare Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit (potrivit căreia, valoarea de intrare a bunului era cea de aport), aceasta fiind valoarea care se utiliza la calculul amortizării şi respectiv a profitului fiscal rezultat din înstrăinarea bunului.
Recursul declarat în cauză este întemeiat, astfel încât hotărârea atacată va fi modificată în totalitate, iar acţiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
Potrivit actului adiţional, la actele de constituire ale SC A.I.R. SA înregistrat în registrul de intrare-ieşire al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sibiu sub nr. 620 din 15 ianuarie 2004, s-a hotărât majorarea capitalului social prin aportul în natură al acţionarilor (ce a constat în Hotelul C.) împreună cu mijloacele fixe de natura echipamentelor tehnologice şi obiectele de inventar) menţiunea privind modificarea actului constitutiv al SC A.I.R. SA, constând în majorarea capitalului social cu aport în natură a fost înscrisă în registrul comerţului sub nr. 784 din 16 ianuarie 2004 (anexa 7 la raportul de inspecţie fiscală).
Aşa fiind, în mod greşit instanţa de fond a considerat că în cauză se aplică Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit.
Aşa fiind, reevaluarea imobilizărilor corporale la data de 31 decembrie 2003 (reevaluare ce trebuia cuprinsă în situaţiile financiare ale anului 2003, respectiv la data de 31 decembrie 2003) determină valoarea fiscală a imobilizării aportate la capitalul social al intimatei-reclamante care nu putea fi alta decât cea din bilanţul încheiat la 31 decembrie 2003.
Deci, actele administrative contestate în cauză de reclamanta-intimată, sunt corecte, întrucât valoarea aportului social a fost stabilită în alte condiţii decât cele expres prevăzute în H.G. nr. 1553/2003.
Este de observat că atât operaţiunea de majorare a capitalul social prin aport în natură, cât şi operaţiunea de vânzare a imobilului Hotel C. câtre SC S. SRL (29 decembrie 2004) s-au efectuat în 2004, astfel încât Legea nr. 571/2003 ce intra în vigoare la 01 ianuarie 2004, în mod corect se aplică situaţiei de faţă, instanţa de fond greşind sub acest aspect, reţinând aplicarea Legii nr. 414/2002.
De altfel, Legea nr. 571/2003 prevede şi ce reprezintă „valoarea fiscală”, modul în care se face calculul amortizării fiscale şi modul de deducere al amortizării. De observat că operaţiunea de reevaluare din martie 2003 nu a fost înregistrată de reclamantă în evidenţa contabilă şi nici în raportările obligatorii la 31 decembrie 2003 ale acţionarei, fără să fie baza calculului amortizării fiscale şi a valorii fiscale rămase.
Art. 27 din Legea nr. 571/2003 a fost corect aplicat de organele fiscale reclamantei privind operaţiunea de majorare a capitalului social prin aport în natură şi distribuire de titluri de participare, deoarece „contribuţiile nu sunt transferuri impozabile şi valoarea fiscală a activelor primite de persoana juridică este egală cu valoarea fiscală a acelor active la persoana ce contribuie cu activul”.
Ori, actul de control a stabilit că asociatul care a contribuit cu active, nu şi-a înregistrat în contabilitate şi în bilanţul contabil valoarea reevaluată a bunurilor aduse ca aport în natură la majorarea capitalului social, în condiţiile art. 3 şi 4 din H.G. nr. 1553/2003 privind reevaluarea imobilizărilor corporale şi stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe astfel că valoarea fiscală a bunurilor acţionarului care a contribuit cu imobilul Hotel C. este cea din evidenţa de la 31 decembrie 2003 şi nu din reevaluare.
Cât priveşte expertiza efectuată în cauză, este de observat că aceasta nu poate statua ce reglementare se aplică într-o cauză, aceasta fiind obligaţia instanţei de judecată, expertiza urmând a se limita la stabilirea unor situaţii de fapt inclusiv cu observarea aspectului că tranzacţia economică de cedare a imobilizărilor corporale vizează desigur, obţinerea unui câştig ce trebuie avut în vedere de organele fiscale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Sibiu, în numele şi pentru Ministerul Economiei şi Finanţelor – A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 64 din 13 iulie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi, în fond, respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC A.I.R. SA Sibiu împotriva pârâţilor D.G.F.P. Sibiu şi Ministerul Economiei şi Finanţelor – A.N.A.F.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2576/2008. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2580/2008. Contencios. Anulare acte privind... → |
|---|
