ICCJ. Decizia nr. 2660/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2660/2008
Dosar nr. 1998/33/2007
Şedinţa publică de la 25 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 14 noiembrie 2007, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, să se dispună anularea hotărârii din 24 octombrie 2007, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat, în esenţă, că hotărârea emisă de pârâtă este nelegală, întrucât a făcut dovada calităţii de persoană strămutată, prin declaraţiile de martori şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 199 din 15 februarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului M.I., a anulat hotărârea din 24 octombrie 2007 emisă de C.J.P. Cluj pe care a obliga-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2006.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa e fond a reţinut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamantul şi familia acestuia, datorită persecuţiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu F., judeţul Cluj, s-a refugiat, în perioada septembrie 1940 - martie 1945, în oraşul Turda din acelaşi judeţ.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj.
Recurenta critică sentinţa pronunţată de instanţa de fond, considerând că declaraţiile de martor pe care se sprijină, deşi sunt date în faţa notarului, sunt insuficiente şi contradictorii, iar instanţa de fond nu a depus diligenţe şi nu a administrat toate probele necesare.
Examinându-se sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele de aplicare a ordonanţei menţionate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
În cauză, având în vedere că din declaraţiile martorilor C.F. şi D.A. rezultă cu claritate atât perioada de refugiu cât şi motivele de persecuţie etnică declanşată după ocuparea Ardealului de Nord după Dictatul de la Viena, nu se poate reţine motivaţia recursului, iar intimatului-reclamant nu i se poate refuza beneficiul drepturilor acordate.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 199 din 15 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2659/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2661/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|