ICCJ. Decizia nr. 2658/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2658/2008
Dosar nr. 1643/33/2007
Şedinţa publică de la 25 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 19 septembrie 2007, reclamantul O.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, să se dispună anularea hotărârii din 16 august 2007, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat, în esenţă, că hotărârea emisă de pârâtă este greşită, întrucât a făcut dovada că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea drepturilor solicitate.
Prin sentinţa civilă nr. 182/2008 din 14 februarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului O.O., a anulat hotărârea din 16 august 2007 emisă de C.J.P. Cluj pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 30 octombrie 1940 - 6 martie 1045 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 august 2007.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamantul a făcut dovada refugierii, împreună cu familia, în perioada octombrie 1940 - mai 1945, ca urmare a represiunilor pe motive etnice la care au fost supuşi după ocuparea Ardealului de Nord de către trupele maghiare.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj.
Recurenta critică sentinţa pronunţată de instanţa de fond, considerând că declaraţiile de martor pe care aceasta se sprijină, sunt contradictorii şi insuficiente pentru aflarea adevărului, iar instanţa nu a depus toate diligenţele pentru a administra întreg probatoriul necesar realizării acestui deziderat.
Examinându-se sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele de aplicare a ordonanţei menţionate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Analizând declaraţiile martorilor F.M. şi D.I. rezultă că aceştia au cunoşţinţă de faptul că, urmare persecuţiilor etnice la care au fost supuşi după ocuparea Ardealului de Nord de către trupele maghiare, reclamantul şi familia acestuia s-au refugiat în perioada 30 octombrie 1940 - 02 mai 1945 din localitatea de domiciliu S. în localitatea C., ambele din judeţul Cluj.
Elementele de contradictorialitate invocate de recurentă nu sunt evidenţiate în mod clar, simpla comparare a traseelor pe care s-au refugiat martorii cu traseul de refugiu al reclamantului şi a familiei sale nefiind de natură să conducă la înlăturarea mijloacelor de probă menţionate.
Dispoziţiile legale aplicabile nu cuprind condiţii speciale pe care ar trebui să le îndeplinească mijloacele de probă administrate în cauze cu un asemenea obiect, astfel că declaraţiile de martor se circumscriu doar cerinţelor generale pe care trebuie să le îndeplinească probatoriul.
Se observă că instanţa de fond a reţinut în mod corect concludenţa şi pertinenţa declaraţiilor de martor contestate care, până la dovada contrară, nu justifică înlăturarea intimatului- reclamant de la beneficiul drepturilor acordate prin lege.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 182/2008 din 14 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj , secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2657/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2659/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
