ICCJ. Decizia nr. 290/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 290/2008
Dosar nr. 35885/3/2006
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta D.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S., obligarea pârâtei să-i plătească prima de concediu pe anii 2004 - 2005, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este funcţionar public în cadrul C.N.P.D.A.S. şi potrivit art. 33 alin. (2) devenit art. 34 din Legea nr. 188/1999 republicată are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Ulterior, prin acte normative succesive s-a dispus suspendarea aplicării acestei prevederi astfel: art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003 suspendă acordarea dreptului până la data de 31 decembrie 2004; art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 suspendă acordarea dreptului până la 31 decembrie 2005; art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 suspendă acordarea dreptului până la 31 decembrie 2006. Cum suspendările succesive, neconstituţionale şi nelegale susţine reclamanta, şi-au încetat aplicabilitatea, aceasta este îndreptăţită la primirea primelor de vacanţă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 450 din 18 ianuarie 2007 a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1333 din 22 mai 2007 a admis acţiunea formulată de reclamanta D.M. în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S. A obligat pârâta la plata către reclamantă a primei de vacanţă pe perioada 2004 - 2005, actualizată cu indicele de inflaţie, la data plăţii efective.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, întrucât la data sesizării Instanţei nu mai erau în vigoare normele legale de suspendare a acordării primei de concediu, cenzurarea legalităţii acestor suspendării revine potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Instanţei de Fond. Normele de suspendare contravin art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 şi art. 53 din Constituţia României. S-a reţinut de asemenea că, deşi exerciţiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat pe perioada 2003 - 2005, aceasta nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect, doar imposibilitatea temporară a realizării lui.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâta C.N.P.D.A.S., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că, a fost greşit obligată la plata primelor de concediu, potrivit art. 34 din Legea nr. 188/1999, întrucât în perioada 2003 - 2006, funcţionarii publici nu au beneficiat de prime de concediu, depoziţiile art. 34 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare fiind suspendate prin legile bugetare anuale, din această perioadă.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei Instanţei de Fond, cu apărările formulate şi probele administrate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Este necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că prin dispoziţii succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001 - 2006.
Numai că, astfel cum corect a reţinut Instanţa de Fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa dreptului.
Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007).
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că dreptul nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Mai mult, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.A.D.O.L.F.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1), teza a II-a, coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 1333 din 22 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 288/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 298/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
