ICCJ. Decizia nr. 330/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 330/2008
Dosar nr. 43142/3/2006
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată în baza art. 22 din Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, reclamanta SC F.C. SRL a solicitat obligarea pârâtei A.N.P.C. să răspundă la adresa din data de 09 noiembrie 2006 prin care a solicitat comunicarea unor informaţii sau documente de interes public privind activitatea A.N.P.C.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat, raportat la art. 12 din Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, nelegalitatea Ordinului nr. 123 din 10 aprilie 2006 cu referire la anexa 2 şi anexa 3 pct. 2, 11, 22.
Prin încheierea din şedinţa publică din data de 13 martie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, a constatat îndeplinite cerinţele impuse de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a Ordinului 123 din 10 aprilie 2006, anexa 3 pct. 2, 11, 22 şi anexa 2 precum şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 1834 din data de 26 iunie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate a anexei 3 a Ordinului 123/2006, pct. 2, 11 şi 22, a constatat nelegalitatea acestor dispoziţii şi a respins excepţia de nelegalitate a anexei 2 a Ordinului 123/2006 ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa a constatat că în ceea ce priveşte anexa nr. 2, a Ordinului nr. 123/2006 privind informaţiile de interes public ce pot fi comunicate şi informaţiile exceptate de la comunicare, care cuprinde lista informaţiilor de interes public comunicate la cerere, potrivit art. 6 din Legea 544/2001, nu poate fi reţinut caracterul nelegal al acestor dispoziţii în condiţiile în care caracterul limitativ al enumerării (comunicate de presă, materiale informative editate de A.N.P.C, informaţii privind coordonatele de contact ale asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, valoarea totală a amenzilor aplicate, denumirea actelor normative şi după caz conţinutul acestora, proiectele de acte normative aflate în dezbatere publică conform Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în domeniul administraţia publică etc.) nu rezultă din aceasta.
Referitor la acest aspect, Instanţa a mai reţinut că Ordinul nr. 123/2006 fiind emis în temeiul Legii nr. 544/2001, se coroborează cu legea privind accesul liber la informaţiile de interes public. Prin urmare, acolo unde Ordinul nu dispune sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 544/2001.
În ceea ce priveşte anexa nr. 3, pct. 2, notele de serviciu cu caracter intern, pct. 11, procesele - verbale de constatare a contravenţiei, pct. 22, program trimestrial privind controale tematice, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat că potrivit titulaturii (informaţiile exceptate de la comunicare, pentru respectarea principiului confidenţialităţii) informaţiile enumerate la pct. 2, 11, 22 sunt exceptate de la comunicare în vederea respectării principiului confidenţialităţii.
Însă, subliniază Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, exceptarea celor trei categorii de acte de la accesul liber nu poate fi justificată decât temeinic, motivat de incidenţa vreunui sau mai multor motive prevăzute de art. 12 din Legea 544/2001. Ori, pârâta A.N.P.C. nu a demonstrat şi nici măcar nu a susţinut că informaţiile de la pct. 2, 11, 22 din anexa nr. 3 s-ar încadra în vreunul din punctele prevăzute de art. 12 din Legea nr. 544/2001.
Împotriva sentinţei civile nr. 1834 din data de 26 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs A.N.P.C., susţinând în esenţă că dispoziţiile ordinului atacat detaliază categoria informaţiilor privind activităţile comerciale exceptate de la comunicare.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 12 lit. c) din Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor prevăzut la art. 1 şi respectiv la art. 111, informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere dreptului proprietate intelectuală ori industrială, precum şi principiului concurenţei loiale, potrivit legii.
În temeiul acestei legi a fost emis Ordinul nr. 123/2006 al Preşedintelui A.N.P.C., prin care se aprobă Lista informaţiilor de interes public comunicate din oficiu şi la cerere, precum şi a informaţiilor exceptate de la comunicare.
Ordinul contestat detaliază categoria informaţiilor privind activităţile comerciale exceptate de la comunicare aşa cum sunt ele prevăzute în art. 12 lit. c) a Legii nr. 544/2001, dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale.
Au fost exceptate de la comunicare procesele - verbale de contravenţie care cuprind informaţii privitoare la datele de identificare ale reprezentantului societăţii verificate, produsele supuse verificării, faptele săvârşite, sancţiunea aplicată, etc.
De asemenea au fost exceptate de la comunicare notele interne care cuprind informaţii cu privire la numele operatorului economic controlat, autorul sesizării, data şi locul controlului, etc.
Cu privire la exceptarea programului trimestrial privind controalele tematice, în perioada în care acestea sunt în desfăşurare, acestea sunt exceptate de la comunicare pentru a nu fi compromise şi a nu le face inutile.
Rezultatele controalelor tematice însă sunt comunicate oricărei persoane interesate.
Având în vedere cele mai sus expuse, se va admite recursul pârâtei şi se va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a anexei 3 pct. 2, 11 şi 22 a ordinului atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 1834 din data de 26 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge excepţia de nelegalitate a anexei 3 a Ordinului nr. 123/2006, pct. 2, 11 şi 22.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 301/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 331/2008. Contencios. Anulare acte... → |
---|