ICCJ. Decizia nr. 31/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 31/2008
Dosar nr. 7866/1/2007
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 octombrie 2003 şi precizată ulterior cu cererea din 28 octombrie 2003, reclamanta Ş.D.V. a solicitat anularea Ordinului nr. 1113 din 15 iulie 2003 emis de pârâtul M.T.C.T., reîncadrarea sa în funcţia publică deţinută anterior emiterii acestui ordin şi obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, reprezentând drepturile salariale cuvenite cu începere de la data de 6 octombrie 2003 şi până la data reintegrării efective în funcţie.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că ordinul contestat este nelegal, fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003 şi că nu i-a fost comunicat în termenul legal de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.
Reclamanta a arătat că prin ordinul respectiv s-a dispus nelegal eliberarea sa din funcţia publică deţinută şi încetarea raportului de serviciu, deşi postul său nu a fost desfiinţat şi nu au existat criterii de selecţie a personalului disponibilizat.
Prin sentinţa civilă nr. 684 din 13 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că actul contestat a fost emis de ministerul pârât cu respectarea prevederilor Legii nr. 188/1999 şi ale Legii nr. 161/2003 şi nu a vătămat reclamantei un drept recunoscut de lege.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 766 din 8 martie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de Recurs a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi Instanţă, reţinând că materialul probator administrat este insuficient pentru a se stabili modul în care a fost selectat personalul disponibilizat, care erau atribuţiile posturilor vacante şi dacă recurenta îndeplinea sau nu condiţiile de pregătire sau de vechime necesare pentru ocuparea unuia din aceste posturi.
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1563 din 6 iunie 2007, prin care a admis acţiunea, a anulat Ordinul nr. 1113 din 15 iulie 2003 emis de pârât, a obligat pârâtul să o reîncadreze pe reclamantă pe funcţia deţinută anterior emiterii ordinului şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite începând cu data de 6 octombrie 2003 şi până la reîncadrarea sa efectivă.
Hotărând astfel, Instanţa de Fond a reţinut că pârâtul a încălcat dispoziţiile art. 76 C. muncii şi art. 90 alin. (4) din Legea nr. 161/2003, întrucât nu a comunicat reclamantei Ordinul nr. 1113 din 15 iulie 2003 prin care a fost eliberată din funcţie şi adresa din 15 iulie 2003 de acordare a preavizului de 30 de zile.
Nerespectarea dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003 de către pârât a fost constatată şi în privinţa condiţiilor pentru eliberarea din funcţie a funcţionarilor publici, reţinându-se că nu a fost dovedită desfiinţarea postului deţinut de reclamantă ca urmare a reorganizării prevăzută de HG nr. 740/2003.
În acest act normativ de înfiinţare a autorităţii pârâte s-a prevăzut un număr maxim de 798 de posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului, iar la data eliberării din funcţie a reclamantei erau 136 posturi vacante şi 26 de funcţionari publici erau suspendaţi. Reducerea de posturi nu s-a efectuat nici la D.G.T.R., unde era încadrată reclamanta, întrucât erau ocupate numai 2 din cele 25 posturi prevăzute în actul de funcţionare a ministerului pârât.
Nelegalitatea ordinului de eliberare din funcţie a reclamantei a fost constatată şi faţă de împrejurarea că pârâtul nu a prezentat documente privind modul de selectare a personalului disponibilizat, cu referire la reclamantă şi în raport de dispoziţiile art. 5 din Ordinul nr. 218 din 27 mai 2003 al A.N.F.P.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul M.T., solicitând modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În primul motiv de recurs, s-a susţinut că Instanţa de Fond a apreciat în mod greşit că nu a fost probată comunicarea actului de eliberare din funcţie a reclamantei, dat fiind că aceasta a refuzat să primească actul, fapt confirmat de doi martori la data de 4 septembrie 2003. De asemenea, s-a susţinut că la data de 22 septembrie 2003, în urma solicitării reclamantei, actul i-a fost înmânat sub semnătură, iar Instanţa de Fond a analizat superficial probele, considerând că nu au fost respectate cerinţele impuse de art. 90 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 şi art. 76 C. muncii pentru obligaţia de comunicare a actului de eliberare din funcţie, deşi înscrisurile prezentate dovedeau contrariul şi nu au fost declarate false.
Recurentul a precizat că termenul de 5 zile prevăzut de art. 90 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 a fost respectat, avându-se în vedere faptul că reclamanta s-a aflat în concediu de odihnă, întrerupt de concediu medical, în perioada 14 iulie 2003 - 4 septembrie 2003.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, a fost criticată concluzia Instanţei de Fond privind existenţa unor grave neconcordanţe între Ordinele nr. 1077 din 9 iulie 2003, nr. 1086 din 15 iulie 2003 şi nr. 1087 din 15 iulie 2003, arătându-se că prin acest ultim ordin nu s-a procedat la reîncadrarea în funcţie a reclamantei, fiind doar schimbată denumirea postului deţinut, ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 16 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 161/2003.
În cel de-al treilea motiv de recurs, s-a susţinut că Instanţa de Fond a reţinut greşit că desfiinţarea postului reclamantei nu s-a datorat unei reorganizări reale şi necesare a ministerului, fără a se avea în vedere că în cadrul numărului maxim de posturi erau incluse funcţiile publice, dar şi posturile pentru personalul contractual. Faţă de funcţiile publice vacante şi de pregătirea profesională a reclamantei, s-a arătat că nu a fost posibilă reîncadrarea acesteia în condiţiile prevăzute de art. 92 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, cu atât mai mult cu cât nu s-a formulat nici o cerere şi calificativul obţinut la evaluarea performanţelor profesionale aferente anului 2002 a fost mai mic decât cel obţinut de ceilalţi funcţionari publici încadraţi la aceeaşi direcţie pe posturi similare.
În acelaşi sens, s-a arătat că A.N.F.P. nu a dispus redistribuirea reclamantei pe un post corespunzător pregătirii sale profesionale, ceea ce reprezintă o probă pertinentă şi de necontestat a faptului că aceasta a fost eliberată din funcţie cu respectarea dispoziţiilor legale.
În ultimul motiv de recurs, s-a arătat că în mod greşit a fost anulat întregul ordin contestat, avându-se în vedere faptul că acesta produce efecte şi cu privire la raporturile de serviciu ale altor funcţionari publici, cu depăşirea drepturilor şi intereselor deduse judecăţii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul anulării ordinului contestat numai în privinţa reclamantei, pentru următoarele considerente:
Instanţa de Fond a constatat corect că ministerul recurent nu a îndeplinit cerinţele legale privind obligaţia de comunicare a actului de eliberare din funcţia publică deţinută de intimata - reclamantă.
Apărarea recurentului - pârât că s-a realizat comunicarea prin faptul înmânării adresei din 15 iulie 2003 emisă de Cabinetul Secretarului General a fost întemeiat înlăturată, întrucât acest act nu poate constitui temeiul încetării raporturilor de serviciu şi nu a fost confirmată prin nici un alt mijloc de probă semnătura de primire a intimatei - reclamante.
De altfel, la dosarul cauzei au fost depuse două copii ale adresei respective, aflate la filele 5 şi 66 din primul ciclu procesual, care conţin menţiuni diferite cu privire la data şi condiţiile concrete în care s-a procedat la înmânarea actului, astfel încât înscrisul respectiv nu poate fi reţinut ca o dovadă concludentă pentru îndeplinirea corespunzătoare la o dată certă a obligaţiei de comunicare.
Cel de-al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat, întrucât Instanţa de Fond a analizat succesiunea şi conţinutul Ordinelor nr. 1077 din 9 iulie 2003, nr. 1087 din 10 iulie 2003 şi nr. 1113 din 15 iulie 2003, constatând în mod întemeiat existenţa unor grave neconcordanţe.
Recurentul a criticat neîntemeiat concluzia Instanţei de Fond şi a justificat emiterea acestora prin aplicarea unor dispoziţii legale, care nu corespund însă măsurilor dispuse cu privire la funcţia publică şi postul deţinut de intimata - reclamantă.
În consecinţă, recurentul nu a dovedit temeiul legal pentru emiterea într-un interval de 7 zile a trei ordine cu un conţinut contradictoriu privind situaţia profesională a intimatei - reclamante.
De asemenea, este neîntemeiat cel de-al treilea motiv de recurs pentru că recurentul nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 90 alin. (7) din Legea nr. 161/2003, în sensul că reducerea postului nu a fost justificată de modificarea în proporţie de peste 50% a atribuţiilor aferente sau de modificarea condiţiilor specifice de ocupare a postului respectiv.
Astfel, Instanţa de Fond a reţinut corect că la data eliberării din funcţie a intimatei - reclamante erau vacante mai multe posturi de funcţionar public, inclusiv la D.G.T.R. la care aceasta era încadrată, iar recurentul nu a administrat probe concludente privind imposibilitatea încadrării într-unul din posturile respective.
Din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că aplicarea HG nr. 740/2003 a determinat modificarea în proporţie de 50% a atribuţiilor aferente postului deţinut de intimata - reclamantă sau modificarea condiţiilor de pregătire şi de vechime necesare pentru ocuparea funcţiei publice într-unul din posturile D.G.T.R.
Susţinerile din recurs privind nedistribuirea intimatei de către A.N.F.P. şi lipsa unei cereri de reîncadrare sunt lipsite de relevanţă în analiza legalităţii ordinului contestat, întrucât se referă la fapte ulterioare datei la care a fost emis.
Vor fi respinse ca nedovedite susţinerile recurentului că intimata nu îndeplinea condiţiile legale pentru ocuparea unui post vacant, dat fiind că la judecata în fond sau în fond după casare, nu s-au depus documente privind modul de selectare a personalului disponibilizat. Recurentul nu a prezentat nici criteriile de selecţie avute în vedere, pentru a se verifica dacă măsura eliberării din funcţie a intimatei reprezintă un act nelegal şi abuziv sau dacă a fost emis ca urmare a unei reorganizări impusă prin HG nr. 740/2003.
Ultima critică formulată în recurs este întemeiată, întrucât a fost greşit anulat întregul act contestat, inclusiv măsurile dispuse cu privire la alţi funcţionari publici care nu sunt părţi în litigiu.
În consecinţă, va fi admis recursul, va fi modificată parţial hotărârea atacată, în sensul anulării ordinului numai în privinţa intimatei - reclamante, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.T. împotriva sentinţei civile nr. 1563 din 6 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că, anulează Ordinul nr. 1113 din 15 iulie 2003 numai în privinţa reclamantei Ş.D.V.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 30/2008. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 33/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
