ICCJ. Decizia nr. 2659/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2659/2008
Dosar nr. 1930/33/2007
Şedinţa publică de la 25 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 31 octombrie 2007, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, să se dispună anularea hotărârii din 27 iunie 2007, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat, în esenţă, că hotărârea pârâtei este nelegală şi netemeinică, fiind îndreptăţit să beneficieze de drepturile acordate, potrivit legii, persoanele refugiate.
Prin sentinţa civilă nr. 151/2008 din 7 februarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului M.I., a anulat hotărârea din 27 iunie 2007 emisă de C.J.P. Cluj pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 noiembrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 decembrie 2006.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamantul a făcut dovada refugiului, din localitatea de domiciliu, împreună cu familia, în perioada noiembrie 1940 - 6 martie 1945, ca urmare a persecuţiilor de natură etnică exercitate după cedarea Ardealului de Nord şi ocuparea acestuia de către trupele horthyste.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj.
Recurenta critică sentinţa pronunţată de instanţa de fond, considerând că declaraţiile de martor aflate la dosarul cauzei au un caracter contradictoriu, fiind lipsite de concludenţă. Recurenta exprimă rezerve în legătură cu veridicitatea declaraţiilor de martor pe care se întemeiază hotărârea pronunţată de instanţa de fond, considerând că traseele pe care s-au retras martorii nu le-ar fi dat posibilitatea acestora să aibă informaţii legate de refugiul reclamantului şi a familiei acestuia.
Examinându-se sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele de aplicare a ordonanţei menţionate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Din conţinutul declaraţiilor martorilor F.I. şi A.A. aflate la dosarului cauzei, rezultă că aceştia au cunoştinţă de împrejurarea că reclamantul împreună cu părinţii săi s-a refugiat în luna noiembrie 1940 din localitatea M. în localitatea C., ambele din judeţul Cluj, ca urmare a represiunilor autorităţilor maghiare.
Instanţa nu poate reţine motivele de recurs referitoare la neconcordanţa traseelor pe care s-au refugiat martorii în raport cu traseul pe care aceştia afirmă că s-a refugiat reclamantul M.I.
Câtă vreme dispoziţiile legale aplicabile nu cuprind vreo prevedere care să circumstanţieze anumite condiţii pe care trebuie să le îndeplinească declaraţiile de martori utilizate în asemenea cauze acestea trebuie analizate numai în raport cu cerinţele generale cărora li se circumscriu mijloacele de probă.
Mai mult, în condiţiile în care recurenta nu a fost prezentă nici în faţa instanţei de fond şi nici nu a anexat acele declaraţii de martori pe care le consideră relevante în demonstrarea netemeiniciei sentinţei pronunţate, a solicita instanţei de recurs să-i comunice „dacă apreciază oportun să depună copii după aceste declaraţii” nu poate fi interpretată decât ca o modalitate de tergiversare a judecăţii.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În condiţiile în care intimatul-reclamant a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată depunând documente doveditoare în acest sens, urmează ca recurenta-pârâtă C.J.P. Cluj să fie obligată la plata acestor cheltuieli, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 151/2008 din 7 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la 500 RON cheltuieli de judecată către intimatul M.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2658/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2660/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|