ICCJ. Decizia nr. 2609/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2609/2008
Dosar nr. 1309/35/2007
Şedinţa publică de la 20 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 1 octombrie 2007, reclamanta M.A. a chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu sediul în Bucureşti şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând ca instanţa:
- să oblige pârâtul la plata despăgubirilor civile pentru imobilul preluat abuziv de stat, în natură teren intravilan în suprafaţă de 231 m.p. situat în Oradea, strada T.;
- cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că părinţii săi, defuncţii M.I. şi M.F., au deţinut imobilul situat în Oradea, strada T., apartament cu teren aferent. Din suprafaţa de teren deţinută, au fost expropriaţi de o suprafaţă de 231 m.p., în temeiul Decretului nr. 289/1985.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, a notificat Prefectura Judeţului Bihor, solicitând despăgubiri la valoarea reală a terenului expropriat. Notificarea a fost transmisă Primăriei Municipiului Oradea.
Prin dispoziţia Primarului Municipiului Oradea din 22 martie 2005 s-a respins cererea sa de acordare a despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv de Statul Român, în natură teren în suprafaţă de 230 m.p., s-a oferit o reparaţie în sumă de 36.109,57 RON, care va fi acordată sub forma de titluri de valoare nominală, folosite în procesul de privatizare şi s-a dispus transmiterea dosarului spre soluţionare definitivă la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ce reprezintă Statul Român.
În prezent, legea prevede acordarea de acţiuni la Fondul „Proprietatea";, însă acestea nu i-au fost acordate, iar fondul nu funcţionează. Mai mult, funcţionarea fondului nu este asigurată pentru perioada următoare de peste un an, întrucât art. 11 din capitolul II al Titlului VII a fost modificat de pct. 16 al art. unic, Titlul I din Ordonanţa de Urgenţă nr. 81 din 28 iunie 2007, publicată în M. Of. nr. 446/29.06.2007, stabilindu-se un termen foarte îndepărtat - 31 decembrie 2008 - pentru finalizarea procedurilor admiterii acţiunilor acestora la tranzacţionare în sisteme de tranzacţionare administrate de SC B.V.B. SA.
Pe de altă parte, oferta de reparaţie la valoarea de 36.109,57 RON nu mai reprezintă valoarea actuală de circulaţie a terenului.
În fine, arată reclamanta, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a soluţionat notificarea sa şi nu întrevede posibilitatea de a-i acorda o reparaţie efectivă, întrucât, deşi se prevede acordarea de despăgubiri băneşti până la concurenţa sumei de 500.000 RON, plata efectivă se face în termen de 15 zile de la „data existenţei disponibilităţilor financiare"; - art. 182 din acelaşi titlu.
Cum legea privind bugetul de stat nu prevede alocarea unor sume de bani pentru despăgubiri băneşti, nici această nouă măsură legislativă nu are finalitate.
Cu privire la modalitatea de adresare către o instanţă de judecată, reclamanta a arătat că potrivit art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 „(1) deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, în contradictoriu cu Statul, reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor”, iar pentru identitate de raţiune şi refuzul de a adopta o decizie se atacă pe aceeaşi cale a contenciosului administrativ, cu referire la jurisprudenţa secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitor la competenţa instanţei de contencios administrativ, precum şi la cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitor la obligaţia de a i se soluţiona cererea într-un termen rezonabil.
În drept a invocat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Totodată a solicitat efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii de circulaţie a terenului expropriat.
Reclamanta a depus la dosar şi copia plângerii prealabile la refuzul de soluţionare a cererii sale adresată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Statul Român reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei în calitate de reprezentant al Statului Român cu privire la plata despăgubirilor precum şi excepţia prematurităţii solicitării de plată a despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv.
În subsidiar se precizează că reclamanta solicită despăgubiri civile pentru imobilul - teren situat în strada T., Municipiul Oradea, judeţul Bihor şi că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, iar prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sunt reglementate sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 republicată. Legiuitorul, arată pârâta, a reglementat atât o procedură administrativă de stabilire a cuantumului final a despăgubirilor cât şi înfiinţarea Comisiei Centrale cu o competenţă exclusiv exercitată în cadrul acestei proceduri, atribuţiile sale constând în emiterea deciziilor reprezentând titlurile de despăgubire, procedura respectivă având mai multe etape: etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, etapa analizării acestora, etapa evaluării (pe baza criteriului aleatoriu), etapa emiterii deciziei conţinând titlul de despăgubire.
Or, în cauză, arată pârâta dosarul reclamantei nu a fost însă selectat, cererea sa fiind prematură.
De altfel, mai arată pârâta, soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 iar nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptăţită, procedura declanşându-se numai după transmiterea dosarelor potrivit art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 247/2005.
Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, prin întâmpinarea formulată în cauză, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, solicitând respingerea acţiunii faţă de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru acest motiv.
Prin sentinţa nr. 208/CA/2007 - P.I. din 26 noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Oradea care urmează a se pronunţa şi asupra excepţiilor invocate de pârâte.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a considerat, pe de o parte, că în cauză nu poate fi reţinut un „refuz” al autorităţii astfel cum acesta este definit prin art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu referire şi la faptul că în cazul reclamantei ar putea fi reţinut un refuz nejustificat în ipoteza în care cererea sa privind acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 ar fi fost deja selectată aleatoriu conform art. 13 din Legea nr. 247/2005, iar Comisia ar refuza să stabilească despăgubiri în beneficiul acesteia, într-un termen rezonabil, or, în cauză cererea reclamantei nu a fost selectată, autoritatea respectând procedura legală.
Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de proprietate, motiv pentru care dispoziţiile procedurale aplicabile sunt cele de drept comun în lipsa altor dispoziţii legale speciale.
Instanţa de fond a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei de contencios administrativ, reţinând că cererea reclamantei vizează dreptul la despăgubiri pentru imobil, întemeiată pe practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, este de competenţa judecătoriei ca instanţă de drept comun.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta M.A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cele ale art. 19 -20 Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă susţine că în condiţiile în care în aplicarea art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 contestaţia împotriva unei decizii a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cade în competenţa Curţilor de Apel şi refuzul de a soluţiona cererea (lipsa răspunsului Comisiei) poate fi atacat tot în faţa Curţilor de Apel pentru identitate de raţiuni cu soluţia adoptată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite care, prin decizia nr. XX/2007 a stabilit că atât decizia/dispoziţia deţinătorului imobilului poate fi atacată în faţa Tribunalului (procedura reglementată expres prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001) cât şi refuzul de a soluţiona cererea (lipsa răspunsului la notificare) cu obligaţia instanţei de a soluţiona pe fond cererea.
Intimata-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, susţinând, pe de o parte, că în situaţia în care se apreciază că pretenţiile reclamantei sunt întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, Comisia nu are calitate procesuală pasivă întrucât aceasta reprezintă Statul Român numai în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pe de altă parte, arată intimata-pârâtă, în situaţia în care se apreciază că pretenţiile reclamantei vizează despăgubirile ce se vor stabili în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. precum şi cele ale art. 6 alin. (9) din O.U.G. nr. 25/2007, trebuie reţinut că orice pretenţii întemeiate pe dispoziţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 formulată în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt de competenţa Curţii de Apel, secţia de contencios administrativ.
Examinând cauza în raport cu critica adusă soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, coroborând dispoziţiile art. 114 şi 129 alin. (4), (5) şi (6) C. proc. civ., rezultă, fără putere de tăgadă, rolul activ al judecătorului şi în stabilirea cu certitudine a obiectului cererii deduse judecăţii.
În cauză, Înalta Curte constată că în raport cu modul de formulare a cererii de chemare în judecată, cu înscrisurile anexate acesteia, cu poziţia exprimată de recurenta-reclamantă în notele scrise precum şi la dezbaterile consemnate în practicaua sentinţei atacate, instanţa de fond avea obligaţia să stăruie în clarificarea obiectului acţiunii.
Înalta Curte constată că nu s-a procedat în sensul celor de mai sus, fiind de reţinut şi că prin motivele de recurs, se reiterează poziţia exprimată la fond. În plus, Înalta Curte constată că şi intimata-pârâtă, în întâmpinarea la recurs, analizează şi propune soluţii pentru ambele variante: dacă obiectul acţiunii este constituit de pretenţii întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun şi dacă obiectul acţiunii vizează pretenţii întemeiate pe dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, ceea ce denotă nesiguranţa rezultată din lipsa stabilirii cu certitudine a obiectului acţiunii.
Prin urmare, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 312 şi 313 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru a se stabili competenţa de soluţionare a pricinii doar după stabilirea cu certitudine a obiectului acţiunii.
În ipoteza în care recurenta-reclamantă stăruie şi îşi precizează acţiunea în sensul că înţelege să şi-o întemeieze, în drept, doar pe dispoziţiile art. 19 şi 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Înalta Curte constată că instanţa competentă a soluţiona refuzul invocat revine Curţii de Apel, sens în care s-au exprimat, de altfel şi ambele părţi aflate în litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.A. împotriva sentinţei nr. 208/CA/2007 - P.I. din 26 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronun ţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2608/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 261/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
