ICCJ. Decizia nr. 288/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 288/2008
Dosar nr. 1229/54/2007
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, s-au constatat următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Craiova, reclamantul P.D. a solicitat anularea Ordinului nr. 485 din 1 februarie 2007 prin care a fost sancţionat începând cu data 1 februarie 2007, cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni, conform art. 65 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 republicată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin ordinul contestat a fost sancţionat disciplinar, reţinându-se în sarcina sa faptul că, deşi a fost nominalizat prin ordin de serviciu să emită adeverinţe de reţinere a bunurilor de la călători, precum şi să restituie bunurile tuturor titularilor de adeverinţe, a permis altor lucrători vamali să efectueze aceste operaţiuni.
A arătat faptul că ordinul atacat este nelegal întrucât, în baza ordinului de serviciu, şeful de tură asigură planificarea turei de serviciu pentru cele două sensuri de control, iar în regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor vamale şi în fişa postului se prevede că toţi lucrătorii îndeplinesc orice alte dispoziţii date de conducătorul ierarhic.
Reclamantul a invocat lipsa din cuprinsul actului administrativ sancţionator a prevederilor din procesul - verbal al comisiei de disciplină şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile, apreciind că lipsa acestor menţiuni determină nulitatea absolută a actului atacat.
De asemenea, reclamantul, a invocat tardivitatea cercetării disciplinare.
În cauză a fost formulată întâmpinare de către A.N.V., solicitându-se respingerea contestaţiei formulate de către reclamant.
Pârâta a arătat că actul emis este legal şi cuprinde toate menţiunile prevăzute de lege, făcând trimitere în preambulul său la raportul din 29 ianuarie 2007 al comisiei de disciplină, care face corp comun cu ordinul atacat.
S-a precizat că în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii sesizării comisiei de disciplină, aceasta este neîntemeiată, întrucât pârâta a respectat termenul prevăzut de lege.
Prin sentinţa nr. 251 din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova a fost admisă acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa de Fond a reţinut că excepţia tardivităţii sesizării este neîntemeiată, întrucât termenul prevăzut de art. 24 alin. (4) din HG nr. 1210/2003 se calculează în raport de data la care a încetat încălcarea îndatoririlor de serviciu, abaterea disciplinară fiind săvârşită în intervalul 5 iunie 2003 - 31 august 2006. Or, comisia de disciplină a fost sesizată la data 6 octombrie 2006, adică în termen.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii absolute a actului administrativ atacat, Instanţa a constatat că această excepţie este întemeiată întrucât ordinul atacat nu cuprinde menţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 35 alin. (2) lit. b) şi lit. c) din HG nr. 1210/2003.
Analizând actul atacat şi pe fondul său, Curtea de Apel a conchis că Ordinele de serviciu nr. 121, 125 şi 129 din 2006 nu prevedeau ca sarcină de serviciu exclusivă pentru gestionari emiterea adeverinţelor de reţinere a bunurilor. Din conţinutul fişei postului, precum şi din pct. c al Ordinului 52/2006 rezultă, arată Instanţa fondului, că această sarcină putea fi atribuită şi altor funcţionari vamali. În plus, ca o confirmare, ulterior sancţionării contestatorului, prin ordin de serviciu, s-a prevăzut expres ca şi alţi lucrători, în afară de gestionari, să poată emite adeverinţe de reţinere a bunurilor, potrivit planificării întocmite de şeful de tură.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu, precum şi în numele A.N.V., invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile generale cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Recurentele susţin că Instanţa de Fond nu a ţinut seama de apărările lor, însuşindu-şi fără rezerve punctul de vedere al reclamantului.
Invocă aplicarea greşită a prevederilor art. 35 alin. (2) lit. b) şi lit. c) din HG nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, în condiţiile în care preambulul ordinului atacat face referire la raportul din 29 ianuarie 2007 întocmit de comisia de disciplină din cadrul A.N.V. În cuprinsul acestuia se face precizarea că audierea reclamantului s-a consemnat în procesul - verbal din 24 noiembrie 2006, respingându-i-se motivat toate apărările. În acest mod, arată recurentele, s-a realizat cercetarea disciplinară prealabilă.
Cât priveşte fondul cauzei, recurentele susţin că prima Instanţă a ignorat dispoziţiile art. 23 şi art. 24 din OUG nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal şi a interpretat greşit probele administrate din care rezultă cu claritate că reclamantul a încălcat Ordinul de serviciu nr. 129 din 30 iunie 2006, prin aceea că a permis şi altor lucrători vamali să emită adeverinţe de reţinere a bunurilor şi nu a întocmit inventarul scriptic şi faptic al magaziei de bunuri reţinute de la călători, în ziua de 14 august 2006. Totodată, mai arată recurentele, lucrătorul vamal a încălcat şi Ordinele de serviciu nr. 121 din 5 iunie 2006 şi nr. 125 din 30 iunie 2006, întrucât, deşi nu era nominalizat în acestea ca gestionar al magaziei de bunuri reţinute de la călători, a emis adeverinţe de reţinere a bunurilor şi a restituit bunuri titularilor acestora.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul - reclamant P.D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A arătat că Instanţa de Fond a stabilit în mod corect că ordinul de sancţionare este nelegal întrucât a fost emis cu încălcarea art. 35 alin. (2) lit. b) şi lit. c) din HG nr. 1210/2003. Intimatul consideră că prevederea menţionată constituie o garanţie de legalitate, de protejare a drepturilor funcţionarilor publici în procedura de angajare a răspunderii disciplinare şi că nu se poate accepta ideea recurentelor privind trimiterea la un alt act care ar face corp comun cu ordinul.
În recurs, nu s-au administrat înscrisuri noi, probă admisibilă în recurs conform art.305 C. proc. civ.
Examinând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia privind lipsa calităţii, procesuale active a recurentei D.R.A.O.V., Înalta Curte constată că este fondată.
Această recurentă nu a participat la judecarea cauzei soluţionată prin sentinţa civilă nr. 251 din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Nefiind parte în proces, D.R.A.O.V. nu are calitatea de a declara recurs împotriva hotărârii care a soluţionat un litigiu între alte persoane. Dispoziţiile legale care reglementează recursul (art. 299 - art. 316 C. proc. civ.) se referă strict la promovarea acestuia de către părţi, adică de către persoanele care au participat la judecarea pricinii.
În aceste condiţii, recursul declarat de D.R.A.O.V. în nume propriu, va fi respins ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate în recursul declarat de pârâta A.N.V., a apărării din întâmpinare, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest recurs este nefondat.
Obiectul acţiunii în contencios administrativ soluţionate de Curtea de Apel vizează anularea Ordinului nr. 485 din 1 februarie 2007 emis de vicepreşedintele A.N.A.F. – A.N.V. prin care, începând cu data de 1 februarie 2007, intimatul - reclamant P.N., funcţionar public de execuţie la Biroul Vamal Calafat a fost sancţionat cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni, în baza art. 65 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, modificată şi completată.
Instanţa de Fond a argumentat soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a ordinului dintr-o dublă perspectivă, reţinând, cum s-a arătat anterior, că acesta nu conţine menţiunile obligatorii prevăzute în dispoziţiile art. 35 alin. (2) lit. b) şi lit. c) din HG nr. 1210/2003 dar şi că faptele imputate nu pot fi considerate abateri atât timp cât fişa postului oricărui lucrător vamal indică faptul că acesta „efectuează operaţiuni de control şi de vămuire a bunurilor aparţinând persoanelor fizice".
Referitor la motivul de recurs care combate excepţia nulităţii absolute a ordinului prin raportare la prevederile art. 35 alin. (2) lit. b) şi lit. c) din HG nr. 1210/2003, Înalta Curte reţine următoarele:
Acest text de lege (în sens larg) avea, la data emiterii ordinului de sancţionare, următorul conţinut: „sub sancţiunea nulităţii absolute, în actul administrativ prevăzut la alin. (1), adică actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public, se cuprind în mod obligatoriu:
b) precizarea prevederilor din procesul - verbal al comisiei de disciplină;
c)motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile".
Verificând preambulul şi partea expozitivă ale actului administrativ sancţionator, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat, în sensul că cele două cerinţe ale legii, citate anterior, sunt îndeplinite.
Astfel, în alin. (3), Ordinul nr. 485 din 1 februarie 2007 trimite la raportul întocmit de comisia de disciplină organizată la nivelul A.N.V. la data de 29 ianuarie 2007. Acest raport atestă respectarea procedurii prevăzute de art. 66 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la data aplicării sancţiunii, în sensul că s-a efectuat cercetarea prealabilă a faptei săvârşite şi a fost audiat funcţionarul public (audiere consemnată în procesul - verbal din 24 noiembrie 2006), propunerea comisiei fiind în sensul aplicării sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 65 alin. (3) lit. b) din aceeaşi lege.
Împrejurarea că emitentul actului nu a reluat in extenso prevederile din procesul - verbal al comisiei de disciplină nu poate conduce la sancţiunea extremă a constatării nulităţii absolute a ordinului, câtă vreme, cum s-a arătat, acesta trimite la raportul comisiei de disciplină, iar acesta atestă respectarea cerinţelor legii. Scopul edictării prevederii cuprinse în art. 35 alin. (2) lit. b) din HG nr. 1210/2003 îl constituie tocmai evitarea abuzurilor administraţiei, prin indicarea transparentă a paşilor parcurşi de aceasta până la adoptarea concluziei finale expusă în chiar actul sancţionator. Or, neîndoielnic, intimatul - reclamant a fost audiat, iar comisia de disciplină a analizat atât argumentele sale cât şi pe cele cuprinse în sesizarea din 19 octombrie 2006 formulată de D.R.V. Craiova, despre toate acestea făcându-se vorbire în raportul menţionat la care trimite ordinul atacat.
Şi în ceea ce priveşte cerinţa expusă la art. 35 alin. (2) lit. c) din HG nr. 1210/2003, referitoare la indicarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile, Înalta Curte observă că este îndeplinită.
Astfel, din alin. (3) al ordinului, partea finală şi din alin. (4), rezultă că în urma audierii funcţionarului public şi a administrării tuturor probelor, aspecte consemnate de asemenea, în raportul din 29 ianuarie 2007 al comisiei de disciplină, s-a confirmat săvârşirea unei abateri disciplinare. În raport a fost înlăturată motivat apărarea funcţionarului public referitoare la faptul că prin procesul - verbal de tură a fost repartizat să îndeplinească alte atribuţii, în afară de cele prezentate în Ordinul de serviciu nr. 129 din 31 iulie 2006, reţinându-se că, într-o atare situaţie, era obligat să sesizeze şeful de tură printr-un referat.
Soluţia Curţii de Apel, de admitere a acţiunii şi de anulare a ordinului de sancţionare este legală şi va fi păstrată pentru considerentele reţinute pe fondul cauzei.
Fapta imputată intimatului - reclamant, astfel cum a fost descrisă în Ordinul nr. 485 din 1 februarie 2007 constă în aceea că a permis şi altor lucrători vamali să emită adeverinţe de reţinere a bunurilor de la călători şi să restituie bunuri titularilor de adeverinţe, deşi aceştia (lucrătorii vamali) nu erau nominalizaţi în Ordinul de serviciu nr. 129 din 31 iulie 2006.
În realitate, după cum rezultă din chiar sesizarea D.R.V. Craiova – C.V.I. şi după cum a susţinut şi intimatul - reclamant în faţa comisiei de disciplină, deşi prin Ordinul de serviciu nr. 129 din 31 iulie 2006 se stabileşte ca pe tura sa Ş.D. să îndeplinească sarcina gestionării magaziei de bunuri reţinute de la călători în luna august 2006, acest lucru nu a fost posibil pe toată perioada în discuţie, întrucât, din cauza numărului redus de lucrători vamali în activitate, prin procesul - verbal de tură a fost repartizat să îndeplinească alte atribuţii.
Instanţa de Fond a stabilit în mod corect că în lipsa unei prevederi exprese din ordinul menţionat în sensul că lucrătorul vamal îndeplineşte numai (exclusiv) sarcina de gestionar al magaziei, acesta nu putea refuza îndeplinirea altor sarcini de serviciu ce îi erau stabilite de şeful de tură.
Această concluzie a fost argumentată judicios de judecătorul fondului, prin invocarea Ordinului de serviciu nr. 52 din 1 februarie 2006, pct. c) care stabileşte că şeful de tură asigură planificarea turei de serviciu pentru cele două sensuri de control şi, de asemenea, prin indicarea faptului necontestat că în fişa postului fiecărui lucrător vamal se prevede că „efectuează operaţiuni de control şi vămuire a bunurilor aparţinând persoanelor fizice".
Este, prin urmare, excesiv a primi susţinerea recurentei în sensul că intimatul ar fi trebuit să întocmească referate prin care să sesizeze superiorilor ierarhici, aşa-zisa schimbare a atribuţiilor, pentru a putea fi exonerat de răspundere, art. 24 şi art. 25 din OUG nr. 10/2004 privind statutul personalului vamal invocat de recurentă, fiind corect interpretate de Instanţa de Fond.
În fine, prin recursul declarat se încearcă motivarea sancţiunii aplicate şi prin imputarea altor fapte (neîntocmirea inventarului scriptic şi faptic în ziua de 14 august 2006 ori încălcarea Ordinelor de serviciu nr. 121 din 5 iunie 2006 şi nr. 125 din 30 iunie 2006), menţionate în sesizarea D.R.V. Craiova din 19 octombrie 2006 şi, parţial, cercetate de comisia de disciplină, dar neindicate în ordinul de sancţionare.
După cum s-a arătat în considerentele precedente prin ordinul atacat intimatul a fost sancţionat numai pentru încălcarea dispoziţiilor cuprinse în Ordinul de serviciu nr. 129 din 31 iulie 2006, astfel încât controlul de legalitate exercitat de Instanţă potrivit art. 68 din Legea nr. 188/1999 este limitat la aceasta.
Pentru considerentele expuse reţinând, în esenţă, că nu s-a dovedit de către recurentă „încălcarea cu vinovăţie" de către intimat a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice, potrivit art. 64 din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la acea epocă în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de A.N.V., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V. Craiova împotriva sentinţei nr. 251 din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Respinge recursul declarat de A.N.V. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 286/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 290/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
