ICCJ. Decizia nr. 257/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 257/2008
Dosar nr. 82/32/2006
Şedinţa publică de la 23 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău la 27 iunie 2007, SC M.P. SRL a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 82 din 18 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, solicitând modificare a hotărârii recurate, admiterea acţiunii formulate în sensul anulării procesului-verbal de control din 09 decembrie 2005 al Agenţiei SAPARD şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei din 12 decembrie 2005, cu consecinţa exonerării de plata sumei de 218.774,65 RON, precum şi a penalităţilor aferente.
În motivarea recursului s-a susţinut că procesul-verbal de recepţie al utilajelor achiziţionate de SC M.P. SRL cu finanţare SAPARD 49,64% a fost vizat de către Biroul Regional SAPARD Iaşi, fără nicio obiecţie asupra stării utilajelor şi existenţei documentelor însoţitoare. Mai mult, organismul SAPARD a verificat întreaga documentaţie privind livrarea utilajelor şi echipamentelor de către furnizorul A.A. Olanda.
S-a mai susţinut de recurent că acelaşi organism a efectuat un control riguros şi în ceea ce priveşte modul în care s-a derulat întreaga activitate de contractare, plată şi import a utilajelor din străinătate, dovada fiind actul denumit „Fişa de verificare a conformităţii dosarului cererii de plată”, în care la capitolul „Elemente verificate” s-a consemnat fără niciun dubiu, că au fost îndeplinite următoarele condiţii:
- la pct. 5, copiile certificatelor de origine a bunurilor din import sunt conforme cu originalele, semnate şi ştampilate de autoritatea emitentă;
- la pct. 6, declaraţiile vamale sunt ataşate la facturi şi sunt conforme cu originalele, semnate şi ştampilate de autoritatea emitentă”;
- la pct. 8 „copiile facturilor sunt conforme cu originalele”;
- la pct. 18 „procesele-verbale de predare-primire a bunurilor achiziţionate sunt complete, datate, semnate şi ştampilate”;
- la pct. 19 „certificatele de calitate pentru bunurile achiziţionate sunt datate, semnate şi ştampilate de autoritatea emitentă”;
- şi la pct. 25 „valoarea tranşei (1) din cererea de plată corespunde valorii tranşei din declaraţia de eşalonare a plăţilor”.
S-a mai susţinut de recurent că din raportul de control al Direcţiei de control şi antifraudă al Agenţiei SAPARD din 23 noiembrie 2004, ale cărei concluzii au fost avute în vedere şi preluate în procesul-verbal de control atacat din 09 noiembrie 2005 rezultă, la capitolul intitulat „Probleme constatate în urma verificării” că, în urma controlului în teren nu s-a putut stabili dacă degradarea utilajelor este datorată condiţiilor de depozitare (umiditate, reambalare corespunzătoare) sau datorită faptului că ar fi vechi.
S-a mai precizat că întrucât prin acest act de control Direcţia de control şi antifraudă nu a stabilit în mod cert că utilajele în discuţie ar fi fost folosite anterior livrării lor în România, existând doar unele suspiciuni în acest sens, nu s-a făcut vreo propunere de restituire a tranşei I, în valoare de 218.774 RON, ci doar încheierea unui act adiţional la contractul de finanţare, prin care să se diminueze valoarea contractului cu suma de 7.138 euro.
Recurentul a mai invocat raportul de expertiză tehnică din 07 februarie 2007, completat la 08 martie 2007, care a stabilit că „utilajele şi echipamentele componente livrate de firma olandeză A.A. şi care formează linia tehnologică de abatorizare proprietate a SC M.P. SRL Dumbrava Roşie, sunt utilaje noi şi care nu au mai fost folosite anterior, deoarece nu prezintă urme de degradare sau uzură în exploatare, nefiind deci vorba de utilaje second-hand”.
Sub acest aspect recurentul a precizat că actele administrative contestate (procesul-verbal de control şi actul ce a stat la baza raportului de control din 23 noiembrie 2004 întocmit de Direcţia de control şi antifraudă din cadrul Agenţiei SAPARD) nu au reţinut cu certitudine că bunurile achiziţionate ar mai fi fost folosite anterior.
S-a menţionat, de asemenea, de recurent, concluziile verificării în sensul că: „dat fiind că nu se poate stabili dacă echipamentele sunt sau nu noi, cea de a doua tranşă de plată poate fi acordată numai dacă beneficiarul şi-a clarificat problemele legate de dovada că aceste utilaje sunt noi (acte provenind de la judecător) cartea tehnică şi garanţia utilajelor”.
S-a subliniat de recurent opinia expertului tehnic (singurul specialist în domeniu faţă de specialiştii ce au făcut parte din organismele de control al SAPARD sau chiar din corpul de inspecţie al Primului Ministru) care a răspuns la toate obiectivele dispuse de instanţa de judecată şi care a concluzionat cu certitudine că nu există elemente de uzură sau deformări care să ateste că utilajele au mai fost folosite înainte de montaj (obiectivul nr. 3 şi 4 din raportul de expertiză).
De altfel, a relevat recurentul, direcţia de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a eliberat autorizaţia sanitar-veterinară pentru schimburile intercomunitare cu produse alimentare de origine animală din 01 februarie 2007.
De asemenea, la obiectivul nr. 4, expertul a precizat că (a subliniat recurentul), la data livrării, utilajele erau noi (potrivit certificatului de conformitate, din care rezultă că echipamentul de abator livrat este conform specificaţiilor acceptate de Asociaţia Olandeză a Crescătorilor de Păsări Domestice; şi potrivit declaraţiei de conformitate din decembrie 2003, din care rezultă că echipamentul de abator livrat este în conformitate cu specificaţiile acceptate de Asociaţia Olandeză a Crescătorilor de Păsări Domestice, este fabricat chiar de firma contractantă, în fabrica proprie A.A. în Germania).
Recurentul a invocat certificatul de garanţie din 25 octombrie 2004 care asigură materialelor şi echipamentele livrate în cadrul contractului o garanţie de 12 luni de la data livrării. Mai mult, furnizorul a menţionat că: „echipamentul vândut firmei SC M.P. SRL este nou şi nu a mai fost niciodată instalat şi folosit înainte (Anexa nr. 9 la raportul de expertiză).
În aceste condiţii, a susţinut recurentul, în motivarea recursului, în mod greşit instanţa de fond a concluzionat că utilajele achiziţionate de la firma olandeză nu ar fi fost noi, ci „la mâna a doua” (ce ar nesocoti prevederile art. 14 alin. (1) lit. o) din anexa 1 la contractul cadru – Prevederi generale), cu ignorarea raportului de expertiză tehnică, probă ştiinţifică în cadrul căreia şi au exprimat punctele de vedere şi profesorii universitari prof. dr. ing. N.V. şi prof. dr. ing. C.D.
Pentru a-şi argumenta opinia (greşită potrivit sublinierii recurentului) instanţa de fond a motivat caracterul de produs second hand prin faptul că echipamentul de abatorizare de bază a fost cumpărat mai întâi de la un particular apoi vândut unor comercianţi de astfel de echipamente (firmele olandeze H.J.V.Z. BV şi A.A. BV).
Mai mult instanţa a considerat că este lipsită de relevanţă împrejurarea că „bunul nu a mai fost folosit în condiţiile în care acesta a fost produs în anul 1994 sau 1995, iar utilizarea lui actuală a fost condiţionată de semnificativa îmbunătăţire făcută de furnizorul olandez”.
Recurentul a susţinut că: atâta vreme cât utilajele nu au fost puse în funcţiune, ci au fost stocate până la găsirea unui cumpărător nu înseamnă că nu erau noi la data livrării.
Agenţia de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit a susţinut în întâmpinarea depusă că actele administrative contestate de recurentă au fost trimise în condiţiile art. 14 alin. (1) lit. o) din Anexa nr. 1 (Prevederi Generale) a contractului de finanţare care face trimitere şi la art. 4 alin. (3) lit. b) Secţiunea B din Acordul multianual de finanţare. Acesta prevede că: „nu sunt eligibile pentru finanţarea Uniunii Europene în cadrul Programului SAPARD, cheltuielile pentru cumpărarea de echipament second-hand”.
Intimata a precizat că urmare controalelor efectuate s-a constatat că „unele utilaje prezentau urme de degradare – dar nu s-a stabilit dacă degradarea utilajelor este datorată depozitării în condiţii improprii (umiditate, neambalare corespunzătoare) un timp îndelungat sau datorită faptului că sunt vechi şi recondiţionate”.
Intimata a mai precizat că „majoritatea componentelor nu erau inscripţionate cu parametrii tehnici şi funcţionali chiar dacă au fost ulterior lipite pe utilaje etichete ale furnizorului care însă nu prezentau caracteristicile utilajelor.”
De asemenea, că perioada de garanţie oferită de furnizor este scurtă, ceea ce creează suspiciune, ca şi lipsa cărţilor tehnice.
Cât priveşte apărarea recurentei-reclamante, în sensul că „procesul-verbal de recepţie al utilajelor achiziţionate de SC M.P. SRL cu finanţare SAPARD (49,64%) a fost vizat de către Biroul Regional SAPARD Iaşi fără nicio obiecţie asupra stării utilajelor şi existenţei documentelor însoţitoare, se consideră că experţii serviciului de verificare tehnică din cadrul Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - potrivit manualului de procedură de verificare a proiectelor în vederea preautorizării plăţii - la vizita pe teren, după verificarea conformităţii exemplarelor în copie cu originalele aflate la beneficiar, aplică ştampila personalizată pe originalul documentelor prezentate de beneficiar, fără a atesta sau verifica starea bunurilor achiziţionate prin Programul SAPARD.
Intimata a mai susţinut că potrivit dispoziţiilor legale privind desfăşurarea activităţii de implementare a Programului SAPARD (Legea nr. 316/2001 şi O.G. nr. 79/2003 cu norme), eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanţare [execuţia proiectului 2 ani plus o perioadă de 5 ani de monitorizare conform art. 2 alin. (2) din contractul cadru de finanţare], iar în cazul în care cu ocazia unui control aprofundat sunt descoperite şi dovedite nereguli, cheltuiala respectivă este declarată neeligibilă pe motiv de încălcare/fraudare a normelor şi se procedează la constituirea debitului şi recuperarea acestuia potrivit unor etape şi formalităţi riguros stabilite.
Din actele cauzei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 82 din 18 iunie 2007, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea precizată formulată de reclamanta SC M.P. SRL Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ, împotriva pârâtei Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bucureşti.
S-a reţinut de instanţa de fond că prin cererea înregistrată la instanţă în 15 iunie 2006, reclamanta SC M.P. SRL Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ, a chemat în judecată Agenţia SAPARD solicitând anularea deciziei nr. 58 din 14 decembrie 2005 şi, în fond, desfiinţarea procesului-verbal de control din 19 noiembrie 2005.
Instanţa a reţinut că Agenţia SAPARD s-a reorganizat prin O.U.G. nr. 13/2006 publicată în M. Of. al României nr. 185/27.02.2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, astfel încât în cauză, în calitate de pârâtă a fost citată Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
La termenul de judecată din 11 septembrie 2006, reclamanta a depus o completare a acţiunii, prin care a precizat că solicită anularea procesului-verbal de control, obligarea pârâtei să procedeze la derularea în continuare a contractului cadru din 27 martie 2003, precum şi a contractului de finanţare şi să efectueze plata tranşei a II-a până la concurenţa sumei de 418.984,50 RON.
Cu ocazia judecării recursului, recurenta a susţinut numai admiterea recursului, anularea procesului-verbal de control din 09 decembrie 2005 al Agenţiei SAPARD şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei împotriva procesului-verbal din 12 decembrie 2005.
Instanţa de fond a reţinut că între Agenţia SAPARD România, în calitate de autoritate contractantă şi reclamanta SC M.P. SRL Dumbrava Roşie, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul cadru din 27 martie 2003 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală – SAPARD România. Contractul are ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către autoritatea contractantă, pentru punerea în aplicare a cererii de finanţare intitulată: „Înfiinţare abator de păsări şi carmangerie”.
Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost estimată la 844.108,50 RON, agenţia angajându-se să acorde o finanţare nerambursabilă de maximum 418.984,50 RON echivalentă cu 49,64% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 14 alin. (1) lit. o) din Anexa 1 la contractul cadru – Prevederi generale – nu sunt eligibile pentru finanţarea Uniunii Europene în cadrul Programului conform Acordului multianual de finanţare, cheltuielile pentru cumpărarea de echipament second-hand.
S-a mai reţinut că pentru realizarea proiectului societatea reclamantă a achiziţionat de la firma olandeză A.A. BV utilaje – instalaţie abator – în valoare de 291.892 euro, în acest sens încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare comercială din 15 iunie 2003.
Instanţa de fond a precizat că în cadrul procedurii de preautorizare, la nivel regional – a plăţii primei tranşe s-a efectuat, la data de 19 decembrie 2003, la sediul reclamantei, un control în urma căruia s-a stabilit că investiţiile prevăzute în cererea de plată, nu sunt eligibile întrucât unele bunuri prezintă urme de degradare şi nu se prezintă cărţile tehnice.
Urmare acestor constatări la 17 februarie 2004, o comisie s-a deplasat la sediul reclamantei, ocazie cu care s-a întocmit raportul de control din 23 noiembrie 2004.
La 20 octombrie 2004, la sediul reclamantei s-a efectuat un nou control ce a avut ca obiect verificarea conformităţii şi eligibilităţii cererii de finanţare şi a cererilor de plată depuse de reclamantă în calitate de beneficiar, stadiul şi modul de implementare a proiectului, conform controlului de eşantion de 10% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele contractate stabilit prin manualul de proceduri privind controlul şi antifraudă.
În urma verificării s-a constatat că: nu se poate stabili dacă degradarea utilajelor este datorată depozitării în condiţii improprii un timp îndelungat sau din cauza faptului că sunt vechi şi recondiţionate. S-a mai constatat că mare parte a componentelor nu sunt inscripţionate cu parametrii tehnici nu este menţionată seria şi producătorul, garanţia echipamentelor este de maxim 9 luni de la livrare.
Concluzia verificării, a reţinut instanţa de fond, a fost că cea de-a II-a tranşă poate fi acordată numai dacă beneficiarul îşi clarifică problemele legate de dovada că utilajele sunt noi.
La 01 aprilie 2005, Agenţia SAPARD a întocmit raportul de neregularitate din 01 aprilie 2005 reţinându-se că suma de 218.774,65 RON a fost plătită necuvenit.
Concluziile controlului documentar sunt în sensul constatării unei nereguli, aşa cum este definită prin art. 2 din O.U.G. nr. 79/2003.
La capitolul Acte încălcate, au fost reţinute dispoziţiile Acordului multianual de finanţare încheiat între Comisia Comunităţii Europene şi România şi la cele contractuale care reglementează neeligibilitatea achiziţiilor de echipamente „second-hand”.
Instanţa a mai reţinut că reclamanta (recurentă în cauză) a contestat procesul-verbal din 09 noiembrie 2005, iar prin decizia înregistrată la pârâtă la nr. 688 din 13 ianuarie 2006 – Agenţia SAPARD, a respins contestaţie stabilind că beneficiarul (recurentul) rămâne cu debitul de 218.77,65 RON, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere conform prevederilor legale în vigoare.
Curtea de Apel Bucureşti, soluţionând cauza a considerat că bunurile achiziţionate de recurent se consideră că sunt bunuri second-hand ţinând seama că pentru a putea fi folosite, firma olandeză A.A. BV „a trebuit să adauge echipamente suplimentare care aveau o valoare mare circa 150.000 euro”.
A susţinut instanţa de fond că şi dacă s-ar lua în considerare definiţia bunurilor second-hand din legislaţia fiscală - art. 1522 alin. (1) lit. d) - definiţie transpusă din art. 26 A lit. d) din Directiva 77/388/CE a Consiliului (publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene Legea nr. 145 din 13 iulie 1977), faptul că echipamentul de abatorizare de bază a fost cumpărat, mai întâi de la un particular (cetăţeanu german J.N.), iar apoi vândut succesiv unor comercianţi de astfel de echipamente (firmele olandeze H.J.V.Z. BV şi A.A. BV – face ca bunul „să nu mai poată fi considerat ca fiind la prima mână, ci la mâna a II-a adică second-hand.
Mai mult, instanţa de fond a considerat că este lipsită de relevanţă, în context, împrejurarea că bunul nu a mai fost folosit în condiţiile în care acesta a fost produs în 1994 sau 1995 în utilizarea sa actuală, a fost condiţionată de semnificative îmbunătăţiri făcute de furnizorul olandez.
Hotărârea instanţei de fond este neîntemeiată, nu ţine seama de realitatea transpunerii în fapt a contractului încheiat în cauză, de importanţa proiectului pentru ajutarea dezvoltării sectorului agricol, de expertiză tehnică efectuată în cauză. Nu se ţine seama de dispoziţiile legale incidente în cauză pornind de la însuşi contractul încheiat în cauză şi de la definiţia din legislaţia naţională a bunurilor second-hand dată de C. fisc. prin art. 1522 alin. (1) lit. d), transpusă din art. 26 A lit. d) din Directiva nr. 77/388 CE a Consiliului (publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene).
Astfel, bunurile second-hand sunt bunurile mobile-corporale care pot fi refolosite în starea în care se află sau după efectuarea unor reparaţii (ceea ce nu este cazul de faţă).
Într-adevăr, art. 14 (1) lit. (o) din Anexa 1 la contractul cadru - Prevederi generale - prevede că nu sunt eligibile pentru finanţarea Uniunii Europene în cadrul Programului, conform Acordului multianual de finanţare, cheltuielile pentru cumpărarea de echipament second-hand.
Din nicio probă a cauzei nu rezultă în mod cert, de necontestat, că echipamentul în discuţie achiziţionat de recurenta-reclamantă ar fi second-hand în sensul definiţiei legale fiscale a noţiunii de second-hand.
Instanţa se întemeiază pe suspiciuni atunci când consideră că echipamentul este second-hand, acestea ca atare neputând determina potrivit art. 14 lit. o) din Anexa 1 la contract, concluzia că sunt neeligibile cheltuielile de achiziţionare a utilajului în cauză.
Art. 14 precizează în mod concret că „numai achiziţionarea de bunuri second-hand” poate determina ca atare categorisirea ca neeligibilă a unei cheltuieli de achiziţionare de bunuri.
Desigur, faptul că nu mai există ca atare cărţile tehnice este o neregulă, dar nu de natură a determina caracterul de bun second-hand, cum în mod corect a considerat instanţa de fond.
Faptul că echipamentul chiar produs în 1994/1995 de compania germană L.A. GmbH (dar nou, nefolosit aşa cum rezultă cu certitudine în cauză) a fost cumpărat de T.N. în 1997 şi revândut în anul 2003, companiei olandeze H.J.V.Z. BV, care l-a vândut mai departe către A.A. BV tot nefolosit, nu înseamnă că echipamentul este folosit din second-hand, această concluizie fiind incorectă, împotriva realităţii ca atare.
Împrejurarea că i s-a adăugat echipament suplimentar în valoare de 150.000 euro (echipamente noi, moderne de control şi computerizare pentru a face linia complet funcţională nu înseamnă că bunul este second-hand, că i s-au făcut „reparaţii”. Rezultă clar că i s-au făcut adăugiri, modernizări iar nu reparaţii.
De precizat că în privinţa cărţilor tehnice ale liniei de abatorizare achiziţionată, Polonia A.A. BV a declarat că toate cărţile tehnice originale ale producătorului L.A. GmbH erau în format electronic şi în aceste cărţi A.A. BV a înlocuit numele producătorului cu propriul său nume.
Cât priveşte echipamentele suplimentare achiziţionate de A.A. BV pentru linia tehnologică au fost însoţite de propriile cărţi tehnice emise de respectivii producători. Deci elemente noi adăugate la o linie ce nu mai fusese folosită.
În legătură cu certificatul de conformitate emis de A.A. BV, la data de 27 octombrie 2003 aceasta a declarat că a emis certificatul pe o hârtie cu antet propriu deoarece certificatul de conformitate original emis de producătorul german L.A. GmbH, nu mai există.
Faptul că acesta nu mai există, s-a pierdut eventual, nu înseamnă că echipamentul este second-hand, cum greşit a reţinut instanţa de fond.
La toate cele 3 controale efectuate nu s-a precizat că unele urme de degradare ar reprezenta o dovadă că bunurile au mai fost instalate şi folosite pentru a putea fi categorisite ca bunuri second-hand.
Cât priveşte durata termenului de garanţie dată de vânzător de 9 luni, în loc de 12 luni, nu este în niciun caz de natură a transforma bunul din nou în second-hand.
Instanţa de fond a greşit atunci când a considerat că sunt suspiciuni (care niciodată nu au devenit certitudine), atunci când a concluzionat că echipamentul este second-hand, deci cheltuiala pentru cumpărarea lor ar fi neeligibilă.
Deci având ca premisă de judecată existenţa unor suspiciuni, neexistând probe concludente şi pertinente cauzei care se transforme suspiciunile în certitudini nu se poate concluziona că, în cauză, contractul de finanţare dintre Agenţia SAPARD şi recurentă ar fi fost încălcat din culpa reclamantei, prin achiziţionare de bunuri second-hand.
De precizat că la toate controalele efectuate pe parcursul derulării contractului de finanţare nu s-au circumscris probe din care să rezulte că în cauză contractul ar fi fost încălcat de recurenta-reclamantă, situaţie ce ar determina sancţiunea prevăzută de art. 14 – cheltuieli neeligibile.
Susţinerea intimatei că pentru vizarea de către Biroul Regional SAPARD Iaşi a procesului-verbal de recepţie al utilajelor achiziţionate de recurenta-reclamantă, fără nicio obiecţie a stării utilajelor şi existenţei documentelor însoţitoare, experţii Serviciului de verificare tehnică din cadrul Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit nu aveau nicio atribuţie, este neîntemeiată.
Dacă s-ar considera că aceştia nu făceau decât să aplice ştampila personalizată pe originalul documentelor prezentate de beneficiar la vizita pe teren, fără a atesta sau verifica bunurile achiziţionate prin programul SAPARD ar însemna un formalism fără niciun fel de justificare.
Pentru a aplica o ştampilă, aceşti experţi ai Serviciului verificare tehnică cum sunt denumiţi, trebuiau desigur să facă o verificare prealabilă tehnică, în raport de documentele prezentate pentru a se stabili ce s-a recepţionat şi în ce stare pentru a putea fi întocmite documentele de plată a cheltuielilor de achiziţionare, deci ca cheltuielile să fie eligibile. Existenţa unor neregularităţi la cele 3 controale efectuate în cauză au fost determinate prin modul în care s-a procedat la achiziţionarea echipamentului, respectiv în condiţiile unei limitări explicite a posibilităţilor financiare la 300.000 euro faţă de preţul vehiculat pe piaţă pentru astfel de echipamente complet noi.
Este cert că echipamentul nu este second-hand, recurentei-reclamante oferindu-i-se după mai multe căutări, posibilitatea cumpărării unui echipament nefolosit (deci nu second-hand) compus din instalaţia de bază, nouă, produsă în 1994/1995 la care s-a adăugat echipamentul de control şi computerizare modernă pentru a face linia funcţională la nivel modern de ultimă oră, realizându-se achiziţia în cadrul preţului de 273.894 euro.
În aceste condiţii reale, în cauza de faţă, nu se poate conchide pe baza unor eventuale suspiciuni niciodată confirmate printr-o probă certă că am fi în prezenta unor bunuri second-hand. Construcţia artificială făcută de instanţă nu este utilă pentru nimeni.
Existenţa unui proces echitabil presupune printre altele stabilirea certă a exactei situaţii de fapt, cu respectarea drepturilor procedurale ale părţilor, situaţia la care aplicându-se dispoziţiile legale în materie să se determine o hotărâre dreaptă şi echitabilă.
Sub acest aspect este de observat că în cauză nici raportul final al cazului întocmit de Biroul European Anti-Fraudă din 20 aprilie 2007 nu a stabilit altceva decât faptul că la echipamentul produs din 1994/1995 de compania germană L.A. GmbH, nefolosit, cumpărate de T.N. în 1997 şi revândut în 2003 companiei olandeze H.J.V.Z. BV, A.A. BV; s-a adăugat echipament suplimentar nou rezultând echipamentul cumpărat de recurenta-reclamantă. Acest echipament nu a mai fost instalat şi folosit până la achiziţionarea de recurentă, astfel încât în cauza cheltuiala de achiziţionare a produsului nu poate fi considerată neeligibilă.
Aşa fiind actele administrate atacate în cauză sunt evident vătămătoare pentru recurentul-reclamant în condiţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi se impune anularea lor.
Admiţându-se deci recursul, se va modifica în tot hotărârea atacată cu consecinţa anulării actelor administrative vătămătoare pentru recurenta-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC M.P. SRL Dumbrava Roşie împotriva sentinţei civile nr. 82 din 18 iunie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta SC M.P. SRL Dumbrava Roşie împotriva pârâtei Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi dispune anularea deciziei nr. 58 din 12 decembrie 2005 emisă de Agenţia SAPARD - Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, precum şi a procesului-verbal de control din 09 decembrie 2005 al Agenţiei SAPARD.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2565/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2574/2008. Contencios. Conflict de... → |
|---|
