ICCJ. Decizia nr. 2608/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2608/2008
Dosar nr. 1415/35/2007
Şedinţa publică de la 20 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Oradea, reclamanta S.C.”Cretheus General”SRL a solicitat în contradictoriu cu Guvernul României, anularea parţială a H.G. nr. 970/2002, respectiv a poziţiei nr. 98 din Anexa 77.
În motivarea cererii a arătat că prin hotărârea atacată s-a atestat ca aparţinând domeniului public al comunei Sânmartin bunul imobil – Parcare Băile Felix, în condiţiile în care acelaşi bun a fost atestat ca aparţinând reclamantei prin H.G. nr. 505/1998.
A precizat faptul că, prin hotărârea din 12 martie 1999 a Consiliului Local S., a fost trecut bunul în litigiu în proprietatea publică a comunei S., iar această hotărâre a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 47/CA din 14 decembrie 1999 a Tribunalului Bihor, hotărâre intrată în puterea lucrului judecat.
La data de 23 noiembrie 2007, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, arătând faptul că a avut calitatea de iniţiator al proiectului de hotărâre.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia tardivităţii acţiunii şi excepţia calităţii procesuale active a reclamantei, iar în motivarea acestor excepţii a arătat că termenul de introducere a acţiunii în contencios administrativ, astfel cum este prevăzut de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, este de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, iar reclamanta a formulat acţiunea după epuizarea acestui termen.
În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale active a reclamantei s-a susţinut că aceasta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Prin sentinţa nr. 2/CA/2008-PI din 7 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea a fost admisă acţiunea reclamantei şi respinse excepţiile invocate şi respinsă cererea de intervenţie formulată în cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 permit introducerea unei acţiuni împotriva hotărârii de guvern oricând, situaţie în care excepţia de tardivitate invocată de pârât nu poate fi primită.
De asemenea, instanţa de fond a respins şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, întrucât în cauza dedusă judecăţii SC C.G. SRL a făcut dovada existenţei unei vătămări într-un drept recunoscut de lege în favoarea reclamantei, întrucât prin H.G. nr. 505/1998 a fost recunoscut dreptul de cumpărare a imobilului în litigiu, imobil pe care îl deţinea în baza unui contract de închiriere.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, instanţa de fond a apreciat ca fiind întemeiată pretenţia dedusă judecăţii, întrucât prin emiterea H.G. nr. 970/2002 au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 213/1998 şi a fost vătămat dreptul reclamantei, cu rea credinţă şi prin folosirea de manopere dolosive.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (M.I.R.A.) şi Guvernul României.
În recursul declarat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative este criticată soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică deoarece H.G. nr. 970/2002 a fost adoptată în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 şi cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Se invocă faptul că „P.A.F.” a fost aprobată ca făcând parte din domeniul public al comunei S. în baza Hotărârii Consiliului Local din 17 septembrie 1999 privind aprobarea inventarului domeniului public al comunei, întocmit conform Legii nr. 213/1998, iar H.G. de atestare nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităţilor administrativ-teritoriale.
Referitor la înscrierea dreptului de proprietate asupra acestui imobil în cartea funciară se precizează că în urma sentinţei civile nr. 811/LC/2000 pronunţată de Tribunalul Bihor, reclamanta şi-a intabulat acest drept, deşi, prin decizia nr. 4160/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sentinţa Tribunalului Bihor a fost desfiinţată, iar acţiunea de rectificare a înscrierilor în cartea funciară este pe rolul instanţelor.
Este criticată soluţia instanţei de fond şi pentru că nu şi-a exercitat rolul activ pentru stabilirea corectă a stării de fapt şi de drept. Astfel, au fost invocate prevederile H.G. nr. 505/1998 fără a se verifica dacă acest act normativ mai este aplicabil, mai ales că la 5 noiembrie 2002 a fost publicată în M. Of. Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări servicii aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, admiterea cererii de intervenţie şi respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În recursul Guvernului României, un prim motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., apreciindu-se că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură, prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., deoarece recurentul a solicitat introducerea în cauză a comunei S., dar această cerere nu a fost soluţionată de instanţa de fond.
Necesitatea introducerii în cauză a comunei S. a fost argumentată de faptul că această unitate administrativ-teritorială este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului, iar prin participare la proces putea să ofere informaţiile necesare soluţionării corespunzătoare a litigiului.
Al doilea motiv de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluţia instanţei de fond fiind dată cu încălcarea/aplicarea greşită a legii.
Soluţia este nelegală deoarece a fost respinsă greşit excepţia tardivităţii introducerii acţiunii pentru că faţă de data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă - 23 februarie 2007, acţiunea este tardivă, fiind formulată cu depăşirea termenului de 6 luni, respectiv la 6 noiembrie 2007, dar şi cu depăşirea termenului de 1 an.
Greşit, se apreciază de recurent, că a fost soluţionată şi excepţia lipsei calităţii procesuale active deoarece hotărârea judecătorească prin care Consiliul Local S. a fost obligat să vândă reclamantei obiectivul „P.B.F.” a fost modificată, în sensul respingerii cererii reclamantei, prin decizia nr. 4160 din 21 septembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 10486/2004.
Şi pe fond este criticată soluţia instanţei, arătându-se că imobilul în discuţie a fost inventariat ca bun din domeniul public al comunei S. ţinând seama de caracteristicile şi trăsăturile tehnice şi de uz ale imobilului pentru acesta deserveşte activităţi publice, prezentând caracter de utilitate publică.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursurile declarate pentru următoarele considerente:
Mai întâi, este de observat că instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii cu motivarea că actul atacat este un act administrativ cu caracter normativ care poate fi atacat oricând.
Însă, H.G. nr. 970 din 5 septembrie 2002, publicată în M. Of. nr. 671 bis/10.09.2002 vizează atestarea domeniului public al judeţului Bihor, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Bihor.
Prin urmare, se impune a fi analizată apartenenţa acestui act administrativ la categoria celor normative, definite ca fiind actele care conţin reguli generale şi impersonale, care se adresează tuturor sau a celor individuale, care se adresează unor persoane fizice sau juridice determinate.
Practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, este aceea că hotărârile de guvern prin care este atestat domeniul public al unor unităţi administrativ teritoriale sunt acte administrative cu caracter individual.
Este de remarcat şi faptul că în motivarea respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active se face trimitere la fondul cauzei, pentru că reclamanta trebuie să dovedească că prin actul administrativ atacat i-a fost vătămat un drept sau un interes.
În raport cu aceste aspecte se observă faptul că instanţa de fond nu a avut un rol activ, în sensul art. 129 alin. (4), (5) C. proc. civ. pentru a lămuri situaţia de fapt în vederea prevenirii oricărei greşeli, aplicare corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Astfel, deşi în cererea de intervenţie formulată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative s-a invocat faptul că hotărârea judecătorească prin care Consiliul Local S. era obligat să vândă reclamantei imobilul a fost desfiinţată, iar pe rolul instanţelor civile se află acţiunea în rectificarea înscrierilor de carte funciară efectuate în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, dar nu şi irevocabile, totuşi nu se face nicio menţiune despre aceste împrejurări, chiar dacă ele au o mare importanţă în soluţia ce se poate pronunţa.
Chiar se face referire şi la o acţiune în instanţă prin care să se constate că asupra bunului înscris în CF nr. A Sânmartin nr. cadastral x şi nr. y nu a existat şi nu există dreptul de proprietate publică, iar dreptul de proprietate asupra acestui bun aparţine reclamantei.
Faţă de aceste împrejurări, vor fi admise recursurile, va fi casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecarea aceleiaşi instanţe.
La rejudecare va fi analizată excepţia tardivităţii introducerii acţiunii pornind de la faptul că actul administrativ atacat este unul cu caracter individual şi nu cu caracter normativ. Vor fi analizate şi susţinerile intimatului-pârât Guvernul României privind data formulării cererii în raport de răspunsul primit la plângerea prealabilă formulată de reclamantă.
Dacă va fi respinsă excepţia tardivităţii, pe fondul cauzei se impune ca instanţa de fond să solicite părţilor precizări privind litigiile aflate pe rolul instanţelor în legătură cu acelaşi imobil, respectiv, stadiul soluţionării cauzei privind rectificările de carte funciară a înscrierilor privind acelaşi imobil, mai ales că reclamanta a prezenta la dosar extrasul de carte funciară care justifică acţiunea formulată, dar şi stadiul soluţionării acţiunii în constatare care este invocată în cererea de intervenţie şi în recursul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
Faţă de stadiul soluţionării acestor litigii şi analizând incidenţa dispoziţiilor art. 244 C. proc. civ., instanţa urmează să dispună măsurile corespunzătoare.
Tot la rejudecare, instanţa de fond urmează să analizeze cererea de introducere în cauză a unităţii administrativ-teritoriale - comuna S., cerere formulată de pârâtul Guvernul României şi vor fi avute în vedere şi celelalte motive de recurs ce vizează aplicarea prevederilor H.G. nr. 505/1998.
De aceea, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 C. proc. civ., vor fi admise recursurile, va fi casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Guvernul României şi de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva sentinţei nr. 2/CA/2008 - PI din 7 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2603/2008. Contencios. Obligaţia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 2609/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
