ICCJ. Decizia nr. 2679/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2679/2008
Dosar nr. 1306/35/2007
Şedinţa publică de la 25 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 1 octombrie 2007, reclamanta SC L.F.P. SRL comuna A., judeţul Bihor a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bihor şi Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Marghita, să se dispună anularea deciziei nr. 167 din 25 iunie 2007, prin care prima pârâtă a suspendat procedura de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva obligaţiilor fiscale în sumă de 618.323 RON, stabilite prin decizia de impunere nr. 351 din 22 februarie 2007.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că nu există temeiuri pentru suspendarea soluţionării contestaţiei sale, pentru că raportul de inspecţie fiscală nu conţine constatări privind elementele constitutive ale unei infracţiuni şi organele de control nu au încheiat proces-verbal privind sesizarea organelor de cercetare penală.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 20/CA/2008 din 21 ianuarie 2008, prin care a admis acţiunea, a anulat decizia nr. 167 din 25 iunie 2007 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a dispus soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate de reclamantă.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că decizia de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă a fost emisă de pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu nerespectarea prevederilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003.
Conform acestei reglementări, s-a avut în vedere că în cauză nu există o sesizare a organelor de drept cu privire la indiciile săvârşirii unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. De asemenea, s-a reţinut că nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie legală şi anume, ca sesizarea să fie făcută de organul care a efectuat activitatea de control.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâtele şi au solicitat casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
Recurentele au susţinut că instanţa de fond a apreciat greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., deşi organele de cercetare penală efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală de către reprezentantul legal al societăţii, prin evidenţierea în actele contabile de cheltuieli care nu au la baza operaţiuni reale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Instanţa de fond a constatat corect că aceste cerinţe legale nu au fost îndeplinite la emiterea deciziei nr. 167 din 25 iunie 2007 pentru suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere nr. 351 din 22 februarie 2007.
Astfel, s-a reţinut că în cauză nu s-a dovedit întocmirea unei sesizări în conformitate cu dispoziţiile art. 108 din O.G. nr. 92/2003, care prevăd modul de sesizare a organelor de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală.
Conform acestor prevederi legale, organele de inspecţie fiscală aveau obligaţia să întocmească un proces-verbal, semnat de organul de inspecţie şi de către contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului.
Din probele dosarului, nu rezultă că s-a întocmit un asemenea proces-verbal, care să fi fost comunicat contribuabilului, iar în raportul de inspecţie fiscală nu s-au constatat fapte care ar întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni.
Din cuprinsul deciziei contestate rezultă dimpotrivă că, se efectuau cercetări anterior desfăşurării activităţii de control, care a fost solicitată de organele de urmărire penală.
În consecinţă, recurentele au indicat eronat situaţia de fapt pe care s-a întemeiat decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei şi au criticat neîntemeiat interpretarea şi aplicarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 214 alin. (1) C. proc. fisc. Deşi au invocat aceste prevederi legale, atât la instanţa de fond, cât şi în recurs, autorităţile recurente nu au administrat probe concludente pentru a dovedi că au procedat la sesizarea organelor de drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni.
Pentru motivele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Marghita, împotriva sentinţei nr. 20/CA/2008 din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2673/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2685/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
