ICCJ. Decizia nr. 331/2008. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 331/2008

Dosar nr. 639/42/2007

Şedinţa publică din 30 ianuarie 2008

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta O.M. în nume propriu şi ca reprezentată a L.A.F.A.F.R. a chemat în judecată Guvernul României, Radioteleviziunea Română şi I.R.E. Dâmboviţa, solicitând Instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii să dispună anularea HG nr. 185 şi nr. 186/2003 precum şi a HG nr. 977 şi nr. 978/2003, privind plata taxei radio - tv.

Precizându-şi ulterior acţiunea, reclamanta a cerut introducerea în cauză în calitate de pârâtă şi a Radiodifuziunii Române.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin actele normative a căror anulare o solicită s-a instituit obligativitatea taxei radio - tv pentru toate persoanele juridice chiar dacă nu posedă radio - tv, această măsură încălcând dispoziţiile art. 48 din Constituţia României precum şi art. 1 şi art. 2 din C.I.A.D.O.

A mai susţinut şi că faţă de Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2004, hotărârile de Guvern menţionate în acţiunea introductivă de Instanţă, sunt nule de drept.

Prin sentinţa civilă nr. 67 din 12 aprilie 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a dispus respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor şi pe fond respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulată de reclamantele O.M. şi L.A.F.T.

În motivarea sentinţei, s-a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor urmează să fie respinsă, deoarece prin Hotărârea de Guvern a cărei anulare s-a solicitat, reclamantele s-au considerat vătămate în drepturilor lor legitime, de acest act administrativ considerat nelegal.

Referitor la fondul cauzei s-a reţinut că, întrucât atât prin notele scrise, cât şi oral, reclamantele, prin mandatar, au solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, Instanţa având în vedere principiul disponibilităţii părţilor, va da curs solicitării acestora.

Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu, din data de 7 iunie 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei nr. 67 din 12 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, cerere formulată de petenta O.M., dispunând îndreptarea erorii materiale în sensul că în dispozitivul sentinţei nr. 67 din 12 aprilie 2007 se va înscrie „Respinge acţiunea ca rămasă fără obiect".

Nemulţumită de soluţia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti reclamanta O.M. a formulat recurs atât împotriva Deciziei civile nr. 67 din 12 aprilie 2007, cât şi împotriva încheierii pronunţată de această Instanţă, în camera de Consiliu, la data de 7 iunie 2007.

La rândul său, reclamanta L.A.F.T. a promovat recurs împotriva încheierii pronunţate în Camera de Consiliu, la data de 7 iunie 2007 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Recurentele au susţinut prin motivele comune de recurs declarate împotriva încheierii de şedinţă din 7 iunie 2007, pronunţată în Camera de Consiliu de către Curtea de Apel Ploieşti, că Instanţa nu a îndreptat eroarea materială aşa cum a fost invocată, încălcând prevederile art. 281 C. proc. civ. alin. (1) şi alin. (5), privitoare la susţinerile părţilor.

În plus recurenta O.M., prin recursul declarat împotriva Deciziei nr. 67 din 12 aprilie 2007, a susţinut că Decizia atacată este criticabilă prin aceea că, este susceptibilă de mai multe interpretări.

Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Potrivit principiului disponibilităţii caracteristic procesului civil, titularii drepturilor civile au posibilitatea de a dispune de obiectul procesului (de dreptul lor material) şi de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept.

Prin urmare, titularul dreptului subiectiv, în cazul în care dreptul său a fost încălcat sau are nevoie de recunoaşterea lui pe cale judiciară, poate folosi şi deci poate dispune de anumite mijloace procesuale în acest scop.

În cauză, la termenul de judecată în fond, atât prin notele scrise formulate, cât şi oral prin mandatar, reclamantele au solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

Aşa fiind, şi având în vedere principiul disponibilităţii părţilor, în mod corect Instanţa a dispus respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

Deşi, în dispozitivul deciziei s-a menţionat că Instanţa respinge acţiunea ca neîntemeiată, prin admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale prin încheierea din 7 mai 2007 această greşeală a fost înlăturată, astfel că hotărârea Instanţei de Fond este temeinică şi legală.

De altfel, dispoziţiile art.281 C. proc. civ. nu sunt aplicabile când se invocă greşita aplicare a legii sau omisiunea aplicării unui text de lege, întrucât pentru aceste situaţii părţile au la îndemână căile de atac şi, prin urmare nu pot cere îndreptarea unei hotărâri până la completarea ei, conform voinţei lor.

Examinând şi din oficiu hotărârea şi încheierea atacată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa vreunui motiv de casare, recursurile declarate în cauză vor fi respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de O.M. împotriva sentinţei civile nr. 67 din 12 aprilie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de O.M. şi L.A.F.T. împotriva încheierii pronunţată în Camera de Consiliu la data de 7 iunie 2007 de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 331/2008. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs